EDITORIAL. Taxe peste taxe: pentru ce sumă va curăţa TEGA trotuarele
E limpede că primăria nu mai are bani, altfel nu s-ar fi gândit şeful TEGA, Toth Birtan Csaba, să scoată de la câteva zeci de mii de oameni, câţi au contract cu TEGA, câte 8 lei pe om în fiecare lună de iarnă pentru „curăţarea trotuarelor de zăpadă”. Adunaţi, scădeţi, înmulţiţi, împărţiţi şi va ieşi o sumă uriaşă, care – nu are nimeni nici o îndoială, nu-i aşa? – va fi folosită exclusiv pentru înflorirea, curăţenia şi întreţinerea în bună stare a trotuarelor oraşului. Iniţiatorii acestei mari realizări financiare se gândesc să sărbătorească deja ieşirea din impas a autorităţilor locale. Noi ne permitem să le sugerăm să mai aştepte, că de gândit nu mai pot, această ultimă taxă e tot ce-au putut găsi mai nimerit pentru sărăcia lucie a acestui oraş enclavizat (e vorba de enclavizarea tipului de gândire, nu de una geografică, asta din urmă va mai aştepta).
Mă supără făţărnicia acestor autorităţi, nu neapărat gândirea lor, axată – oarecum normal în vremuri de criză – pe scoaterea banilor de la populaţie pe orice căi. Asta face şi Guvernul Boc, la urma-urmei, de ce s-ar lăsa mai prejos „autonomiştii” din Secuime? Păi tocmai de asta, mă gândesc că nişte tipi responsabili, gospodarii unui oraş care se vrea autonom, ar trebui să aibă şi alte idei de supravieţuire sau de prosperitate (după caz, alegeţi dvs. ce ni se potriveşte...) decât sărăcirea cu orice preţ a contribuabililor! Deci, despre făţărnicie e vorba, pentru că ni se prezintă un furt pe faţă din buzunarele oamenilor ca o realizare în folosul urbei. O aiureală, o minciună, niciodată trotuarele noastre nu vor putea fi curăţate de praf sau de zăpadă la orele 7-8-9 dimineaţă, pentru că cei care ar trebui s-o facă se apucă de treaba asta taman când iese lumea din case să meargă la serviciu. N-avem experienţa marilor oraşe, în care angajaţii TEGA se scoală cu noaptea-n cap şi fac străzile şi trotuarele lună până cel târziu la ora 7. Nu ştim ce-i aia, suntem un orăşel de provincie în care TEGA nu-şi exploatează angajaţii.
Şi-atunci de ce să ne ceară domnii Toth şi Antal banii ăştia? Pentru ce să le dea 8 lei pe lună fiecare locuitor al oraşului? Ăştia sunt bani mulţi pentru un bătrân amărât, cu o pensie de 5-6 sute de lei pe lună. Altă făţărnicie: nu-i musai să dăm 8 lei pe lună vreme de patru luni, cât se presupune că vom avea zăpadă pe trotuare, putem da şi 4,8 lei pe lună vreme de 12 luni... E acelaşi drac, vor curăţa, în schimb, trotuarele şi vara. Nu de zăpadă, ci de praf şi pietriş. (Probabil că de asta s-a şi pus pietrişul pe trotuare, după executarea bordurilor...). Vă imaginaţi ce nori de praf vă vor însoţi în aventura drumului spre serviciu, la orele dimineţii?!
Cred că domnii în cauză nu înţeleg ce frustrări au oamenii care dau bani pe nişte servicii care nu se fac. Curăţarea trotuarelor pe timpul verii este o gogoriţă, nu există decât câteva zeci de metri de trotuare în bună stare în oraşul nostru, despre ce vorbim? Ce să mături, ce să cureţi? Este un şantaj vizibil executat asupra asociaţiilor de locatari, care nu-şi vor putea permite să refuze „generoasa” ofertă a autorităţilor locale, chitite pe adunat bani – în ce scop, asta-i altă poveste, vom găsi timp s-o abordăm în lungile dimineţi de iarnă când vom da zăpada de pe trotuare în locul angajaţilor TEGA, care nu-s obişnuiţi să dea randament maxim la prima oră... N-o vor putea refuza pentru că vor fi amendate în fiecare zi de Garda de salubrizare (altă gogoriţă, cu o eficienţă teribilă...), născută de aceleaşi minţi iscoditoare, puse pe adunat bani din mizerii şi gunoaie (e la modă, s-au făcut şi se fac încă averi mari din treaba asta).
Să nu mă acuze nimeni de procese de intenţii, locuiesc în oraşul ăsta de 42 de ani şi ştiu cum arăta şi înainte, şi după 1989. Credeţi-mă, acum este mult mai murdar, impersonal şi trist. Şi nu din cauza celor care îl populează, ci pentru că autorităţile nu urmăresc decât meschine interese politice, folositoare unui grup mărunt şi fără a avea în vedere interesul general.
Bun, eu sunt dispus să fiu conciliant şi să cred în bunele intenţii ale autorităţilor locale. Am doar o întrebare, la care chiar îl rog pe dl. director Toth să răspundă: ce amenzi sunt prevăzute pentru angajaţii TEGA care nu vor aduce trotuarele „la negru” în fiecare dimineaţă devreme cu zăpadă lăsată de natură în lunile de iarnă? Dar pentru lucrătorii care nu vor mătura, la prima oră a dimineţii, fiecare pietricică şi fir de praf de pe trotuarele mizerabile cu care ne-a înzestrat spiritul gospodăresc al primarului urbei noastre? Măcar, dacă tot dăm un ban, să ştim şi noi de ce. Pentru că în ce scop şi, mai ales, CUI dăm banul va fi mai greu de aflat.