ACTUALITATE 22 aprilie 2015

EDITORIAL. Romii şi Zilele lor, fără pomeni guvernamentale

de Dumitru Manolăchescu | 180 vizualizări

Ştiaţi că pe 8 aprilie a fost Ziua Internaţională a Romilor? N-aş prea crede, dar uite că totuşi a fost. N-am sesizat s-o fi sărbătorit cineva în România, dar e bine că Ziua asta există. Şi-a adus aminte şi Parlamentul European de minoritatea asta cu atâtea probleme, prilej pentru această instituţie să decreteze 2 August drept Ziua Holocaustului romilor din cel de-al doilea război mondial; în această zi, la Auschwitz au fost arşi în cuptoare 2.900 de romi, pe parcursul întregului război dispărând circa jumătate de milion de ţigani.

E o introducere la un subiect pe care l-am mai abordat, dar care este departe de a fi epuizat – de fapt, e mai actual ca oricând. Problema romilor nu este nici măcar recunoscută la nivel oficial în România, dară-mi-te să fie şi abordată la modul serios şi responsabil, în cadrul unor politici sociale guvernamentale eficiente şi reale. Despre romi – le putem spune şi ţigani fără să însemne că suntem rasişti – ne amintim şi vorbim doar la ştirile ProTV de la ora 17, dedicate tuturor blestemăţiilor şi răufăcătorilor, ori la „Românii au talent”, de la acelaşi post TV, când apare câte-o echipă supertalentată de cântăreţi sau dansatori ţigani. Cam puţin şi deloc reprezentativ, romii mai aşteaptă încă politici guvernamentale serioase în materie de locuri de muncă, romii încă mai speră să nu mai fie discriminaţi, manipulaţi, folosiţi ca masă de manevră electorală.

Romii aşteaptă multe de la statul român, dar le aşteaptă într-un soi de stare contemplativă, motivată, din când în când, de pomeni guvernamentale pe termen scurt. Statul român nu le oferă nimic, absolut nimic în afara pomenilor, promisiunilor şi proiectelor iluzorii, menite să dea bine la imagine în ochii unei Europe debusolate de migraţia romilor din România – hoţi, şmecheri, inculţi, needucaţi, profitori, criminali. Cu asta se confruntă Europa, cu asta ne confruntăm şi noi. Dar la noi se închide cercul, noi nu mai avem pe cine da vina, pe cine arăta cu degetul, pe cine responsabiliza şi anatemiza. Ei sunt ai noştri, strămoşii lor s-au născut şi-au crescut în ţara asta, au murit la Bug şi pe Nistru, au luptat şi-au visat şi-au crezut că-şi vor găsi un loc sub soarele care încălzea Principatele Române încă de pe vremea lui Cuza-vodă.

Sunt 10-12 milioane de romi în Europa şi vreo 6 milioane în ţările UE. Şi se tot înmulţesc, pentru că la ei copiii înseamnă forţă de muncă şi bani. Îi fac, îi cresc cumva, îi trimit la cerşit prin ţară sau pe-afară, îi mai şi vând... Sigur, nu sunt trăiri şi experienţe exclusiv ţigăneşti, şi românii neaoşi fac la fel, îşi vând şi ei copiii, îi trimit şi ei la cerşit şi-i folosesc la munci grele şi penibile. Dar, raportat la numărul lor, frecvenţa fărădelegilor la ţigani este una care ar trebui să dea de gândit autorităţilor locale şi centrale. L-am văzut şi l-am auzit pe primarul de la Vâlcele vorbind, la o emisiune televizată, despre naşterile de anul trecut din comună. În Vâlcele s-au născut 160 de copii, din care 159 erau ţigani! Un singur român şi niciun copil de etnie maghiară. Da, e drept, în comuna Vâlcele există satul aruncat pe-o muche de deal, Hetea îi zice, prin urmare nu ai cum să eviţi naşterile rome, dar procentul e devastator dacă priveşti puţin în perspectivă. În câţiva ani, ţiganii vor domina nu doar Vâlcele, ci şi alte comune covăsnene: Belin, Hăghig, Boroşneu, Sânzieni... Nu există, practic, aşezare lipsită de solide comunităţi rome, prin solide înţelegând, din păcate, doar numeroase. Şi spun „din păcate” pentru că o comunitate romă dezorganizată, trăind din cerşit, furat şi ciupeli nu este niciodată de ajutor celorlalţi, maghiari sau români, majoritari sau minoritari. O comunitate romă organizată înseamnă ceva de care ţiganii n-au prea auzit şi cu care nu s-au prea întâlnit: un loc de muncă, fie el la fabricatul cărămizilor sau adunatul fierului vechi şi lucrurilor disponibile de prin curţile oamenilor; o grădiniţă şi-o şcoală în care copiii romi să înveţe carte, nu să-nveţe să fure, să fie educaţi în spiritul unor valori umane recunoscute, să înveţe o meserie, să înveţe să trăiască într-o societate normală, să înveţe să se desprindă de proastele obiceiuri moştenite odată cu gena; o casă, un petec de pământ, o leafă sau o pensie care să le ofere un minim sentiment de siguranţă. De unde toate astea? Nu mă-ntrebaţi pe mine, nici eu şi nici mulţi dintre dvs. nu facem politici guvernamentale. Eu, dvs., noi suntem nişte indivizi antipatici care tragem semnale de alarmă până se rupe mânerul instalaţiei... De cele mai multe ori, degeaba, dar ne-am făcut datoria.

Cu sau fără Ziua Internaţională a Romilor, cu sau fără Ziua Holocaustului, viaţa acestei minorităţi ar trebui să ne preocupe mult mai mult decât o face acum. Pentru că va veni o zi în care aceşti oameni ne vor domina ca număr, vor fi majoritari şi chiar vor avea pretenţii de majoritari. Atunci, în acea zi, ei vor fi exact aşa cum îi pregătim noi, acum, să fie. Nicio echipă guvernamentală din şirul celor cu care ne-a blagoslovit poporul român alegător nu pare a înţelege această realitate. Ca de obicei, guvernele se fac că ştiu, că înţeleg, că acţionează. Dar, tot ca de obicei, guvernele nu ştiu, nu înţeleg şi nu acţionează. Cu siguranţă, atunci când o vor face, dacă o vor face vreodată, va fi prea târziu. E şi la noi tot o chestie de genă...

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
stelian, 23 aprilie 2015
Bine ca luat militaru' dreptu', sa ne traiasca dogaru, "pricina" de bucurie mare in tarisoara! Romul da cu piatra, echipa de ciclisti, a se vedea intamplarea petrecuta recent la Araci, el are timp...! citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.