Trăim, nu ne-a luat nimeni dreptul ăsta. Există viaţă şi după alegeri. Votăm?! Unii votează, naivi ce sunt, crezând încă în puterea lor de a schimba ceva în ţară, în oraşul sau satul lor. E frumos în Românica, şi prinţul Charles zice asta, numai că el stă aici cam două săptămâni pe an. Sigur că e frumos...

Am votat. Cum a fost? Hai să vă spun ce ştiu de la oamenii care au fost prin sate şi secţii, dar şi din ce-am trăit cu ani în urmă. În secţiile de votare viaţa e grea, e complicată. Acolo un partid ca USB-ul lui Nicuşor Dan n-are nicio şansă decât dacă-şi ia nişte aliaţi. Dacă nu vă găsiţi prieteni fideli, care să-l înlocuiască pe observatorul care se duce să ia o gustare, sau să vadă un concert (ce aiureală!), sau să facă pipi (n-au ce căuta în secţii suferinzii cu prostata...), dacă nu sunteţi în stare să adunaţi în TOATE secţiile oameni sănătoşi, corecţi, rezistenţi, cu fizicul şi mintea întregi, atunci degeaba candidaţi, Nicuşoare, Clotildo şi toţi ceilalţi! În România nu se mai fură cu toptanul, că s-a nimerit să-l avem pe Cioloş premier, se fură cu lingura. Mare, mică, după cum se poate, după cum devine cazul. Pot să mă-njure şi pesediştii, şi liberalii, şi cine-o mai vrea dar eu sunt convins că blatul dintre aceste două partide „istorice” (PSD a intrat demult în istorie, chiar dacă nu are vechimea necesară...) s-a manifestat şi în acest fel. Nu peste tot, desigur, nu generalizăm (vai de capul nostru...) dar în sectorul 1 din Capitală lucrul ăsta s-a cam văzut. De ce doar acolo?! Pentru că acolo a existat o franţuzoaică dată-n mă-sa (expresia e apreciativă, nu peiorativă), o fată deşteaptă şi atentă, nesupusă şi obraznică, o creatură incomodă care a observat nişte chestii anapoda şi s-a răsculat. Voturi nule, ca pe vremuri. Obicei pesedist, pentru că ei sunt specialiştii în rezultate favorabile la vot, urmate de condamnări penale, obicei preluat şi de alţii...

Primul lucru pe care trebuie să-l facă Nicuşor Dan şi Clotilde Armand până în toamnă e să-şi găsească observatori pentru toate secţiile de votare din România. Cică sunt aproape 18.000. Să găsească, deci, vreo 20.000 de oameni tineri şi rezistenţi şi corecţi, care să stea în secţii de dimineaţă până dimineaţă, să nu bea nici măcar apă, exclus bere, să nu doarmă pe ei şi să mănânce ce şi-au adus în traistă, să reziste presiunilor şi ameninţărilor „colegilor” de la celelalte partide. De ce aşa? Simplu: pentru că în România încă se fură la vot. E un obicei vechi, la care n-am renunţat. Sunt multe, foarte multe obiceiuri proaste la care n-am renunţat. Se fura şi înainte de ’89, se fură şi-acum. N-am depăşit momentul ăsta. Înainte de Revoluţie se puneau în urne voturi cu toptanul, cu nemiluita, în văzul tuturor. Nu se deranja nimeni să reclame, cine-ar fi avut curajul să înfrunte Puterea comunistă?! Am făcut parte dintr-o secţie de votare, ştiu ce spun. Între timp am devenit mai subtili, dar gândul că furtul voturilor face parte din viaţă nu ne-a părăsit...

Un alt mod, absolut grobian, de a fura voturi este folosit încă în campaniile electorale: candidaţii cu posibilităţi financiare se duc cu maşinile pline de carne şi produse din carne şi îşi varsă produsele în curţile celor săraci, prilej cu care li se spune şi cu cine să voteze. Nu e imaginaţia mea, chiar s-a întâmplat în nişte sate amărâte din câteva judeţe învecinate. Poliţia nu reacţionează la reclamaţiile pe acest subiect pe motiv că pozele doveditoare nu sunt făcute cu aparatele aprobate de DNA sau Poliţia Română... Altă aiureală, desigur, dar efectul e garantat, reclamantul nu merge mai departe, lehămisit şi speriat de corupţia „organului” local atotputernic.

Despre manipulările subtile sau prosteala pe faţă de la televiziuni nu mai vorbesc, e clar că ne-am pierdut complet direcţia în materie de Media, CNA există doar ca să ia nişte oameni lefuri de secretari de stat. O sperietoare hărtănită de coţofenele, ulii şi graurii hoţi din „cireşul” mediatic al mogulilor de toate culorile politice.

Cineva spunea că e o prostie să încerci reforma clasei politice fără ca, mai întâi, să reformezi electoratul, alegătorii. Altfel spus, lozinca ar trebui să sune puţintel altfel: reformaţi electoratul, luaţi-o de jos! Cred că doamna cu pricina are dreptate, n-are niciun sens să ai partide reformate câtă vreme alegătorii aşteaptă de la ele aceleaşi mici şmecherii şi foloase necuvenite. Cum reformăm electoratul? Asta e altă întrebare fără răspuns, mi-e teamă că singura soluţie e trecerea timpului... Şi poate nici asta nu va fi de-ajuns, dacă mă uit la noua generaţie de politicieni gen Ponta, Şova, Udrea, Gorghiu şi-atâţia alţii pe care i-am crezut „altfel”, dar care s-au arătat tributari aceloraşi obiceiuri învechite şi proaste.

În urma alegerilor locale, mult mai pasionale şi mai dure decât cele parlamentare, rămâne pustiu: familii dezbinate, prietenii distruse, o stare de amorţeală şi cocleală ca după un chef monstru cu lăutari şi fără ciorbă de burtă a doua zi. Şi totuşi, există viaţă şi după „locale”!