S-a încheiat etapa de înscriere a candidaţilor pentru examenul de intrare în Palatul Cotroceni însoţit de garda personală şi primit cu salutul oferit preşedintelui României. Înscrierea asta cu semnăturile de rigoare este o etapă mai mult comică, pentru că n-are nimeni timp să cerceteze autenticitatea acelor semnături, cu totul cred că s-au strâns vreo opt milioane, cine, când să le verifice? Or fi semnat morţii, or fi semnat viii? – ce mai contează, important e că 14 oameni cu capul pe umeri vor să devină preşedinţi ai României. De ce vor ei asta, ce cred ei că înseamnă şi ce speră să facă odată ajunşi la Cotroceni – vom mai avea timp să vorbim despre toate astea. Acum mi-a rămas în minte o ştire tip „breaking news”: deputatul Aurelian Mihai, aflat în a opta zi de grevă a foamei, a fost transportat de urgenţă la Spitalul Universitar.

Te-ai fi aşteptat ca unui deputat, fie el şi PPDD, fie el şi deputat de diaspora (adică oarecum al nimănui) să i se acorde mai multă atenţie decât unui miner blocat în subpământul din care nu mai reuşeşte să-şi asigure existenţa zilnică. N-a fost aşa, ştirea despre greva foamei deputatului de diaspora a trecut neobservată, nebăgată în seamă nici măcar de conducerea Camerei Deputaţilor. Cu opt zile în urmă, când a iniţiat protestul, explicând în plenul Camerei că diaspora românească este profund nemulţumită de mărimea taxelor consulare şi de ignorarea totală de către Guvernul României a problemelor pe care le au românii din străinătate, preşedintele de şedinţă, blajinul domn penal Miron Mitrea, i-a urat şmechereşte „mult succes”! Cu asta, subiectul a fost închis. Nimeni n-a mai întrebat de sănătatea deputatului Aurelian Mihai. Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, n-a catadicsit să pună pe ordinea de zi subiectul taxelor consulare reclamate de deputatul PPDD, iar ministrul pentru românii de pretutindeni, actorul ratat Stanoevici, e oriunde numai unde trebuie nu, n-are nicio treabă cu taxele consulare, nici nu ştie ce-s alea. E prieten cu premierul Ponta şi-asta i se pare destul, probabil că şi este destul.

Ieri, alţi 16 deputaţi au intrat în greva foamei în semn de solidaritate cu colegul lor Aurelian Mihai – unii s-au retras, alţii au amânat, dar, oricum, e un gest menit să atragă atenţia. S-ar putea ca acum să se vadă ceva şi pe ecranele televizoarelor. Cine ştie, poate chiar Măria Sa Ponta Unificatorul va renunţa la punga de popcorn preţ de câteva minute pentru a se interesa de subiectul în cauză: „Ce vrea, dom’le, amărâtu ăla, nu ştie că am treabă cu alegerile, cu guvernarea ţării, mai vine şi el cu miloaga, cu taxele ăstora de-afară, când eu abia am de unde să-i miluiesc p-ăştia dinăuntru...”. „E nasol, Măria Ta, nu-i singur, s-au mai dus vreo 16 cu el, iese cu televiziuni, n-ar fi rău să vă daţi cu părerea, să le promiteţi ceva, orice, nu contează, oricum după alegeri nu mai ştie nimeni cine ce-a promis...” – îl sfătuieşte consilierul personal atotcunoscător. La ora la care scriu nu ştiu dacă premierul Ponta a renunţat la popcorn pentru o vizită la spitalul universitar, urmată de declaraţii armonioase, de unire-n cuget şi simţiri cu grevistul foamei. Dacă n-a făcut-o deja, cu siguranţă o va face, pentru că nimic nu se compară cu simpatia alegătorilor pentru cei care suferă de foame. Merită o strângere de mână empatică, mai ales dacă-s televiziunile prietene acolo.

Nu ţin minte ca în Parlamentul României să se fi petrecut un gest asemănător. Motiv pentru care, probabil, nici Înălţimile Lor de la Cameră, Guvern şi Minister nu ştiu cum să reacţioneze. Mintenaş intrăm în campanie şi totul este măsurat de strategii candidaţilor. Diaspora? Ce-i aia, cui foloseşte şi cine-o bagă-n seamă? Vin nişte miliarde de dolari în ţară de la aceşti oameni, e drept, dar nu diaspora l-a făcut câştigător pe Băsescu în 2009? Acum PSD-ul a învăţat lecţia: ne asigurăm votul din interior, n-avem treabă cu diaspora, cum să ajungi la mâna unora plecaţi de-acasă?

Nepăsare, nesimţire, ne... ne... În seria asta anti-ne, tot ieri s-a mai înregistrat un gest fără precedent. Îl mai ţineţi minte pe unul Sobaru? Un cameraman nefericit, care s-a aruncat de la balconul unei săli de şedinţe din Parlament, în faţa a sute de oameni şi a milioane de telespectatori. N-a murit, gestul lui a fost exploatat mediatic de opoziţia PSD de la acea vreme. Apoi nu s-a mai auzit nimic despre persoana respectivă. Până ieri, cum spuneam, când Sobaru a intrat cu maşina în sediul Guvernului, dărâmând bariera de la intrarea în Palatul Victoria şi speriindu-i pe jandarmi.

Dacă mă gândesc bine, acum candidatul-premier Victor Ponta are două drumuri de făcut, două mâini de strâns în faţa camerelor de luat vederi: Mihai şi Sobaru. Doi disperaţi cărora un premier nu-i bine să le întoarcă spatele când e în campanie electorală, pentru că e singurul dintre candidaţii la Prezidenţiale care poate să facă ceva concret pentru ei. Ceilalţi vor da, eventual, din gură (la cât de mult tace, la Iohannis m-ar mira şi asta), altceva nu pot face. Iată încă un avantaj să candidezi la Prezidenţiale când eşti prim-ministru în funcţie! Ce dezbateri, ce programe, ce întâlniri cu contracandidaţii?! Punga de popcorn şi Antena 3 sunt suficiente... Restul e scris în fişa postului.