Începutul acestui an a fost unul mai greu pentru mine din punct de vedere al sănătăţii. Am stat prin spitale şi-am făcut nişte operaţii. Din câte îmi dau seama, am ieşit cu bine din încercările astea. Nu mă lamentez, ce vreau să vă spun, de fapt, este că ar fi nemaipomenit să nu vă îmbolnăviţi niciodată! Şi, dacă totuşi vi se-ntâmplă, ar fi de preferat să evitaţi spitalele finanţate de statul român.

Mi-am adus aminte de suferinţele mele trupeşti citind despre diluarea dezinfectantelor folosite în spitalele de stat din ţară. O ticăloşie mai mare e greu de imaginat: producătorul soluţiilor cu care se dezinfectează spaţiile atât de sensibile din spitale a recurs la o stratagemă la care cu greu te poţi gândi: a băgat nişte apă în soluţiile respective, diluându-le şi câştigând astfel foarte mulţi bani. În vreme ce producătorul ăsta îşi umfla conturile, oamenii cu adevărat bolnavi (mă refer aici, de pildă, la marii arşi de la clubul Colectiv) mureau cu zile în spitalele statului din cauza unor infecţii nosocomiale. Nişte infecţii de care nu scapi decât dacă întreţii într-o perfectă stare de curăţenie spitalul. Iar starea asta de curăţenie nu înseamnă o mătură şi-un mop cu apă cu clor urât mirositor pe care îl întinde o infirmieră prin holuri şi saloane, ci substanţe performante capabile să oprească instalarea şi răspândirea viruşilor şi microbilor ucigători.

Nu întâmplător mi-am amintit de experienţele mele de la începutul acestui an. Am putut să văd ce se-ntâmplă şi într-un spital privat din Braşov, în care am fost operat şi tratat vreme de trei zile, şi într-unul de stat, în care am stat cam tot atât. Nu vorbesc aici de calitatea medicilor, de prezenţa sau lipsa şpăgilor şi altele de acest gen. Există medici buni, care îşi fac meseria în condiţii foarte complicate, şi în spitalele judeţene. Eşti atent îngrijit şi într-un spital judeţean. După unele păreri, medicii de la stat ar fi chiar mai buni decât cei din privat. Nu împărtăşesc aceste opinii, dar asta-i altă discuţie. Problema este că, oricât de buni ar fi, medicii şi personalul din sistemul de stat nu sunt ajutaţi în niciun fel de sistem. Un sistem falimentar, patronat cu largheţe de statul român prin instituţiile sale. Un sistem care, de pildă, nu controlează calitatea dezinfectantelor folosite în spitale. Care crede, şi nu cercetează... Care acceptă, într-o condamnabilă frăţie a unor interese obscure, ca soluţiile dezinfectante să fie la cheremul producătorului, cu condiţia preţului cât mai mic...

Ce avem, aşadar? La spitalul privat, o curăţenie exemplară, întreţinută clipă de clipă, nu intră nimeni fără să treacă de filtrele managerilor. Toalete şi duşuri la fiecare salon, totul dezinfectat ori de câte ori este nevoie. Repet, nu vorbesc aici de medici, de calitatea lor, şi nici de preţul acestor servicii, ci de felul în care eşti protejat de invazia viruşilor şi microbilor care produc infecţiile nosocomiale şi alte boli intraspitaliceşti. Apropo de preţuri, ştim cu toţii că pentru o operaţie dai bani „albi” la spitalul privat şi bani „negri” la cel de stat... La privat, măcar totul e pe faţă, legal. Dincolo nu ştii cum, cât şi cui să-i dai!

La spitalul de stat intră cine vrea, iese cine poate... Medicii sunt neputincioşi, n-au cum să se opună unui management defectuos la nivel naţional, nu reuşesc să suplinească prin propria lor competenţă lipsa de finanţare devenită cronică. Se modernizează spitale, se-ntâmplă inclusiv în cazul Spitalului Judeţean din Sfântu Gheorghe, dar nimeni nu poate garanta că pereţii respectivului spital, care n-au fost dărâmaţi şi înlocuiţi cu alţii noi, nu vor păstra vechii microbi şi viruşi. În condiţiile astea, niciun corp medical, oricât ar fi de valoros, nu poate face minuni. Cu alte cuvinte, mai e mult până departe... Iar timpul, pentru mulţi dintre noi, nu mai are răbdare.

Pe vremuri, cârciumarul care punea apă-n vin era părăsit de clienţi şi murea în sărăcie şi uitare. Sper să auzim de sărăcie şi uitare şi în cazul producătorilor care înmulţesc cu apă soluţiile dezinfectante pentru spitale, precum cârciumarii ticăloşi. Şi mai sper, măcar pentru copiii şi nepoţii noştri, ca statul român să reducă, într-o perioadă de timp suportabilă, diferenţa uriaşă care există acum între spitalele de stat şi cele private. Pentru că nu e vorba aici doar de bani, pe care bugetul de stat nu-i are, ci şi de determinarea autorităţilor de a schimba lucrurile în sistemul de sănătate. Un sistem bolnav el însuşi; de nefinanţare, dar şi de indiferenţă şi neimplicare din partea autorităţilor locale şi centrale. Un sistem în care medicii se zbat neputincioşi, rezistând cu greu tentaţiilor de tot felul.