EDITORIAL. Secuii, un fel de găgăuzi
Vin valuri de informaţii panicarde conţinând cereri de referendumuri pentru autonomia teritorială a unor regiuni din Europa. Excelează, desigur, ruşii din Ucraina, care îl au în spate pe atotputernicul Putin. Vin la rând ruşii din Transnistria (cu acelaşi spate solid), găgăuzii din Moldova şi, nu se putea altfel, maghiarii din HarCov-ul românesc. Zilele trecute, ca o noutate absolută, l-am auzit pe premierul ungar Viktor Orbán vorbind despre dreptul la autonomie teritorială al maghiarilor din Ucraina. Cu siguranţă, dacă în Slovacia vor fi probleme de natura celor pe care le are Ucraina (nu există nici raţiuni, nici semnale în această direcţie, dar cine ştie?), Ungaria va fi prezentă la biroul de cereri de autonomie pe criterii etnice şi pentru maghiarii de acolo. Aş încheia acest capitol spunând că Ungaria este un vecin pe care nu şi-l mai doreşte nicio ţară care vrea linişte între hotarele sale. Ne-a depăşit demult în materie de cerşeală ofensivă, aliindu-se fără echivoc, cel puţin în chestiunile revendicative, cu marele „prieten” de la Răsărit. Să le fie de bine, Ungaria a încetat să mai fie un punct de reper pentru politicienii europeni, politica revanşardă a premierului Orbán lămurindu-i definitiv pe liderii statelor membre UE.
Apar şi la noi replici în acord cu cererile de referendumuri pentru autonomii teritoriale cu iz separatist. Domnii Antal Árpád şi Tamás Sándor susţin că secuii din HarCov nu-şi doresc separatism, ci autonomie. Sunt un fel de găgăuzi din Moldova, crede dl. Antal. Or fi, nu-mi dau seama cât de tare îi onorează comparaţia asta, dar este foarte posibil ca liderii UDMR să fie pe o pistă greşită, să nu-şi cunoască electoratul. S-ar putea ca autonomia teritorială pe criterii etnice vânturată obsesiv de politicienii maghiari să nu-i intereseze foarte mult pe cetăţenii maghiari din cele două judeţe, mai ales dacă li se prezintă corect, cu date şi cifre exacte, ce realitate economică îi aşteaptă odată cu mult dorita autonomie şi autofinanţare. Pentru că o regiune autonomă nu mai are dreptul de a folosi bugetul statului, fiind nevoită să se finanţeze exclusiv din resursele proprii. Ca să nu mai vorbesc despre drepturile colective pe care noii majoritari maghiari autonomi vor trebui să le acorde minoritarilor de etnie română, drepturi pe care vor fi nevoiţi să le respecte măcar atunci.
Lucruri complicate, pe care liderii UDMR nu sunt pregătiţi să le abordeze decât bazându-se pe sprijinul PSD şi al viitorului preşedinte al României, dacă acesta se va chema Victor Ponta – prietenul şi admiratorul celuilalt Viktor, Orbán. Referendumurile propuse de Antal şi Tamás nu vor arăta altfel decât se aşteaptă toată lumea: maghiarii din HarCov îşi doresc autonomie, îşi doresc separatism, îşi doresc orice formă de guvernare care să-i depărteze de corupţia şi hoţia politică de la Bucureşti. Pentru ei, ca pentru foarte mulţi ardeleni, din păcate, soarele nu mai răsare demult de la Bucureşti. Hoarda politică total compromisă din Capitala României nu mai oferă niciun fel de garanţii unor oameni oneşti şi cinstiţi, care s-au ridicat la lumină prin propria muncă, prin propriile sacrificii. Să nu ne iluzionăm că românii ardeleni, în marea lor majoritate, gândesc altfel decât maghiarii. Toţi s-au săturat de politica discriminatorie, coruptă, neperformantă a Puterii de la Bucureşti.
Culmea este că Bucureştiul foloseşte Ardealul doar ca miză politică, altfel nimic nu-i leagă pe-alde Ponta, Dragnea sau Voiculescu de locul naşterii poporului român. Falia lor geologică este cu totul alta. Mă gândesc că nici preşedintele Traian Băsescu n-ar fi ştiut mai multe despre ardeleni, cu atât mai puţin despre covăsneni, dacă Ceauşescu n-ar fi construit o vilă de protocol mai la deal de Spitalul de Cardiologie din Voineşti. Cu alte cuvinte, n-ar trebui să ne facem iluzii sau să ne alarmăm după cum bate vântul vorbelor politicienilor de pe Dâmboviţa. Îmi pare rău că trebuie s-o spun din nou, dar e din ce în ce mai clar că românii din HarCov nu au alte aşteptări din partea responsabililor politici de la Bucureşti.
Aşa încât, cu sau fără referendumuri pentru autonomie, cu sau fără secui găgăuzi, românii şi maghiarii din HarCov vor traversa, în continuare, deşertul. Până când? Puneţi-vă întrebarea asta mai des, poate veţi afla şi un răspuns.