Ce ne interesează mai mult, sănătatea sau educaţia? În mod normal, ai spune că amândouă, nu poţi alege, e tâmpit ăla care te pune s-o faci. Da, numai că noi nu suntem normali... Nouă, românilor, ni se spune de sus, de foarte sus (atenţie, e cu „s” mic...) că trebuie să alegem Sănătatea. Pentru Educaţie (aici e vorba de ministerele respective) nu mai sunt bani. A avut Cioloş vreo două miliarde de lei şi le-a dat la Sănătate, le măreşte lefurile medicilor şi asistentelor, pe profesori şi învăţători îi amână. Lucru care tulbură rău băltoaca sindicaliştilor din domeniu, care se pregătesc de proteste, greve, marşuri etc. Tot tacâmul.

De parcă banii ăştia i-ar scoate premierul din buzunarul de la piept: luaţi, bă, şi voi, că e de unde! Nu, nu e, bugetul e sărăcit de „experimentele” sociale populiste propuse de fostul prim-ministru Ponta şi continuate de duetul PSD-PNL. Banii pentru mărirea salariilor celor din Sănătate sunt câţi sunt şi nimic mai mult. Sigur, au dreptul şi profesorii la o mărire de leafă, dar poate că ar trebui să înţeleagă că nu e de unde şi pentru Sănătate, şi pentru Educaţie, două sectoare vitregite de toate guvernele post-decembriste, la care ne uităm cu mirare abia după ce se-ntâmplă catastrofe umane.

Trage toată lumea de Guvernul Cioloş de parcă ar fi făcut din plastilină, dac-o freci bine între palme se înmoaie şi se-ntinde. Dar nu din plastilină e făcut Guvernul ăsta de tehnocraţi, vai de mama lui, e din material casant, dai mai tare în el şi se rupe, oricum nu e pe termen lung. Şi-atunci, ce vrea ţara de la un guvern care administrează un buget sărăcit şi insuficient pentru toate găurile lăsate de-atâţia ani de guvernări iresponsabile?!

Răspunsul e la îndemână: politicienilor le place teribil să aibă pe cine să-njure, pe cine să dea vina. Nu parlamentarii, nu şefii de partid, nu toţi oportuniştii din politica românească sunt responsabili pentru starea naţiunii, ci Guvernul Cioloş, nişte tehnocraţi de care trebuie să scăpăm cât mai repede. „Pe ei, pe mama lor, să vină înapoi politicienii, vedeţi cât de greu e fără noi?!”. E simplu, atâta putem, ăsta e maximul de inteligenţă politică la care pot aspira oamenii noştri politici. „De-aia l-am pus acolo, să găsească bani pentru toată lumea, să-i scoată şi din piatră seacă” – zic pesediştii, siguri pe ei din motive de electorat captiv – ca să nu zic altfel, că nu-i frumos. „E guvernul lui Iohannis, să-l educe preşedintele, e responsabilitatea lui” – şoptesc în bărbi inamicii liberali ai preşedintelui Iohannis. Noi, ceilalţi, asistăm pasivi la meciurile astea politice din care nu câştigă nimeni, noi suntem „meşterii Manole” care tot zidim şi nu rămâne nimic din zidirea noastră...

Concret şi la obiect: dacă nu-s bani, n-ai de unde da, şi-aşa Guvernul s-a întins mai mult decât îi e plapuma. Şi mi se pare normal că preşedintele şi premierul au pus Sănătatea pe primul loc într-o nedorită, dar necesară ordine a priorităţilor. Oricum, la iarnă vom avea un alt guvern şi-atunci bugetul „revăzut şi adăugit” de specialiştii în politici economice de la cine ştie ce partide parlamentare (bănuim noi de la care, dar nu merită să ne amintim mereu cât de fraieri suntem) va fi în măsură să prevadă şi sumele necesare Educaţiei. Să faci acum greve şi marşuri şi proteste, să nu închei anul şcolar, să boicotezi Bacalaureatul pentru că Sănătatea, şi nu Educaţia, a fost considerată prioritate naţională mi se pare aiurea, absurd şi urât. Orice ar fi ales Cioloş, tot n-ar fi ieşit bine... Pentru că e imposibil să alegi între Sănătate şi Educaţie fără să insulţi bunul simţ şi instinctul vital al naţiunii.

De fapt, în discuţie se află şi al treilea element, funcţionarii publici din Administraţia locală şi centrală. Şi sindicatul lor ameninţă cu proteste, şi ei se pregătesc de grevă, ameninţând că nu se vor mai ocupa de alegerile din toamnă dacă nu li se vor mări şi lor lefurile precum celor din Sănătate. Asta chiar ar fi o idee, i-aş sugera premierului Cioloş să nu se sperie, oricum ne-am săturat de alegeri...