O ştire de ultimă oră animă dezbaterea publică în orăşelul nostru paşnic şi armonios etnic: se pregăteşte schimbarea la faţă a perimetrului central al oraşului Sf. Gheorghe. Da, m-am uitat bine şi nu m-am înşelat: e vorba de centrul oraşului. Cu care, în buna tradiţie a primilor secretari şi primarilor comunişti, e musai să ne mândrim. De restul oraşului, de tot ce iese din perimetrul Piaţa Mihai Viteazul – Bodoc – Teatru – Şugaş şi ce mai e pe-acolo nu mai are nimeni grijă. N-avem periferie, n-avem treabă cu izolarea termică a blocurilor, străzile şi trotuarele sunt ca-n palmă, curate, asfaltate şi puse la punct, adică aşa cum şi-a dorit mereu primarul nostru, numai bune să meargă doamnele cu tocuri înalte fără teamă că-şi rup picioarele în gropi şi gropiţe...

N-am nimic cu centrul oraşului, dar a început să devină o obsesie provincială deranjantă şi păgubitoare. Dacă gândirea autorităţilor este aceea de a acţiona exclusiv în spaţiul central al urbei, atunci ar trebui ca la alegerile locale de anul viitor toţi locuitorii din afara acestui spaţiu să voteze un candidat de primar care nu se ocupă doar de „elite”, ci şi de pălmaşi. E logic, întrucât periferiile bat centrul din cel puţin două puncte de vedere: probleme pe cap de locuitor şi număr de votanţi. Din păcate pentru simţul nostru civic, nimic din ce ni se-ntâmplă în orăşelul nostru paşnic şi armonios nu are loc în afara elementului etnic, aşa că, indiferent cât de furioşi ar fi cetăţenii maghiari de la periferii pe autorităţile locale care n-au bani decât pentru centru, dacă UDMR strigă „adunarea” pentru un anumit primar (bănuim că în 2012 îl vor reinventa pe Antal Arpad din 2008), atunci fiţi siguri că, oricât de departe ar fi acesta de dorinţele şi nevoile oamenilor, el va fi votat, indiferent de program şi realizări.

Problema actualei administraţii locale este prioritizarea unor lucrări publice care se referă la infrastructură, modernizări şi refacerea unor clădiri şi spaţii ambientale. Speranţa mea este că primarul Antal Arpad s-a gândit la toate acestea şi le are în calcul pentru următoarea etapă, în ideea că schimbarea la faţă a perimetrului central al oraşului este, oricum, un proiect de perspectivă, urgenţa numindu-se drumurile, trotuarele, izolarea termică a blocurilor şi starea de curăţenie a cartierelor periferice.

Din acest motiv nu sunt de părere că domnul primar trebuie criticat fără nuanţe şi circumstanţe atenuante. E bun şi un plan de perspectivă, chiar dacă se întinde pe un deceniu, dar adevărul care ne doare ACUM pe toţi parcă e altul şi el nu are nicio treabă cu perimetrul central al oraşului.

Cu o excepţie: Piaţa Mihai Viteazul. Aici trebuie să apreciem la justa valoare implicarea primarului Antal Arpad (sprijinit de factorii locali de decizie politică din sfera Puterii) în demararea lucrărilor în acest spaţiu central. Să sperăm că implicarea primarului nostru va continua, pentru că e uşor de observat cât de mult înseamnă o cercetare amănunţită a zonei din partea beneficiarului – mai pe şleau, ca să rezulte o lucrare solidă trebuie să stai cu ochii pe meşteri, altfel... praful se-alege.

În rest, până la primăvară ne chinuim în acelaşi oraş fără personalitate, pe aceleaşi drumuri şi trotuare proaste, plătind scump căldura din blocurile neizolate termic în care locuim. Ne păstrăm însă speranţele intacte pentru anul ce vine, care va fi – asta-i sigur! – an electoral. Experienţa ne învaţă că în aceşti ani totul se poate, mai ales când vrei să fii reales.