Discursul de miercuri al preşedintelui Traian Băsescu a fost aşteptat de multă lume. Nu de cei din Piaţa Universităţii, care nu aşteaptă decât „demisia”, anunţată obligatoriu la una din Antene, ci de milioanele de români care o duc greu în ţara

asta şi ca urmare a măsurilor de austeritate impuse de regimul Băsescu-Boc. Cei care şi-ar fi dorit să-l vadă plângând sau să-l audă cerându-şi cu umilinţă iertare manifestanţilor din toată ţara au trăit o deziluzie. Preşedintele n-a lăcrimat şi nu şi-a cerut iertare dar, e drept, şi-a recunoscut unele gafe, lucru altfel de aşteptat, face atât de multe încât e obligat să şi le asume din când în când. În rest, a vorbit despre ce ne aşteaptă, zugrăvind un tablou mai mult întunecat, în care singura „pată de lumină” ar fi faptul că preşedintele-comandant de navă ştie ce are de făcut şi va duce România într-un port sigur. A spus şi cum o va face, dar nu în detaliu. Nici nu era momentul, la detalii ar trebui să răspundă premierul Boc şi miniştrii săi. Vor fi, cu siguranţă, tot felul de intervenţii de-acum înainte, reprezentanţii Puterii şi-au dat probabil seama că stau prost la capitolul comunicare şi vor vorbi tot timpul...

Problema lor este că s-ar putea să vorbească singuri, adică să nu-i mai audă nimeni. Oamenii care ies în stradă nu-i vor auzi, asta-i sigur, iar milioanele de români care empatizează cu cei din pieţe nu par a fi dispuşi să aplece urechea la altceva decât: alegeri anticipate (n-am idee cum vor mai acţiona anticipatele după ce Curtea Constituţională a decis că alegerile locale şi cele parlamentare nu pot fi comasate – dar sunt convins că lozinca „Anticipate, nu comasate” va fi agitată în continuare), demisia preşedinte lui, a guvernului, a premierului, a conducerii Televiziunii publice, a ziariştilor „Băsişti”, a DNA, ANI şi, în general, a tuturor persoanelor care nu stau cu ochii şi timpanele permanent fixate pe televiziunile care înjură Puterea.

Nu-mi dau seama ce procent din populaţia României încearcă să gândească soluţiile de redresare economico-financiară şi altfel decât în termeni conflictual-vindicativi. Probabil mic. Prea puţini români mai girează cu încredere guvernul Boc, iar discursul tern (chiar dacă corect din punct de vedere tehnic) al preşedintelui n-a restabilit punţile rupte între Putere şi populaţia afectată de măsurile anti-criză.

Singura soluţie pe care o întrezăresc în această situaţie extrem de delicată pentru Guvernul Boc (nu-mi aparţine, ideea a fost prezentată de un specialist în materie, dl. Ionel Blănculescu) este crearea unui consiliu economic al premierului, care să-l sfătuiască şi să cenzureze orice hotărâre sau lege gândită politic de oamenii premierului. Acest gen de colaborare cu specialişti neafiliaţi politic poate avea şanse de reuşită şi ar putea recredibiliza un guvern. Nu ştiu, însă, dacă nu cumva această soluţie de avarie este puţintel tardivă pentru actualul cabinet Boc.

Într-o ţară în care parcă a venit sfârşitul lumii înainte de termenul prevăzut de ghicitorii în stele, nimic nu mai merge. Nici măcar maşinile nu mai circulă de la Bucureşti la Braşov, pe un drum naţional viscolit şi înzăpezit. Urmează, spun meteorologii, geruri năpraznice. Doar ţara, însă, e înzăpezită şi îngheţată, minţile noastre fierb la foc mocnit, atent întreţinut de specialişti în materie. Explozia se poate produce, însă, oricând, pentru că e periculos să te joci cu focul într-un spaţiu plin de materiale inflamabile...