Niciunul dintre cei acuzaţi, ridicaţi de pe la casele lor şi găzduiţi în celule reci şi neprimitoare, nu se declară vinovat. Asta-i regula. Unii îşi arată cătuşele, cu mândrie, alţii şi le ascund. Dar toţi se consideră nevinovaţi. Adevărul e că şi sunt nevinovaţi până când o instanţă judecătorească nu-i consideră altfel, în urma unui proces echitabil.

Prin urmare, n-ar trebui să mire pe nimeni că nobila Elena Udrea, baronul de Vrancea Marian Oprişan, probabil şi cel de Teleorman, Liviu Dragnea, apelează sau vor apela la „judecata” instanţelor americane, europene, NATO, FMI şi orice alte instituţii de care judecătorii români au a se teme. E dreptul lor, întrebarea e: chiar speră să îi ajute la ceva acest demers petiţional? Oprişan le-a trimis, deja, scrisori tuturor acestor instituţii, implorând să intervină în Justiţia românească pentru oprirea presiunilor. Lui i se pare că 8-9 ani de zile nu sunt suficienţi pentru a judeca un dosar atât de complex cum este cel în care este acuzat domnia sa. „Opriţi presiunile asupra magistraţilor judecători” – ţipă Marian Oprişan din toate fibrele fiinţei dumisale, speriat de perspectiva unor gratii privite dinlăuntrul celulei.

D-na Elena Udrea ameninţă şi ea cu scrisori către instituţiile europene, ambasade, americani etc., dezvăluind nedreptăţile, presiunile şi opresiunile la care este supusă de nişte instituţii de forţă ale statului român. Am o slăbiciune pentru d-na Udrea, aşa că n-o să-mi permit să-i ofer speranţe deşarte: e târziu, stimată doamnă, ar fi trebuit să acuzaţi DNA, SRI, SIE şi pe cine-o mai fi cu ani în urmă, aţi fi fost cât de cât credibilă, poate v-ar fi auzit şi preşedintele Băsescu, aţi fi avut măcar un punct de sprijin. Poate aveţi dreptate cu SRI şi DNA, dar ori e prea târziu, ori prea devreme să vă creadă cineva. Este de aşteptat ca şi vicepremierul Liviu Dragnea să scrie nişte scrisori către aceiaşi în aceeaşi notă: sunt o victimă inocentă a Justiţiei. Nici primarul de Constanţa, Radu Mazăre, nu se simte prea bine în această perioadă de timp, dar el nu va scrie americanilor, ci lui Fidel Castro, am înţeles că mai trăieşte bătrânul comunist cubanez. Uite că la presiunile CEDO se redeschide dosarul „Mineriada”, în care eroii negativi nu sunt minerii, ei au plătit nota pentru excursia din 1990 în Capitală, ci însuşi Ion Iliescu şi, probabil, Petre Roman. Ce vor face, oare, vor apela şi ei la favorurile americanilor şi instituţiilor europene?

Ceva nu se potriveşte aici. Ce speră aceşti oameni de la ambasade şi Comisia europeană? Presiunile din exterior s-au făcut până acum într-o singură direcţie: pentru deschiderea sau redeschiderea dosarelor neclarificate, nu pentru închiderea lor. Justiţia românească se află în fericita situaţie de a fi credibilă, este luată ca exemplu de multe ţări europene în care corupţia înfloreşte. Nu există nici 1% şanse ca vreun oficial american sau european să intervină în treburile Justiţiei româneşti. Singura lor speranţă pare a fi publicitatea gratuită în jurul cazului fiecăruia, eventual intimidarea procurorilor şi judecătorilor. Restul sunt poveşti nemuritoare, scenarii în care statul de drept şi Justiţia sunt acuzate de prea multă indulgenţă faţă de infractorii politici, nu de nedreptăţirea lor. Oamenii se întreabă de ce nu se confiscă în totalitate averile făcute peste noapte, de ce se permite transferarea lor către rude apropiate şi îndepărtate? Foarte puţini acuză Justiţia de prea multă intransigenţă şi duritate.

Faptul că politicienii puşi sub urmărire penală sau arestaţi se-apucă să scrie nu-i neapărat un lucru rău, eu le-aş sugera însă să aştepte până când au parte de o decizie judecătorească de condamnare cu executare, eventual de-o celulă mai intimă cu uşă la WC-ul turcesc. Acolo se scriu cărţile, scrisorile şi petiţiile care aduc reduceri de pedepse şi, posibil, glorie literară post-executorie. Exemple în acest sens avem: Adrian Năstase, Gigi Becali, Cornel Penescu şi alţi câţiva ale căror nume îmi scapă momentan. Păstraţi-vă, onorabililor, inspiraţia pentru vremurile când ea vă poate aduce nişte avantaje în spatele gratiilor, nu o irosiţi pe inutile scrisori către instituţii care nu vă pot ajuta, chiar dac-ar vrea s-o facă. Păstraţi scrisorile astea pentru mai târziu, se schimbă, cine ştie, regimul ăsta de teroare şi-atunci este posibil să aveţi mai mult succes.