Impresia generală a momentului aprilie 2016 este că o cam luăm razna. Prin tot ce facem, prin tot ce ni se-ntâmplă. Să contabilizăm, adică să ne explicăm.

*Preşedintele Klaus Iohannis este, practic, inexistent. O putere importantă a statului român nu este, deci, folosită. Poate că aşa e normal în Ungaria şi Germania, dar românii nu sunt deloc obişnuiţi cu tratamentul care minimalizează efortul de a avea un preşedinte ales direct. Ei trăiesc cu microbul Ceauşescu, Iliescu, Băsescu în cap şi în sânge. Nu ne place, nici mie nu-mi place un preşedinte spectator, preţios până la greaţă, coborât cu hârzobul din înălţimi sibiene la care muritorii de rând n-au niciodată acces. Hai să fim serioşi, încep să cred că în spatele acestei imagini abil construite se ascunde un mare nimic... Deci, nu contăm pe preşedinte!

*Guvernul Cioloş trăieşte de azi pe mâine, într-o periculoasă echilibristică pe sârmă deasupra unei prăpăstii uriaşe. Nu c-ar fi nemaipomeniţi miniştrii lui Cioloş, că nu sunt deloc, dar şi dac-ar fi le-ar fi extrem de greu să convingă, să facă ce aşteaptă românii de la ei. De fapt, soarta e nedreaptă cu Guvernul ăsta de strânsură; e o distanţă enormă între aşteptările populaţiei şi posibilităţile unui cabinet de tranziţie, adică de sacrificiu. Pentru că Guvernul Cioloş are zilele numărate, el gestionează treburile ţării vreme de un an de zile, nu mai mult. Ce să faci într-un an de zile cu un guvern de tehnocraţi, neasumat politic de nici o majoritate parlamentară?! Nimic, vă spun eu, nimic nu poţi face. Faptul că Cioloş are iniţiative, proiecte, fantasme şi visuri e meritoriu, dar nu ştiu cât va ajuta lucrul ăsta viitorul guvern, oricare va fi el. Deci, nu contăm pe Guvernul Cioloş!

*Parlamentul este o cloacă tulbure şi urât mirositoare, pus pe căpătuială pe ultima sută de metri. Aleşii nu reuşesc să mai păstreze nici măcar aparenţele de civilitate, patriotism, interes naţional. Se reped ca găina la râmă, mereu lacomi, mereu flămânzi, mereu corupţi. Ce încredere poţi avea în ăştia?! E jenant şi să scrii despre ei, vor rămâne în istorie drept „cei mai detestaţi români”. Vor rămâne în istoria naţiei drept „milogii” care şi-au tras pensii nemeritate, dar şi drept „nemâncaţii” care au abuzat de calitatea lor de aleşi pentru a-şi umple burţile cu mâncare bună la preţuri de nimic. Face furori în presă o listă de preţuri la restaurantul Parlamentului. Te-apucă mila... de noi, nu există meniu mai scump de 8 lei... Atât plăteşte dl. deputat sau senator pe o friptură de porc cu tot ce mai are ea nevoie! Restul suportăm noi, poporul plătitor de taxe şi impozite, de la buget, fir-ar ei să fie de troglodiţi! Deci, nu contăm pe Parlament!

*Administraţia locală şi centrală s-a mutat de la primării în puşcării şi tribunale. Mai sunt două luni până la alegeri şi jumătate din primăriile importante ale ţării n-au primari în funcţie, ci la arest. În marile şi micile oraşe se vede frica de lege, frica de procurorii DNA. Nu-şi mai asumă nimeni nici o răspundere, toţi aleşii aşteaptă clarificări. De unde?! De unde-o fi, zboară unii de la un partid la altul într-o veselie, toţi speră să audă aceeaşi promisiune: „Se rezolvă, băieţi, am informaţii sigure că nu ajung ăştia până la noi, în toamnă se schimbă lucrurile, vin Dragnea şi Tăriceanu şi scăpăm de necaz”... Deci, nu contăm pe aleşii locali!

*Justiţia încă funcţionează, Presa încă funcţionează (cât mai poate şi ea...), Instituţiile de forţă încă funcţionează. DNA-ul merge la turaţie maximă. Atât de maximă încât a speriat Vestul, Estul şi Restul. Şefa DNA, L. C. Kovesi, a descoperit un complot al marilor corupţi români şi israelieni, care urmăreau discreditarea ei, a familiei şi apropiaţilor ei. Urâtă treabă, dar când simţi că se-apropie funia de par eşti în stare de orice... Mă întreb, aproape perplex, ce eram noi, ca naţiune, dacă n-ar fi existat în fruntea DNA şi a unor servicii secrete oameni precum Kovesi, Livia Stanciu, Răzvan Ungureanu şi alţii ca ei – extrem de puţini, din păcate. Pe ce drumuri am fi apucat, ce Românie ne-ar fi aşteptat după colţ?!

Ce ţară suntem, oare? N-am luat-o razna? Ce speranţe de viitor avem când România este condusă, practic, de câteva instituţii de forţă?! Tot ce pot eu constata acum este că după 26 de ani de chinuri ne-am întors la „democraţia originală” a veşnicului preşedinte Ion Iliescu. Timp şi vieţi irosite...