Să fii om politic responsabil şi să te bucuri că doar „bolovanii” vor rămâne într-un partid mi se pare un exces de prost gust chiar şi dacă o faci în intimitatea „familiei” tale politice. Aserţiunea e valabilă pentru toţi politicienii români, preocupaţi îndeobşte de toate mânăriile, tâmpeniile şi afacerile posibile, puşi pe căpătuială şi pe distrugerea cu orice preţ a „duşmanului” politic. Domneşte în societatea românească o stare de război permanent, fără nicio pauză, nici măcar pentru îngroparea „morţilor”. Nu este o situaţie care să favorizeze creşterea economică, prosperitatea celor mulţi şi, în general, siguranţa cetăţeanului. În mintea odihnită a unor „şefuţi” politici, victoria în alegeri înseamnă obligatoriu şi distrugerea – definitivă şi iremediabilă, dacă se poate – a partidelor adverse; o prostie, desigur, scuzată doar de slabul contact cu democraţia al unor oameni care s-au trezit peste noapte fără partid unic deasupra capului.

De-aici declaraţii aiurea, pe care n-ar trebui să le facă niciun om politic care nu este doar robul patimilor de acest fel: „Doar bolovanii vor rămâne în PDL”, zice, de pildă, deputatul PSD Horia Grama, un covăsnean fericit că PDL rămâne fără supuşi după plecarea din acest partid a „mafiotului vămilor” din Caraş Severin, Sorin Frunzăverde. O prostie comparabilă doar cu ideea de a te bucura că moare şi capra vecinului, după ce a ta a murit de foame. Specific românesc, din câte-mi dau seama...

Afirmaţie riscantă a unui deputat care nu s-a ilustrat cu nicio activitate care să-l fi pus în valoare în patru ani de mandat. Mai mult, o afirmaţie care încurajează traseismul politic, până mai ieri repudiat cu mânie revoluţionară de preşedinţii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu. Pentru ca fariseismul să fie total, nici măcar nu-i mai interesează cine şi de ce pleacă din PDL şi vine în PNL. Ar accepta pe oricine, doar-doar vor putea să „respire” majoritar în Parlament, să-şi facă şi ei curaj să se ducă la lucru, că începe electoratul USL să mârâie când vede cum îi chiulesc aleşii fără niciun motiv serios.

N-am crezut niciodată în sinceritatea declaraţiilor politice ale şefilor de partide, aşa că am fost sigur că „oprirea traseismului politic”, clamată de Ponta şi Antonescu, se referă doar la o direcţie, anume cea care pleca din PSD şi PNL şi se ducea la PDL sau UNPR. În momentul în care direcţia se inversează, traseismul politic devine normal, eficient, de aplaudat şi de urmat. Nu m-ar mira să aud acelaşi text penibil şi din gura mai-marilor UNPR şi PDL, când plecările din tabăra Coaliţiei de la Putere se vor înmulţi periculos. La urma-urmei, în politică nu există decât interese, n-avem treabă cu principiile şi bunul simţ comun!

Fostul prim-vicepreşedinte al PDL, Sorin Frunzăverde – un tip dezagreabil, antipatic şi foarte criticat, cu câteva luni în urmă, de conducerea USL – nu este altceva decât un „şobolan” speriat de furtuna care urmează să-i coboare corabia sub linia de plutire. Un şobolan care s-a trezit preşedinte al unui Consiliu Judeţean, o funcţie atât de stresantă încât te îmbie să tot candidezi şi să tot câştigi... Mai greu, se pare, cu PDL, care este în evidentă pierdere de viteză, dar mult mai uşor cu USL, aflată pe val. O ecuaţie familiară deja, o ştim de vreo 20 de ani, dar anul ăsta o să vedeţi ce n-aţi mai văzut în materie de dezertări... şi rezolvări favorabile.

Pentru ei nu e nicio nenorocire, este un lucru banal, pentru noi e o calamitate, e încă un semn că nu mai poţi avea încredere în nimeni şi în nimic. Ai votat, acum patru ani, unul de la un partid anume, în care chiar credeai, şi te trezeşti că acum ăsta e trup şi suflet omul altor partide, care pentru tine nu înseamnă nimic sau, şi mai rău, înseamnă exact pe dos! O aiureală – veche, repet – dar pe care acum o veţi vedea în toată goliciunea ei funestă în acest an electoral.

Două vorbe v-aş mai spune despre „statul poliţienesc” al numitului Sorin Frunzăverde. Un tip căruia îi e frică să mai vorbească la telefon şi chiar la masa unui restaurant din cauza înregistrărilor ambientale. Păi de ce ţi-e frică, stimabile?! Mie nu mi-e frică să vorbesc la niciun telefon, niciodată, cu nimeni. De ce să-ţi fie frică? Sau... ai unele motive? La urma-urmei, de ce-ai fi ascultat de serviciile „statului poliţienesc”, la care ai lucrat inclusiv ca ministru al Apărării, dacă ai fi curat şi plăcut uscat...?! Să fim serioşi, nimeni nu e ascultat dacă-şi vede de treburi, inclusiv de „afacerile” politice, în mod corect şi legal. Iar asta „mafiotul vămilor” Frunzăverde o ştie mult mai bine ca mine.