Chiar dacă ar merita o analiză mai aplicată, „in memoriam” Guvernul Boc voi spune doar câteva lucruri: a luat economia muribundă a liberalilor lui Tăriceanu de la –7% şi a dus-o, în aproape patru ani de zile, la +2%. Performanţa asta economică s-a făcut, însă, pe spinarea populaţiei, nu prin sacrificiul politicienilor, ceea ce a determinat, în final, o reacţie puternică din partea celor nemulţumiţi de viaţa lor şi a copiilor lor. Emil Boc nu poate fi acuzat de corupţie, pentru că a fost unul din cei mai săraci premieri pe care i-a avut România. De acord, nu e suficient să fii sărac şi cinstit (mai ştim noi un caz cu care nu ne mândrim...) ca să fii şi un bun prim-ministru. Dar omul a făcut tot ce-a putut, în limitele inerente propriei personalităţi şi acordului cu instituţiile financiare europene, pentru a scoate România din mocirla economică în care o lăsase o guvernare liberală care a acţionat conform principiului „după noi, potopul”. Vom vedea, nu peste mult timp, ce a însemnat austeritatea (din păcate selectivă) impusă de guvernul Boc pentru depăşirea crizei economice. Care criză a mai dat jos cinci guverne şi premieri în Europa anului 2011. Boc şi guvernul său sunt a şasea „victimă” a crizei. Dar nu ultima.

A apărut, la orizontul politic imediat, premierul desemnat: Mihai Răzvan Ungureanu. Reacţiile faţă de „şeful spionilor” – un tip elegant, cultivat, civilizat, manierat, diplomat, inspirând siguranţă şi încredere, fost membru al PNL, dar şi apropiat al preşedintelui Băsescu – au fost diverse: de la ura viscerală şi neargumentată faţă de un fost liberal a lui Crin Antonescu (mi-am epuizat epitetele pentru acest personaj din ce în ce mai agresiv, stupid şi trist, un păcălici al politicii româneşti, prin comparaţie cu el Victor Ponta este un om înţelept, matur şi responsabil), la înţelegere şi chiar compasiune faţă de soarta crudă a unuia văzut pe post de iepure... În ce mă priveşte, nu cred că Răzvan Ungureanu va fi doar un „iepure” scos din pălăria destul de ponosită a preşedintelui Băsescu. Noul premier are şanse să-şi formeze un guvern care să fie acceptat de Parlament. Va fi greu, e vorba, ca întotdeauna în politică, de interese mari, care acţionează şi (sau mai ales) în vreme de criză. Paradoxul e că, pentru a se salva ca partide, PDL şi UNPR trebuie să salveze guvernarea, în vreme ce UDMR nu are astfel de griji, ea poate oricând să se alăture USL, care-o va primi cu braţele larg deschise. Prin urmare, UDMR îşi va vinde scump voturile din Parlament, care pot fi hotărâtoare pentru soarta politică a ţării în acest an.

Ca de obicei, liderii USL se contrazic: după ce declară că vor dialog (un dialog în care nu acceptă decât propria lor voinţă), se răzgândesc şi afirmă că nu vor participa la nicio discuţie cu noul premier. Asta spune multe despre maturitatea şi responsabilitatea lor. Probabil că Antonescu îşi va impune punctul de vedere şi USL va trata cu sictir noul guvern, oricare va fi componenţa acestuia. Aşa că va fi nevoie de o mobilizare totală a parlamentarilor Coaliţiei aflate la Putere pentru a reuşi să adune numărul de voturi necesar pentru ca guvernul Ungureanu să treacă. Diferenţa e foarte mică, ajung vreo 20 de absenţe pentru ca noul guvern să pice şi să mai facem un pas către alegeri anticipate.

Cum va arăta guvernul care se va prezenta joi în Parlament? Presupuneri şi variante sunt destule, ele au fost strangulate de o declaraţie a fostului premier Emil Boc, care spunea ieri că miniştrii PDL din guvernul său au hotărât să facă un pas înapoi, renunţând la orice pretenţii de a fi nominalizaţi în noul guvern Ungureanu. O hotărâre bine gândită şi foarte binevenită, întrucât este vital pentru noul Cabinet să aibă cât mai puţine probleme de imagine, pentru că de imagine, nu de eficienţă economică va fi vorba până la alegerile din toamnă. Acest pas înapoi al tuturor miniştrilor democrat-liberali, indiferent de imaginea pe care o au, este un lucru bun nu doar pentru guvern, ci şi pentru PDL.

Se fac liste cu cei care le vor lua locul. Toată lumea vrea oameni tineri, curaţi, uscaţi, cinstiţi, fără afaceri, fără firme, în acelaşi timp competenţi, profesionişti, dispuşi să muncească din greu pe bani relativ puţini, într-un Cabinet cu durată şi răspundere limitate. Al dracului de greu de găsit în România astfel de oameni. Se-aud nume precum Andreea Paul Vass,  Claudia Boghicevici, Cristian Petrescu, Al. Nazare, Cătălin Baba, Gabriel Berca... Cu siguranţă, unii dintre aceştia nu corespund profilului anterior descris. Oricum, cu ei sau cu alţii, înainte de toate acest guvern va trebui să treacă de Parlament. Acesta va fi examenul cu adevărat serios pe care actuala coaliţie de guvernare îl va da. După care, desigur, vor urma celelalte, la fel de importante: îmbunătăţirea vieţii oamenilor, credibilitatea, comunicarea cu societatea civilă, menţinerea creşterii economice, relaţia bună cu instituţiile financiare internaţionale şi lista poate continua. La urma-urmei, o schimbare de guvern înseamnă întotdeauna o speranţă pentru cei mulţi. Chiar şi pentru cei care nu fac politică sau sunt antisistem.

Întrebarea care nu-mi dă pace este: de ce nu s-au făcut schimbările astea în vara anului trecut?! Ar fi fost mult, mult mai bine pentru toată lumea.