În chiar ziua începerii şcolii, un ministru cvasinecunoscut al Guvernului Boc, Valerian Vreme, a apucat să vorbească liber la deschiderea cursurilor unei şcoli din nu ştiu ce localitate. Şi, vorbind liber, bineînţeles c-a spus, la repezeală, o prostie. A citat din memorie o frază de duh a unui celebru matematician şi-a ieşit ceva de genul „Bătrânii din ţara noastră trebuie să dispară”. Mă rog, n-a zis-o chiar aşa, dar aşa se înţelegea.

Trist, dar adevărat. Prin anii 1990 se spunea aproximativ acelaşi lucru: trebuie să dispară generaţiile în vârstă pentru ca România să aibă o şansă de a se moderniza. Generaţiile în vârstă atunci au cam dispărut, acum există alte generaţii de vârstnici şi probabil trebuie să dispară şi ele pentru ca „oamenii muncii de la oraşe şi sate şi intelectualitatea progresistă” să poată trăi liniştiţi. Aşa-i la noi, trebuie să dispară mereu nişte generaţii „vinovate” că trăiesc consumându-şi pensia plătită din munca altora. Ca şi cum aceste generaţii n-ar fi muncit la vremea lor! Dar pe cine mai interesează amănuntele astea?

N-avem bani – este sloganul preferat al miniştrilor Guvernului Boc, care au avut nenorocul să se confrunte cu criza datoriilor suverane după o guvernare liberală care a avut bani în neştire şi-a aruncat cu ei în cozile stufoase ale câinilor maidanezi. N-avem bani – sunt vorbele cel mai mult auzite în aceste vremuri de restrişte. Dar vorbele astea nu sunt pentru toată lumea – şi asta-i altă problemă căreia guvernanţii nu-i dau nicicum de cap: cum să facem să împărţim cât mai corect sărăcia? Cum să facem să pricopsim guvernele României, oricare ar fi ele, cu nişte haiduci care să ia de la cei nesimţit de bogaţi şi să dea celor mult prea săraci?

Greul cade, ca de obicei, pe pensionari. Nici aici nu-i dreptate, pentru că sunt şi mulţi pensionari de lux, care beneficiază nu de contribuţiile lor sporite la fondul de pensii, ci de o lege liberală nedreaptă, perpetuată din motive clientelar-politice şi de guvernul Boc. Aşadar, greul cade pe pensionarii amărâţi, cu pensii minore, care îşi văd venitul diminuat de un impozit de 5%. Mult pentru ei, puţin pentru ceilalţi. Aşa că bătrânii pensionari s-au decis să protesteze în stradă în acest septembrie torid. Ei cer, de fapt, să fie băgaţi în seamă, îşi doresc, de fapt, să fie minţiţi frumos, pentru că îşi dau seama că prea multe nu se pot obţine nici măcar într-un an electoral. Şi nu se pot obţine pentru că nu-i de unde, deficitul fondului de pensii este de 14 miliarde de euro, iar Guvernul se împrumută de la bănci în fiecare lună pentru a plăti pensiile şi salariile bugetarilor. Aşa că nu prea e loc de negocieri fructuoase, oricum nu cu actualul ministru de resort, dl. Lăzăroiu, care pare a fi un dur.

Dincolo de vorbe în doi peri şi declaraţii belicoase din partea reprezentanţilor pensionarilor, cifrele spun totul: 4,2 milioane de oameni care muncesc şi plătesc impozite şi CAS trebuie să susţină 4,7 milioane de oameni care beneficiază de pensii sau care muncesc în domeniul bugetar. E o diferenţă care, în condiţiile actualei recesiuni economice, se acoperă prin împrumuturi de pe piaţa bancară. Mi-e greu să cred că Guvernul Boc va consimţi să piardă şi cele 5 procente pe care le ia din fiecare pensioară şi care ajută la cârpirea sacului găurit rău de tot de cheltuieli bugetare fără măsură – trecute, prezente şi, cu siguranţă, viitoare. Este şi motivul pentru care, înţelegându-i foarte bine pe pensionarii amărâţi din rândul cărora fac parte, nu dau nicio şansă demersului disperat al celor care protestează în stradă mizând pe „mila” preelectorală. Nu-i de unde, oameni buni, şi dacă ar fi să închei pe un ton optimist, atunci v-aş spune să priviţi partea plină a paharului: se poate şi mai rău! Uitaţi-vă ce li se pregăteşte grecilor, care îşi permit, fără nicio acoperire în performanţele economiei şi finanţelor lor, o pensie minimă de 600 euro şi un salariu minim de 800 euro. Li se pregăteşte un drăguţ de faliment pe care îl merită din plin, pentru că n-au făcut şi nu fac nimic pentru a stopa cheltuielile astea uriaşe, iar Europa nu-i mai împrumută. Credeţi-mă, deci, că se poate şi mai rău!