Mirel Palada e purtător de cuvânt. Nu se ştie exact dacă poartă vorbele Guvernului, sau pe cele personale ale premierului Victor Ponta. Dar nici nu contează, oricum toate se adună în dreptul primului dintre miniştri. Revin la chestiune: Mirel Palada e un individ dezonorat de proastele maniere cu care a învăţat să se poarte în viaţă. Nu cred că e nemanierat doar cu ziariştii şi politicienii din Opoziţie, cred că suferă de mitocănism faţă de toţi cei pe care-i întâlneşte şi cu care schimbă păreri. Mai puţin faţă de cei care-l plătesc pentru vorbele şi manierele proaste.

Vreau să spun că nu mitocănia unui purtător de cuvânt îngâmfat şi needucat e problema, ci mitomania premierului. Care e molipsitoare precum căscatul. Minte premierul, minte şi purtătorul de cuvânt, mint toţi guvernanţii, mint toate autorităţile subordonate. Se minte atât de mult şi atât de des, cu atâta patimă şi convingere încât lumea amărâtă nu mai ştie să deosebească adevărul de minciună. E o nenorocire, a devenit o fatalitate, nici măcar Ponta nu mai reuşeşte să facă diferenţa între adevăr şi minciună, între alb şi negru!

Iar dacă minciuna stă cu premierul la masă, cum să scape de boala asta purtătorul lui de cuvânt, ministrul lui de Finanţe, ministrul Bugetului sau şeful de la Statistică? Nu scapă niciunul, diferă doar maniera în care minte fiecare: Pălădelul ăsta e un mitocan care nu-şi găseşte timp să mintă elegant, elaborat, el se grăbeşte să-i înjure pe ziarişti crezându-se deştept şi spiritual, în vreme ce miniştrii Finanţelor şi Bugetului şi „amicul politic” de la Statistică mint cu aplicaţie, cu convingere, cu rigoare, cu tabele şi cifre în faţă. Ei sunt nişte filozofi ai minciunii, de mirare pentru vârsta lor fragedă (mai ales la ministresa Harvard de la Finanţe), dar uite că au învăţat repede „lecţia Ponta”: când îi întrebi de recesiune, ei îţi vorbesc de creştere economică. Dacă le spui că suntem pe marginea prăpastiei, că se-apropie un nou episod al crizei, ei au o replică gata pregătită: „Ne descurcăm noi, poporul ăsta s-a descurcat întotdeauna, Băsescu e de vină, el nu ne lasă să mărim salariile, să producem locuri de muncă, să creştem bunăstarea oamenilor”.

„Mă străduiesc să am relaţii foarte bune cu toată presa, cu toate cultele” – zicea mai ieri Victor Ponta, după ce-i luase la mişto în cel mai dâmboviţean mod posibil pe jurnaliştii de la televiziunile şi ziarele neprietene, după ce pupase crucile puse-n calea mărinimiei sale de preoţii de la mănăstirile Putna, Cacica, Nicula, de la biserica Sf. Gheorghe Nou şi de pe oriunde l-au mai purtat paşii în căutarea electoratului atins de cucernicie. Şi mai ales după ce împărţise electoratul românesc în „ortodocşi” şi „ceilalţi”... Inutile şi inexistente strădanii, câtă vreme adevărul şi sinceritatea nu fac parte din educaţia politică şi comportamentul de fiecare zi ale premierului-candidat la Preşedinţie.

Mitocănia şi mitomania nu vor salva niciodată România. Cu cât vom înţelege mai repede acest lucru, cu atât mai bine va fi pentru prezentul şi viitorul nostru, indiferent ce preferinţe electorale parcurgem. Important e să facem diferenţa între adevăr şi minciună, între mitocănie şi sinceritate frustă, între credinţă sinceră şi bigotism de natură populistă. Când vom reuşi toate astea vom şti, cu siguranţă, să deosebim între „găştile” politice care ne vor cere voturile punându-ne ori pistolul la tâmplă, ori punga cu pomeni electorale în mână, ori promiţându-ne un viitor mai bun prin performanţă şi corectitudine la nivelul fiecărui individ.

Mi-e teamă să mă gândesc ce vor alege românii când vor fi puşi în faţa unei situaţii de acest gen. Cine să mai creadă în promisiuni când ai pistolul la tâmplă ori punga „bunăstării” moca în mâini?! Greu de ales, nu? Ca să nu mai spun că, de-atâtea ori înşelat, minţit, manipulat, ajungi să nu mai crezi în nimeni şi în nimic. Cum ar zice o persoană cunoscută printre internauţii de pe covasnamedia.ro: „Toţi o apă şi-un pământ”.

Şi totuşi, rămân la ideea că încă se poate, nu sunt chiar toţi mitocani şi mitomani. E necesar însă un efort ca să-i descoperim, să alegem grâul de neghină în toată amestecătura asta cumplită care ni se prezintă drept „clasă politică”. Va trebui să facem efortul ăsta, pentru că altfel nu vom fi niciodată cu conştiinţa împăcată.