ACTUALITATE 11 martie 2015

EDITORIAL. Un alt, la fel, 15 martie: scenarii, tensiuni, îmbrăţişări

de Dumitru Manolăchescu | 88 vizualizări

Nu de azi-de ieri, 15 martie este o sărbătoare cu potenţial exploziv a maghiarilor din România. În fiecare an, însă, se mai adaugă ceva tensiunilor şi frustrărilor deja existente în taberele formate de-a lungul unui front invizibil pe aliniamentul Miercurea Ciuc – Sfântu Gheorghe – Târgu Mureş. Anul acesta nemulţumirile maghiarilor sunt mai mari decât altădată din câteva motive: plecarea UDMR de la guvernare, cercetarea penală a unor parlamentari maghiari, condamnarea unui fost ministru considerat nevinovat de liderii politici ai minorităţii maghiare. Peste toate astea, deputatul Markó Attila nu mai are imunitate parlamentară, el poate fi urmărit penal de Justiţia românească dar... ia-l de unde nu-i! Adică ştim unde e, ne-a spus chiar avocatul lui, dar relaţiile româno-ungare sunt atât de proaste, încât „înalta protecţie” a premierului Orbán Viktor faţă de „nedreptăţitul pe criterii etnice” Markó Attila nu mai miră pe nimeni. Drept pentru care, deputatul UDMR şi-a găsit locşor călduţ sub pulpana premierului ungar, de unde nu va veni în România decât atunci când Ţinutul Secuiesc va fi o binecuvântată Republică Populară Autonomă scoasă de sub jurisdicţia statului român. Adică niciodată...

Şi-ar mai fi un motiv de escaladă suplimentară a tensiunilor interetnice: întâlnirea Putin-Orbán de la Budapesta de-acum câteva săptămâni. O întâlnire care a oripilat nu doar Uniunea Europeană, ci şi o bună parte a populaţiei din ţara vecină, care a simţit nevoia să protesteze în stradă împotriva acestui cuplu politic strident şi nepotrivit perspectivelor pro-europene ale majorităţii maghiarilor. Din România, vizita lui Putin la Budapesta s-a văzut prost de tot, românii au presupus că cei doi s-au înţeles deja asupra împărţirii României, Transilvania la unguri, Moldova la Rusia via Republica Moldova. Scenariul e departe de a fi fost discutat între cei doi la Budapesta, dar oamenii îşi pot imagina orice când e vorba de alianţa contra Europei dintre doi nostalgici ai unor imperii apuse: Viktor Orban şi Vladimir Putin. Iar ideea că, dacă vor Putin şi Orbán, Transilvania poate fi oricând o altă Crimee nu e chiar atât de trăsnită cum pare a fi la prima vedere. Ca să se-ntâmple asta n-ar fi nevoie de mare lucru, ar fi suficiente doar câteva condiţii: Rusia să ajungă cu armata la hotarele României (ceea nu-i deloc greu, se fac deja calcule şi estimări în materie), Uniunea Europeană şi NATO să aibă alte priorităţi decât păstrarea intacte a graniţelor României (aici e ceva mai complicat, îţi trebuie multă imaginaţie şi foarte mult optimism sau pesimism, după caz), iar condiţiile interne din ţara noastră să fie coapte pentru a înlesni producerea acestui „holocaust” românesc. Asta înseamnă, atenţie!, inclusiv activarea serviciilor speciale ruseşti şi maghiare în România, cu sprijinul unor partide politice româneşti şi maghiare şi al unor slujitori ai Bisericilor de toate nuanţele.

Revenind cu picioarele pe pământ din sfera unor scenarii pe care le considerăm, încă, suprarealiste, să vedem ce avem în ţară şi de ce ne e frică de 15 martie. Dacă vor fi probleme, ele se vor înregistra la Tg. Mureş, nu în HarCov, pentru că acolo echilibrul etnic produce efecte perverse – există deja acuze reciproce între liderul Consiliului Naţional Secuiesc, Izsák Balázs, şi prefectul de Mureş, pe tema organizării unui marş şi a manifestărilor comemorative la Monumentul Secuilor Martiri. Tot la Tg. Mureş, dar şi în Sf. Gheorghe şi Miercurea Ciuc, sunt aşteptate trenuri şi autobuze cu „suporteri” din Ungaria, care să contribuie cu nişte gaz pe focul etnic atent întreţinut de extremele politice şi liderii de opinie din România şi Ungaria. Nu cred că oaspeţii maghiari sau/şi ruşi vor reuşi să creeze panică în Transilvania, din 1990 încoace am căpătat experienţă şi am învăţat să facem faţă provocărilor de natură etnică.

Aş zice că nu-i departe, totuşi, vremea când 15 martie va fi, pentru românii din Secuime, o zi ca oricare alta. Sau, cine ştie, poate vom reuşi cândva să punem în operă o iniţiativă ciudată aparţinând unui timişorean, Edwin Sebastian Marc pre numele lui, care ne propune o zi în care românul să îmbrăţişeze un maghiar şi viceversa: „Ölelj meg egy románt!”. La Timişoara lucrul ăsta pare posibil. În HarCov şi Mureş... am unele îndoieli. L-aş îmbrăţişa oricând pe vecinul de apartament, un Mişi bacsi cu care n-am avut nimic de împărţit în 40 de ani de convieţuire paşnică pe aceeaşi scară de bloc, dar nu-mi dau seama cum ar primi îmbrăţişarea mea nişte necunoscuţi de pe stradă. Nu c-ai risca prea mult, dar ştim ce înseamnă bunele intenţii pe drumul spre Iad... Iar dacă o faci, nu-ţi pune pe tine drapelul tricolor românesc, pentru că reacţiile nu vor fi cele aşteptate!

Până una-alta, vom avea un alt 15 martie comemorat sau sărbătorit pe acelaşi calapod: steaguri ungureşti şi secuieşti, imnuri la fel, maghiari-secui mândri de trecutul lor, trişti pentru prezentul nedrept şi insalubru şi sceptici în privinţa unui viitor autonom. Faţă de toate manifestările şi trăirile astea, românii din inima României au dreptul şi datoria să se simtă ca acasă: siguri pe ei, generoşi, calmi, liniştiţi şi înţelegători cu cei lângă care trăiesc.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.