Religia este privită de mulţi oameni şi chiar de mulţi preoţi ca o afacere; o „frază de dânşii inventată” (Eminescu), născocită nu pentru salvarea sufletelor păcătoase, ci pentru raţiuni infinit mai lumeşti, dintre care se detaşează cele referitoare la Bani, Influenţă, Putere. Biserica reprezintă Puterea absolută şi acţionează discreţionar în numele Atotputernicului nevăzut şi necunoscut. Conform unui sondaj recent, 71% din populaţia României crede necondiţionat în Biserică. Nici aici nu mă aflu printre majoritari, eu cred că Biserica nu este o soluţie pentru problemele oamenilor şi mai cred că religia nu trebuie impusă.

Chiar dacă gândesc aşa, nu voi spune că ora de religie trebuie să dispară din şcoli. Nu fac asta pentru simplul motiv că o oră de religie bine gândită şi bine predată poate fi un câştig în educaţia copilului. E drept, adevărurile conţinute în rugăciuni şi în cele 10 porunci pot fi – şi-ar trebui să fie – învăţate în primul rând în familie, n-ai nevoie de un preot nepriceput care să-i ameninţe cu Iadul pe copiii speriaţi şi agresaţi de pedepse înfricoşătoare pe lumea asta şi pe lumea cealaltă dacă nu-şi fac cruce corect, adică de la dreapta la stânga, dacă părinţii lor nu ţin post, nu se duc la biserică şi nu bat mătănii. Dacă asta înseamnă ora de religie, aş zice că mai bine pauză. Din ce spun, însă, elevii, există şi profesori de religie cu mintea şi inima deschise, care reuşesc să-i încânte nu doar cu note mari date aiurea, ci şi cu lucruri interesante şi frumos spuse despre Dumnezeu, lume şi viaţă.

O soluţie de compromis fericit pentru toată lumea ar fi ora de „Istoria religiilor”, în clasele mai mari. Copiii ar fi încântaţi să descopere ce înseamnă, de fapt, religiile lumii, cum au apărut şi cum se menţin. Biserica Ortodoxă Română nu este, însă, interesată de lucrurile astea, pentru BOR este suficientă dogma bine băgată în minţile copiilor. Pentru că, v-aţi dat desigur seama, hotărârile în această materie le iau Înalţii şi Preafericitul, nu ministrul Educaţiei. Iar prea-fericiţii vor de obicei totul...

Practic, până vinerea aceasta părinţii pot să opteze pentru ora de religie în numele copiilor lor. Nu ştiu dacă sunt mulţi cei care îşi cheamă copiii şi-i întreabă: Vasilică, vrei să te duci la ora de religie sau preferi altceva? Copiii iau ora de religie ca pe o glumă, care de cele mai multe ori le oferă o necesară relaxare şi o notă mare, bună doar să le crească media generală. Părinţii sunt liniştiţi, copiii lor vor creşte asumându-şi conştient religia ortodoxă ca pe o binecuvântare. Orice părinte are dreptul să fie fericit crezând în Dumnezeu şi în BOR. Alţii au dreptul să fie fericiţi crezând în Allah, Buddha, Luther sau Papa de la Roma, chiar dacă programa şcolară îi ţine pe aceştia departe de şcoli. Dar v-aţi întrebat vreodată, oameni buni, ce drepturi are copilul vostru?! V-aţi întrebat vreodată de ce sunt copiii obligaţi să creadă în Dumnezeul părinţilor lor?! Ne-am despărţit de un regim comunist care a exclus religia din societate doar pentru a experimenta religia ca materie obligatorie în şcoli? Mi se pare că iubim prea mult extremele!

„Dumnezeu nu-i chior”, spunea un preot tânăr cu umor şi înţelepciune, vorbind despre ce paşi şi câte cruci trebuie să faci în Biserică, ocolind babele bigote şi îndreptându-ţi gândul spre zâmbetul, bunătatea şi iertarea Celui de Sus. Are dreptate părintele, nu poate fi chior Dumnezeul care ne vede, ne judecă, ne pedepseşte sau ne miluieşte în fiecare clipă a vieţii. Mă întreb, însă, de ce nu se tem şi preoţii de „ochii” atoatevăzători, de pedepsele Domnului când fac lucruri necurate? Or fi ştiind ceva şi nu ne spun şi nouă?!

Despre ora de religie şi aventurile prin care trece sunt multe de spus, dar nu presa, ci părinţii şi copiii deschişi la minte vor lămuri problema. Am citit un articol conţinând părerile elevilor de la mai multe şcoli din toată ţara despre orele de religie pe care le fac şi m-am convins că ei, copiii, sunt mult mai deştepţi şi critici cu profesorii lor decât vor putea fi vreodată părinţii. Doar că n-o spun întotdeauna, pentru că n-au suficient curaj. Cum să-i spui mamei tale că preotul care vine la ora de religie doarme pe el, vorbeşte măscări sau pipăie fetele când o vezi rugându-se şi închinându-se la toate icoanele din casă şi din biserica poleită cu aur care domină cartierul?!

Pentru mine e clar că BOR are o misiune complicată, aceea de a trimite la orele de religie cei mai buni preoţi, cei dăruiţi cu har, inteligenţă, cultură şi talent pedagogic. Dacă religia în şcoală va deveni încă o afacere a Bisericii – alături de cea a vinului de împărtăşanie, lumânărilor, locurilor de veci în cimitire, pomenilor şi taxelor –, atunci vom înţelege că „diavolul din detalii” a înlocuit „ştiinţa absolută” despre care vorbea Preafericitul Daniel.

Aşa că nu voi îndemna pe nimeni să-şi dea sau să nu-şi dea copiii la ora de religie. Dar îi voi sfătui să ţină cont de părerea copiilor, dacă ea există, şi să controleze foarte atent tot ce fac copiii, ce învaţă şi cu cine învaţă la această oră de religie. Pentru că o oră de religie ţinută de un preot fără har poate fi mult mai dăunătoare decât o „vinovată” oră de educaţie sexuală, pe care părinţii habotnici o privesc din start cu circumspecţie.