Pentru că au anunţat că nu-i mai interesează Parlamentul României, intrând într-un soi de grevă de care n-a auzit nici măcar Parisul, parlamentarii Opoziţiei şi-au trimis liderii în Parlamentul European. Acolo, Ponta, Antonescu şi Voiculescu (ultimul prezent doar cu spiritul, logistica şi transmisia „live” la Antene) s-au străduit să explice europenilor despre dictatura instaurată de Băsescu în România, despre sărăcia, foametea şi lipsa de dialog care au o singură cauză: incompetenţa şi reaua credinţă a Guvernului Emil Boc şi a preşedintelui Traian Băsescu. Aceşti oameni, care, iată, reprezintă România la un oarecare nivel (de Ponta, Antonescu şi Voiculescu e vorba), sunt fericiţi: au găsit vinovaţii. E drept, n-au găsit şi soluţiile, dar le caută. Inclusiv la Parlamentul European, că în ţară au rătăcit drumul...

Despre dictatura, sărăcia şi foametea din ţară ar fi multe de spus, aici părerile diferă şi fiecare tabără are argumente pro şi contra. Un singur lucru e clar: pâra asta continuă, mersul cu jalba-n proţap la Înalta Poartă după ce faci caz de „independenţă” şi „suveranitate” sunt penibile şi contraproductive. Pentru Opoziţie în primul rând, care devine în acest fel şi mai puţin credibilă. Paradoxal, Puterea nu va avea de suferit, acţiunea „imberbilor” a stârnit curiozitatea şi, cu siguranţă, zâmbete condescendente din partea parlamentarilor europeni, chemaţi intempestiv să judece democraţia din România. O aiureală care nu merită mai mult de-atât. Suntem în „topul” ciudaţilor cu permis de intrare la Parlamentul European, după Adrian Severin, Gigi Becali şi C.V. Tudor (ultimii doi, cel puţin, calcă rar pe-acolo, ceea ce începe să devină o calitate...).

Dar mai mult de-un zâmbet merită, desigur, iniţiativa parlamentarilor Opoziţiei de a boicota lucrările Parlamentului României. Aceşti „aleşi” nu mai vor să participe la activitatea parlamentară, dar vor să-şi ia în continuare lefurile. O leafă de parlamentar, plus veniturile pentru cabinetul din teritoriu, se ridică la circa 15.000 de lei pe lună. Deputaţii şi senatorii Opoziţiei vor să ia în continuare aceşti bani, eventual minus câteva mii de lei cât înseamnă diurna şi alte cheltuieli pe care nu le mai pot justifica, dar nu vor să mai „legitimeze” prin prezenţa lor actuala Putere. Singura care a făcut opinie separată, în mod onest şi cinstit, a fost deputata liberală Adriana Săftoiu, care n-a suportat jumătatea de măsură şi şi-a înaintat demisia din Parlament.

Este, această iniţiativă a Opoziţiei, o încercare de a construi dialogul cu Puterea, a cărui lipsă o reclamă Ponta şi Antonescu la Înalta Poartă Europeană? Evident, nu. Ei fac tot ce pot pentru a împiedica acest dialog, în ideea că vor câştiga „pieţele” furioase de partea lor. Altă aiureală, pentru că furia pieţei, cea adevărată şi motivată, are ca destinatar întreaga clasă politică, adică şi Puterea, şi Opoziţia. Nu-mi dau seama ce aşteaptă aceşti oameni furioşi, adică de la cine aşteaptă ei salvarea şi prosperitatea, dar realitatea crudă este că protestatarii din stradă, dar şi cei, mult mai mulţi, din case manifestă o neîncredere aproape oarbă în întreaga clasă politică. Realitate care nu motivează în niciun chip demersul „european” al liderilor Opoziţiei şi iniţiativa disperată şi aiuritoare de a trata cu sictir Parlamentul României, „leagănul democraţiei” atât de invocate de Ponta şi Antonescu la Bruxelles.

Iniţiativele partidelor din Opoziţie par a anunţa sfârşitul lumii... În opinia liderilor acestora, în România nimic nu merge, lumea moare de foame, instituţiile statului nu funcţionează, oamenii sunt disperaţi... Uşor de contrazis aceste opinii fabricate de Media antiguvernamentale, ceea ce nu înseamnă că, în destule puncte, ele nu se susţin. Din păcate, acţiunile Opoziţiei nu sprijină schimbarea în bine a situaţiei „catastrofale” în care s-ar zbate 20 de milioane de români. Dimpotrivă, pun piedici noi unor firave semne de redresare. De fapt, singura acţiune coerentă a liderilor Opoziţiei este goana continuă după voturi, nici măcar asta explicabilă atâta timp cât sondajele dau USL câştigătoare comodă a viitoarelor alegeri parlamentare.

Aşadar, baricadaţi în tranşeele unei „greve parlamentare” foarte greu de explicat mai ales propriului electorat, parlamentarii  partidelor din USL ignoră nevoia de dialog şi stabilitate, pregătindu-se să boicoteze până şi dezbaterea Acordului fiscal european la care România trebuie să adere dacă vrea să rămână membră cu drepturi depline în marea familie a Uniunii Europene. Sigur, putem s-o cotim (n-ar fi prima oară în zbuciumata noastră istorie) şi spre Rusia, dar nu în actuala configuraţie a scenei politice. Viitorul Parlament şi Guvern vor putea hotărî altfel, dar până atunci normal şi corect ar fi să rămânem fideli unor acorduri politice asumate de întreaga noastră clasă politică.

Eu încă mai sper că Ponta, Antonescu şi Voiculescu vor trece peste tentaţia populistă dictată de presiunea străzii şi vor reveni la sentimente mai bune faţă de electoratul care i-a trimis, împreună cu deputaţii şi senatorii Opoziţiei, în Parlamentul României pentru a-i apăra interesele, oricare ar fi acestea. Orice altă acţiune cu excepţia revenirii la lucrările Parlamentului înseamnă ignorarea voinţei propriului electorat. Pentru că eficienţa muncii unui parlamentar se vede nu la televiziuni, care sunt pline până la saturaţie de vocalii lideri ai Opoziţiei, ci în iniţiativele legislative şi votul acestora în interesul naţiunii române. Se pare, însă, că parlamentarii USL au renunţat la dialogul cu Puterea în Parlament în favoarea bătăliilor politice televizate partinic. Cu un strateg ca Voiculescu, e firesc... Nu ştiu, însă, cât de dispuşi mai sunt românii să creadă fantasmele şi promisiunile fără acoperire prezentate drept programe de guvernare.