Se-adună fel de fel de idei idioate în tărtăcuţele iubiţilor conducători, responsabili cu luminarea traseului spre cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie – asta ca să nu credeţi c-am uitat automatismele lingvistice impuse pe vremuri. Una dintre ele este învăţământul obligatoriu începând de la trei ani.

Ideea să-l obligi pe părinte să-şi ducă copilul la grădiniţă la trei ani nu-i rea în principiu, dar cred că miniştrii noştri bat la uşi deschise, oricum prea puţini îşi ţineau copiii acasă de amorul artei, serviciul, nevoia de bani, viaţa cu toate ale ei te obligă să te desparţi de copii la vârste mici. Nu cred că-i rău, copilul trebuie să înveţe de mic tainele „socializării”, ca să aibă suficient timp să le uite pe la 20-30 de ani... Problema e că n-ai destule grădiniţe, mai exact n-ai destule grădiniţe bune, în care să-ţi laşi copilul liniştit şi să-ţi vezi de serviciu. N-ai grădiniţe bune pentru că statul n-are bani de educaţie, din aceleaşi motive pentru care n-are bani nici de sănătate. Lucrurile esenţiale în existenţa unei naţiuni sunt ignorate pentru că „iubiţii conducători” n-au nevoie de oameni educaţi şi, daţi-mi voie să fiu convins, n-au nevoie nici de oameni sănătoşi. Oamenii educaţi, sănătoşi la trup şi mai ales la minte sunt un pericol pentru „partidul-stat” pe care încearcă întotdeauna să-l construiască o Putere care dispune de prea multe procente la alegeri, în sondajele de opinie sau în structurile instituţiilor „democratice” (PSD şi Ponta nu-s primii, sunt doar cei mai insistenţi şi mai periculoşi). De aceea, o naţiune înţeleaptă nu oferă niciunui partid prea multe procente în alegeri şi nu agreează nici „întovărăşirile” conjuncturale sub formă de alianţe de azi-pe mâine dintre stânga-dreapta-extreme.

M-am luat cu vorba şi nu despre asta doream, de fapt, să scriu ci despre mizeria de lege pe care o pregătesc „politrucii” din învăţământ (aici vorba lui Iohannis se potriveşte perfect), aceea care va permite tinerilor să facă o facultate fără să fi obţinut diploma de bacalaureat. E un fel de învăţământ universitar obligatoriu şi nu înţeleg de ce nu recunosc miniştrii Învăţământului (unde-s doi, puterea creşte şi educaţia nu sporeşte...) că asta se doreşte: să facă tot românul o facultate-două-trei, ca să aibă domnii profesori universitari, protejaţi de fosta ministră Andronescu, venituri uriaşe fără să mai apeleze la meditaţii şi şpagă. Păi nu?! Cum să şomeze amărâţii de profesori universitari doctori docenţi inocenţi când populaţia României are atâta nevoie de educaţie superioară (reformulez: studii superioare)? Cum să stea valoroşii prof.univ.dr.doc.inoc. acasă, ca nişte şomeri nenorociţi, când genţile cu mii şi sute de mii de euro îi aşteaptă în amfiteatrele facultăţilor de stat şi mai ales private?! Cum să nu răspundă aceşti înţelepţi ai neamului rugăminţilor insistente ale părinţilor bogaţi, dar lipsiţi de noroc, adică cu copii-problemă, obligaţi să nu mai scoată nasul în înalta societate, să se ascundă în cotloanele conacelor proprietate personală, ruşinaţi de eşecul progeniturilor la Bac?

Chestiunea se va tranşa uşor: în următorii 10-15 ani vor fi obligaţi să urmeze o facultate în România toţi copiii care n-au reuşit la examenul de Bacalaureat – ce-i ăla, frate, adică să nu poţi face o facultate din cauza unui Bac nenorocit?! În următorii 20-30 de ani vor fi admişi în instituţiile de învăţământ superior toţi copiii care au reuşit performanţa de a absolvi opt clase. În următorii 30-50 de ani şi peste învăţământul universitar va putea începe la orice vârstă vrea copilul sau părintele, întrucât n-are rost să educi un plod îndărătnic 15 ani, costă al dracului de mult iar statul român n-are bani, când poţi rezolva problema în cel mult 8-10 ani. Părinţii care nu-şi vor însoţi copiii de mânuţă să-i treacă strada la facultate vor fi pedepsiţi exemplar (în vremurile bune ale copilăriei mele se spunea: să vii cu tac-tu tuns la şcoală!...).

Învăţământ intensiv de scurtă durată la domiciliul clientului, cu doctorat obligatoriu – uite încă o idee care nu le-a trecut prin cap deştepţilor miniştri ai Educaţiei româneşti. De mirare, când ai un şef plagiator caşti bine ochii la tot ce apare şi-ţi informezi superiorul, după care premierul dă copy-paste, care-i problema? Ne încurcăm ca proştii în amănunte de-astea penibile...

E bine, naţiune, nu-ţi mai bate capul, viitorul României e pe mâini bune. Cu creierele s-ar putea să fie mici probleme, dar le rezolvă iubitul conducător pe toate...