Am avut dreptate când am zis că Victor Ponta nu e Crin Antonescu; diferenţa se făcuse mult înaintea zilei de ieri, când s-a votat în Parlament noul Guvern, dar discursul de ieri din Parlament m-a lămurit definitiv: prin comparaţie cu Crin Antonescu, Victor Ponta devine unul din stâlpii de susţinere a unei normalităţi în viaţa politică (la care sper să se muleze şi introvertiţii lideri ai PDL), de care aveam nevoie mai mult decât orice. E vorba aici de dialog, în primul rând, dialog pe care liderul liberal îl refuză cu obstinaţie, împotriva oricărei logici, raţiuni şi bun simţ comun. Mă bucur că viaţa noastră politică îi oferă lui Victor Ponta prilejul să argumenteze că este altfel decât Antonescu, discursul liderului PSD confirmând lipsa de consistenţă logico-psihică a preşedintelui liberal. Păstrând ideea, nu cred că aceşti doi lideri vor mai convieţui multă vreme într-o alianţă politică eficientă. Diferenţele sunt prea mari şi ele au început să se vadă, ceea ce nu e deloc în avantajul preşedintelui liberal.

Sunt prea multe de spus pentru a putea fi epuizate într-o singură „repriză” editorială. Întâi de toate, trebuie remarcată apetenţa spre solidaritate a coaliţiei de guvernământ. Graţie unei prezenţe aproape perfecte în Parlament şi a voturilor „pentru” guvernul Ungureanu, coaliţia a confirmat că este o forţă majoritară în condiţii foarte dificile, dispusă să meargă până la capăt cu o politică restrictivă, lipsită de accente populiste. Sunt convins că presiuni din partea coaliţiei la guvernare vor fi, contez însă pe inteligenţa pragmatică a noului premier, care va reuşi să potolească apetitul spre privilegii de orice fel al unor politicieni de duzină din arcul Puterii.

Ceea ce m-a revoltat de-a dreptul a fost absenţa parlamentarilor Opoziţiei din băncile Parlamentului. Dacă nu vii în Parlament, ce altceva faci? Care este misiunea ta, care-i jobul tău, pentru ce eşti tu plătit din banii noştri, ai contribuabililor? Pentru ce iei tu, alesul nostru uninominal, 10 lefuri medii pe lună? Probabil pentru ca să lupţi pentru interesele celor care te-au ales, sau nu te-au ales, dar pe care îi reprezinţi. Bun, nu produci nimic, n-ai nicio idee, nicio intervenţie prin vreo comisie, dar nici măcar prezent la muncă nu poţi fi? Aici, la absenţa din Parlament, înţelegerea mea se termină. Drept pentru care aş propune ca aleşii să fie plătiţi în funcţie de prezenţă şi de prestaţie. Nu faci nimic, eşti absent pe toate planurile, atunci măcar să nu fii plătit!

Ziua de ieri a fost „momentul zero” al unei politici dâmboviţene pe care îl credeam pierdut: disponibilitatea la un dialog inteligent. Rămâne de văzut ce va urma, pentru toată lumea e clar că greul abia urmează. Din Grecia se confirmă un scenariu catastrofal, conform căruia acea ţară se pregăteşte să intre în faliment. Mă înfioară numai şi gândul că un stat suveran şi independent poate da faliment... Ce înseamnă un faliment al unui stat? E prea mult pentru mine, ştiu câte ceva despre acest lucru, dar nu sunt un specialist. Semnificaţia termenului îmi este, însă, cunoscută şi nu e de natură să-mi ofere o după-amiază veselă. Mi-am dat, însă, încă o dată seama că nu e niciun moment locul pentru populisme şi aberaţii financiare de genul Antonescu, şi că un dialog Putere-Opoziţie este absolut necesar.

Să rămânem la o notă optimistă şi să ne iluzionăm că greva parlamentară a Opoziţiei nu va fi eternizată. Ar fi al doilea semn de normalitate politică, după discursul lui Victor Ponta în Parlament. Nu am nicio speranţă legată de Crin Antonescu, el este sortit să nu priceapă nimic din ce i se-ntâmplă, ceea ce este cel puţin trist pentru liberali. Dar e leac pentru orice boală, nu?!

Eu îi doresc noului premier să guverneze nouă luni având în minte promisiunea de a fi un om al dialogului, de a fi un promotor al refacerii unei vieţi politice normale într-o ţară normală. Şi mai sper ca preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele Victor Ponta să-l însoţească în acest demers. Ar fi numai în interesul ţării, câtă vreme ţara are nevoie de stabilitate politică, fie şi pe termen scurt (ce va fi după alegerile din toamnă, mi-e greu să anticipez). Şi ar putea fi şi în interesul fiecăruia dintre noi, pentru că ne-aşteaptă vremuri complicate rău, în care salvarea va însemna, înainte de toate, solidaritate.