Specialiştii britanici au calculat că lunile martie şi noiembrie sunt cele mai favorabile schimbărilor – mari, mici, importante sau nu, politice, economice, sociale. Aşa că vestea teribilă a desprinderii provinciei Veneto din trupul Italiei printr-un referendum fără valoare juridică nu m-a şocat prea mult. În afară de faptul că suntem în martie, mai ştiu că la italieni referendumurile astea pe autonomie, desprinderi de teritorii şi tot soiul de independenţe se fac exclusiv pe baza acordului şi înţelegerii cu statul. Altfel nu se poate. Cum era de aşteptat, din cei aproape 4 milioane de locuitori ai regiunii Veneto, 89% au fost de acord cu independenţa Veneţiei. Cum va fi de aşteptat, statul italian nu se va lăsa separat de Serenissima Republică.

Mă ocup de acest subiect nu pentru că n-aş avea altele la dispoziţie, ci pentru simplul fapt că momentul întemeierii oraşului-stat Veneto, aflat la graniţa culturală cu Imperiul Bizantin, este 25 martie 421. Reiese că Serenissima Republică împlineşte, astăzi, 1593 de ani. E o vârstă, să recunoaştem. După 1070 de ani de independenţă, în 12 mai 1797, oraşul este cucerit de Napoleon Bonaparte, în acelaşi an Municipalitatea Veneţia fiind cedată Austriei. Din 1866, Veneţia a intrat în componenţa Regatului Italiei. Vreme de 800 de ani, Republica Veneţia a fost cea mai mare putere navală, economică şi politică a regiunii, cuprinzând Veneto, Dalmaţia, Istria, Cattaro, o parte din Lombardia şi din Emilia Romagna.

Adevărul e că moda referendumurilor pentru autonomia unor regiuni din Europa începe să nască îngrijorări şi speranţe – false, în opinia mea, şi unele, şi altele. Scoţia, Catalonia, Veneţia, de foarte curând Crimeea... Cine urmează? – iată o întrebare care merită un răspuns. Românii speră să nu fie HarCov următoarea regiune care va aproba printr-un referendum lovit de nulitate autonomia teritorială pe criterii etnice. Maghiarii speră dimpotrivă. Nici la noi, însă, Constituţia nu lasă loc de interpretări în privinţa caracterului de stat naţional unitar, indivizibil al României.

Răspunsul meu la întrebarea de mai sus chiar nu contează în momentul acesta. Contează, în schimb, ce gândesc românii şi maghiarii din trei judeţe ale ţării, pentru că mai ales despre îngrijorările şi speranţele lor este vorba aici. O să vă ajut cu spicuiri din câteva comentarii apărute pe www.covasnamedia.ro ca reacţie la opiniile mele în legătură cu recentul „conflict selfie” născut de tânărul înfăşurat în tricolorul românesc de Ziua Maghiarimii.

„Este perfect normal să ai mândrie naţională, este ceva natural. Dar nu înţeleg de ce atâtea demersuri pentru autonomie când România chiar e o ţară în care poţi trăi liniştit indiferent de rasă, religie, naţionalitate. Sistemul politic imperfect se simte în toate ţările, dar dacă facem front comun şi ne îndreptăm atenţia către clasa politică şi către noi înşine să facem o ţară mai bună, în loc să ne batem cap în cap cine are strămoşul mai bărbos sau mai mustăcios, cred că am reuşi mult mai multe. Nu instig la răutate, doar la un comun acord. Nu cred că autonomia este soluţia problemelor, nici ale voastre, nici ale noastre.” (Florian Damian).

„De ce ar fi bine să fie Transilvania teritoriu autonom cu toţi locuitorii lui, indiferent de naţionalitate? Ar fi bine pentru toţi prin simplul fapt că banii noştri şi ai voştri pe care îi plătiţi ca fel şi fel de taxe ar rămâne în regiune, gândeşte-te ce lucruri importante s-ar putea face local fără ca alţii să dispună de banii noştri. Problema este că voi când auziţi de autonomie vă gândiţi că noi vrem să vă facem unguri pe toţi sau vrem să plecaţi. Noi nu vrem aşa ceva, am convieţuit vremuri şi mai rele împreună şi sper să avem şi un viitor împreună – ca oameni, ca vecini, ca ardeleni.” (Bogyor Magdika).

Sunt doar două păreri din foarte multele „stârnite” de gestul tânărului Cosmin. Vom găsi, cu siguranţă, timp să dezbatem aceste lucruri, pentru că în definitiv este vorba de viaţa noastră, de existenţa noastră zilnică. Important e să vă implicaţi, să comunicaţi, să comentaţi atunci când ceva vă interesează – indiferent dacă vă place sau nu opinia editorialistului.