E ultimul tip de război practicat de o clasă politică lamentabilă. Un război din care, în final (adică probabil după alegerile parlamentare de anul viitor) clasa asta politică românească se va împărţi în două mari partide, unul de stânga, celălalt de dreapta.

Este visul declarat al preşedintelui Băsescu, vis la care, la o judecată sumară, n-ai de ce să nu acquiesezi: scapi de liota de partide-căpuşă şi te axezi pe două mari curente politice, reprezentând dreapta sau stânga eşichierului politic. Da, la o judecată sumară ar merge, dar dacă te pune Aghiuţă să arunci o privire după uşă... pac, ai şi dat de gunoiul uitat acolo de fata-n casă!

Primul neajuns ar fi acela că „marile alianţe” care se adună sub umbrele doctrinare de dreapta sau de stânga sunt formate nu din două mari partide, ci din cel mult un partid mai mare, plus altele mici şi neînsemnate. Priviţi la ceea ce deja avem, construcţia numită Uniunea Social Liberală, şi vă lămuriţi repede: PSD, cu alură (şi pretenţii) de mare partid, încadrat de o asociere vicioasă: PNL şi PC, formând o aripă declarată de centru-dreapta, care n-are absolut nicio legătură cu politicile de dreapta (lucru demonstrat în răstimpul de când funcţionează). Deja au început fricţiuni, tensiuni, acuze şi scuze. Felix, stăpânul Antenelor, se crede dirijorul din umbră şi acţionează ca atare, în vreme ce Crin şi Victor par să nu mai suporte aerele Voiculescului şi fac tot ce pot pentru a-l convinge să se retragă din Uniune. Dacă acum e aşa, ce va fi peste câtva timp, când va începe oficial campania electorală şi osul Puterii viitoare va începe să emane mirosuri dintre cele mai plăcute?! Război total, petarde şi fumigene, asta dacă nu cumva Felix va fi convins să se retragă şi să aştepte cuminte o funcţie publică aducătoare de imunitate penală în viitorul guvern uslaş.

Dincoace, spre dreapta politică românească, lucrurile par a se rostui spre o construcţie şi mai haotică, numită Mişcarea Populară, care ar urma să fie formată din PDL, UNPR (ăştia, drăguţii de ei, n-au nimic comun cu politicile de dreapta...), UDMR, la care s-ar alipi nişte partide toxice, gen Partidul Poporului, rămăşiţe de familii de ţărănişti fugiţi de la Ciorbea, Gigi Becali (nici nu ştiu ce partid mai are patronul Stelei..., oricum nu e nimic important) şi cine-o mai consimţi, exclus Vadim Tudor cu Mica lui Românie, care are locul rezervat lângă Victor şi Crin!

Greu de încropit ceva solid cu asemenea „fluturaşi” politici! S-ar putea, totuşi, ca intenţia de a polariza eşichierul politic să aibă efecte benefice, dacă ea va şi reuşi să fie pusă în practică. Din experienţa politică românească post-revoluţionară, aş spune mai degrabă că demersul e sortit eşecului, pentru că orgoliile politice şi interesele meschine sunt prea mari la noi.

Interesant şi amuzant este că Emil Boc se lăuda zilele trecute cu victoriile politice ale dreptei în Europa. Adică, vezi Doamne, lumea fuge mâncând pământul de socialişti, de stânga în general, şi votează în draci politicile restrictive de dreapta! Nefericit moment a ales dl. Boc, tocmai câştigaseră socialiştii alegerile pentru senatul Franţei... Ca nuca în perete s-a nimerit apologia dreptei europene, ceea ce nu înseamnă însă că, în ţările mai puţin afectate de criză, dreapta n-ar putea avea succes. Numai că, îmi pare rău s-o spun, nu pare a fi cazul României (şi nici al altor ţări din spaţiul european), unde partidele aflate la guvernare s-au erodat masiv în vreme de criză, urmarea fiind că oamenii îi aleg pe cei care au stat pe margine, criticând Puterea şi promiţând marea cu sarea... N-avem noi, românii, nicio treabă cu ideologiile, doctrinele, orientările de dreapta sau de stânga! Vor câştiga cei care vor promite, de pildă, creşterea pensiilor, a lefurilor, ieftinirea medicamentelor şi altele asemenea. Iar aceia vor fi, după cum afirma cu hotărâre şi aplomb acelaşi premier, Victor şi Crin, nu Emil, Traian şi Cristi... (Asta ca să răspund şi unei întrebări puse de un cititor pe forum, nelămurit de unde ştiu eu cine şi de ce va câştiga alegerile. Nu ştiu, dar pot bănui...).