Cu prilejul primei încarcerări, Năstase Adrian a încercat să se sinucidă precum colegul meu de bancă din clasa a X-a C, care-şi văzuse prietena trăgând din ţigară cu altul, pe furiş, în WC-ul din capătul culoarului. N-avea pistol, dar a înghiţit vreo 10 aspirine, drept pentru care s-a trezit cu dureri groaznice de stomac şi cu un ulcer care i-a tăiat pe veci pofta de sinucidere cu aspirine. Năstase, la atâţia ani distanţă şi atâta evoluţie pe plan intelectual, s-a zgâriat cu un glonte tras în grabă şi fără convingere. Au trecut vreo doi anişori de-atunci şi a venit (e fatal când te crezi stăpânul tuturor inelelor) a doua încarcerare, după o sentinţă dreaptă şi, în opinia mea, extrem de umană a completului de cinci judecători de la Înalta Curte (a fost condamnat la 4 ani, dar nu va face probabil mai mult de 8-9 luni). De data asta, Năstase Adrian s-a comportat ca unul care s-a făcut băiat mare. Nu s-a mai sinucis, dar nici nu şi-a recunoscut faptele penale, ceea ce mă face să cred că n-a crescut destul. Nu încă. Poate la a treia încercare, cine ştie...

Dar nu atât Năstase este sursa îngrijorărilor mele, cât acoliţii lui din partidul pe care îl păstoreşte încă, la fel cum îi păstoreşte Dan Voiculescu pe miniştrii şi ziariştii pe care i-a împrumutat cu sute de mii de parai şi care, în schimb, îi execută fără crâcnire ordinele. Mărturisesc cinstit că, oricât încerc eu să mă obiectivez (e un proces extrem de dificil, credeţi-mă!), nu reuşesc să-i găsesc prea multe calităţi premierului Victor Ponta. Dimpotrivă, cu cât mă obiectivez mai tare, cu atât îi găsesc mai multe defecte. Aşa se face că tocmai când încercam să înghit pe nemestecate povestea cu vizita de prietenie a premierului la reşedinţa regelui Mihai exact când Măria Sa era plecat de-acasă (şi-o fi închis Mihai telefonul, sau poate o fi greşit Victor numărul şi-a nimerit la celebrul cioban cu trei surori Ghiţă, se poate întâmpla orice cu telefoanele astea), îl aud pe primul ministru al României exprimându-şi oroarea faţă de justiţia din propria lui ţară, care a îndrăznit să condamne, pentru a doua oară, un fost premier dovedit şantajist şi corupt. M-am gândit, atunci, că ţara asta a noastră are exact ce merită: adică de ce şi cum să te creadă alţii că te lupţi cu corupţia când tu, premierul ei, îi înjuri pe judecători şi-i aperi pe infractori doar pentru că aceştia din urmă sunt membri marcanţi ai partidului pe care-l conduci?!

Asta înseamnă, cu alte vorbe, să aşezi interesul de partid înaintea interesului ţării pe care ai jurat cu mâna pe Constituţie şi făcându-ţi cruce s-o slujeşti cu orice preţ. Da, dar Constituţia e depăşită, iar crucea e un gest reflex. Deci nu cu preţul lui Năstase, Voiculescu, Fenechiu şi alţi infractori fruntaşi. Să aperi tu, prim-ministru, un răufăcător dovedit cu probe şi să-i discreditezi pe judecători e totuna cu a scoate România din jocul european în care ne chinuim de 24 de ani să intrăm. Iar efectele pe plan extern ale acestor nenorocite şi degradante declaraţii ale lui Victor Ponta se vor vedea, la fel cum s-au văzut efectele tuturor încercărilor lui şi ale „partidului conducător”de a-şi subordona Justiţia şi celelalte instituţii esenţiale ale statului de drept, inclusiv presa.

Cum să declari că procesul lui Năstase e un proces politic, ignorând cu bună ştiinţă dovezile incriminatoare din ditamai dosarul? Un prim-ministru al unei ţări cu atâtea bube-n cap cum e România (bube provenind, în cea mai mare parte, din aceeaşi sursă politică cu vădite înclinaţii antieuropene) nu are cum să facă ce face Ponta decât dacă e iresponsabil. Tot ce face Victor Ponta de când l-a numit Băsescu premier (mare greşeală, cât moşia de la Nana de mare) este să încerce să-i dea la gioale preşedintelui. A făcut o obsesie din lupta cu Băsescu şi nu mai poate gândi altceva, că nu-l duce mintea la mai mult. Din două vorbe, una e Băsescu. În ziua de Crăciun tot pe Băsescu îl înjura, după Revelion alte planuri decât să-l dea jos pe Băsescu nu are... Într-o ţară care are nevoie mai mult decât orice de o politică economică şi socială coerentă, premierul are o singură prioritate: să-l dea jos pe preşedinte. Alo, domnule procuror Ponta, te anunţ (nu mă acuzaţi că-l tutuiesc, „te” poate însemna şi „dumneata”, iar Nichita Stănescu este de părere că dumneata este un alint...) că preşedintele pleacă singur de la Cotroceni în decembrie, nu e nevoie să-l dea nimeni jos. Aşa că, decât să te obosiţi (uite cum se împacă dumneata cu dumneavoastră!) cu un duşman care oricum e pe ducă, mai bine vezi ce faceţi cu taxele, impozitele, amnistiile, graţierile, clientela politică şi-atâtea altele care n-ar trebui să te lase să dormiţi.

Un singur lucru nu înţeleg eu: cum se face că un om tânăr, cum e Victor Ponta, este marcat atât de puternic de sistemul comunist de gândire? Pentru că, de fapt, omul ăsta gândeşte ca un politruc de pe vremuri: Justiţia e a Partidului Conducător, presa e a Partidului Conducător, instituţiile statului sunt ale Partidului Conducător. Partidul Conducător hotărăşte cine are sau n-are dreptate, cine trebuie să intre sau nu la închisoare, Partidul Conducător decide, prin reprezentanţii săi, cine şi mai ales ce scrie în ziare şi ce se spune la televiziuni.

Singura speranţă pe care o mai am în acest moment (pentru că până la vot mai e şi cu Dragnea la butoane toţi devin manipulabili) este reacţia protestatară a societăţii civile, a unor instituţii ale statului care şi-au păstrat verticalitatea şi a presei independente faţă de această clasă politică iresponsabilă. Dacă această reacţie va lipsi sau va fi una minoră, putem să declarăm deja falimentul democraţiei în România. O spun cu durere dar şi cu speranţa secretă că voi fi contrazis de fapte.