Să-l lăsăm pe Ponta să se mai bucure cât poate de o iluzorie Putere în partid şi în stat, ăsta încă nu s-a trezit din pumnii încasaţi la alegeri, şi să-l scotocim puţin la „lucrurile bine făcute” pe preşedintele Iohannis. N-aş fi reacţionat în niciun fel, pentru că am convingerea că încă are nevoie de timp şi înţelegere din partea noastră, dar preşedintele ne provoacă publicând pe Facebook, unde altundeva..., un soi de raport la o lună de la preluarea mandatului. Cum ar veni, a trecut o lună de „concubinaj” în România lucrului bine făcut şi era musai să ghicim eventuala poziţie a viitorului posibil copil.

Mă aflu într-o situaţie ingrată, sunt unul din cei aproape 7 milioane de români care l-au votat pe Iohannis şi unul dintre puţinii gazetari care l-au susţinut şi-au crezut în el în momentele dificile din campania electorală pentru Prezidenţiale. Cred în continuare că Iohannis e singura opţiune care mi s-a oferit, pentru că eu unul (şi bănuiesc că sunt mulţi români în aceeaşi situaţie) nu l-aş fi putut vota niciodată pe Ponta. Altfel spus, aş fi votat oricare alt candidat decât Ponta – ceea ce nu înseamnă o desconsiderare a calităţilor candidatului Klaus Iohannis. Dar nu pot să-mi reprim o senzaţie de insatisfacţie, de vâslit în gol, de foame de acţiune pe care o am după o lună de „concubinaj” înfiorător de paşnic al întregului popor şi al foştilor duşmani de moarte cu preşedintele ales. Este aproape suprarealist ce se-ntâmplă în mica noastră lume politică, după ce ani de zile am fost obişnuiţi cu intervenţii în forţă şi lupte istovitoare între opozanţii politici la vârf. În mod ciudat, plictiseala asta e mai obositoare decât mă aşteptam. Şi încă nu-mi pot da seama cât de productivă.

Dar să vedem ce realizări raportează Iohannis pe Facebook la o lună de concubinaj şi, mai ales, să vedem cui foloseşte acest raport neaşteptat. În esenţă, pe plan extern preşedintele a reuşit să facă aproape tot ce şi-a propus: a întărit legăturile strategice cu SUA (primind-o pe Victoria Nuland), a întărit legăturile cu Comisia Europeană (făcând o vizită la Bruxelles, unde a stat de vorbă cu Jean Claude Juncker), n-a întărit şi legăturile cu Republica Moldova, mulţumindu-se cu o convorbire telefonică în locul unei vizite la locul faptei – parţial motivată decizia de a amâna vizita prezidenţială, acolo încă nu se reuşise formarea unui guvern şi n-avea rost să stai de vorbă cu cel vechi. A participat, în schimb, la marşul antiterorism de la Paris, alăturându-se unei selecte companii de premieri şi preşedinţi din toată lumea. E ok, ţinând cont că n-a fost vorba decât de 30 de zile de mandat efectiv.

Pe plan intern, însă, lucrurile bine făcute se împuţinează dramatic şi devin discutabile. Repetatele întâlniri cu Victor Ponta, cauţionarea guvernării pesediste, comunicarea excesivă pe Facebook, ezitările preşedintelui de a vorbi naţiunii, adică de a spune ce are de spus prin viu grai, în conferinţe de presă sau apariţii la televiziuni, nu pot fi considerate „lucruri bine făcute”. Instalarea lui Iohannis în „cuibul de vulturi” de pe dealul Cotrocenilor nu face bine relaţiei cu electoratul pe votul căruia a urcat acolo, sus: peste 6 milioane de români dezamăgiţi şi revoltaţi de guvernarea echipei PSD-Ponta. Nu poate fi considerată un lucru bine făcut nici lipsa de implicare a preşedintelui în dezbaterea şi, eventual, lămurirea poziţiei sale în unele probleme care interesează în mare măsură opinia publică: OUG-ul lui Ponta pe renunţarea la titlul de doctor, controversatul „masterplan-minune” guvernamental în infrastructură şi transporturi. Pe de altă parte, pactul pe Apărare cu partidele politice a fost unul strict de imagine, problema celor 2% pentru acest Minister fusese tranşată de fostul preşedinte, aşa că l-aş trece mai degrabă la capitolul „realizări” ale premierului Ponta. Nici intervenţia la CSM, în chestiunea independenţei Justiţiei, nu a fost una foarte clară, spusele preşedintelui au născut multe comentarii şi n-au lămurit publicul spectator asupra susţinerii de care se va bucura lupta anticorupţie din partea Palatului Cotroceni. În ce mă priveşte, aş zice că discursul de la CSM n-a fost decât o stângăcie de moment, şi nu o politică asumată de a manipula Justiţia sau presa. Unii, destul de mulţi, gândesc însă altfel.

Dacă adăugăm la toate acestea alegerea unei echipe de consilieri cu câteva personaje contestate şi, mai ales, contestabile, provenite dintr-un mediu politic toxic, precum şi decorarea discutabilă a unui bătrân deţinut politic, emul şi admirator al mişcării legionare, avem, iată, tabloul aproape complet al celor 30 de zile care au cerut, în opinia preşedintelui Iohannis, acest raport pe Facebook. Era nevoie de el? Nu, de 30 de ori nu! Nu era nevoie, nu aştepta nimeni acest raport de activitate. E prea scurt timpul şi sunt prea puţine de raportat. Şi-apoi, de ce pe Facebook? Până când se va teme preşedintele să vorbească liber şi se va mărgini să citească sau să scrie pe Facebook texte ticluite de consilieri? Astea sunt alte întrebări la care, cu siguranţă, vom afla un răspuns în lunile sau, cine ştie, anii care urmează...

Până atunci avem un lucru bine făcut de Curtea Supremă, care, printr-o decizie definitivă, îl extrage pe Klaus Iohannis din sfera incompatibilităţii. Un pietroi de care preşedintele a scăpat. Să vedem cât de mult atârna el şi cum va putea concubina în continuare preşedintele cu un guvern pe care nici măcar pesediştii nu-l mai vor.