De m-ar întreba cineva, astăzi, dacă-s mândru că-s român n-aş prea şti ce să-i răspund. Aş ezita pentru că-mi stă pe creier o glumă care nu-i deloc glumă: frumoasă ţară avem, păcat doar că-i locuită! Îmi place să cred că asta-i o realitate pasageră, pe care ei, locuitorii păcătoşi, o pot schimba măcar o dată la 70-80 de ani.

Altfel, mi se pare normal să ne abţinem de la cele prezente şi să vorbim despre trecut. Un trecut din care fac parte Brâncoveanu, Cuza, Eminescu, Bălcescu, Brâncuşi, Iorga, Vlaicu... Şi-atâţia alţii, martiri ai neamului lor în cel mai frumos şi nepropagandistic înţeles al cuvântului martir. Drept pentru care voi încerca să trec peste o realitate strâmbă, care uneşte pe nimeni cu nimeni, şi să ajung la un trecut pe care ar cam trebui să ni-l asumăm, aşa cum e el.

Mica Unire ni l-a dat pe A. I. Cuza. Ni l-a dat şi ni l-a luat, între 1859 şi 1866. Şapte ani mari şi laţi, vreme în care ţara în care m-am născut a devenit ROMÂNIA. Şapte ani în care Cuza Vodă ne-a obligat să părăsim balcanismul oriental şi să ne adaptăm unor reforme care ne-au apropiat, cât de cât, de Occident. Ce-a făcut colonelul Cuza? Hai să vedem: *A secularizat averile mănăstireşti, instituind un impozit de 10% asupra veniturilor nete ale mănăstirilor şi bisericilor (am vaga senzaţie că un asemenea impozit ne-ar fi de foarte mare trebuinţă şi azi...) *A făcut reforma agrară, prin care 400.000 de familii de ţărani au fost împroprietărite şi vreo 60.000 de săteni au primit locuri de casă şi grădină. Adică a lărgit baza de impozitare pentru bugetul statului, lucru pe care guvernanţii noştri se chinuie şi azi, fără niciun succes, să-l realizeze. *A dat legi pentru înfăptuirea reformei fiscale, pentru construirea căilor ferate, pentru formarea Consiliului superior al instrucţiunii publice, a gândit un Regulament de navigaţie, a organizat Corpul inginerilor civili, Curtea de conturi, a reorganizat Şcoala de silvicultură, a dat o Lege a contabilităţii, un Cod penal, a înfiinţat o Şcoală de medicină veterinară şi una de Arte frumoase...

Dar pentru că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, ce a urmat se înscrie în lunga listă de ticăloşii şi trădări proprie politicienilor români din toate timpurile: o monstruoasă coaliţie, formată din liberali şi conservatori (vă sugerează ceva această apropiere?!), l-a alungat din ţară în 1866 pe creatorul României moderne, obligându-l să moară departe de ţară, la Heidelberg. Avea doar 53 de ani. Cuza a abdicat în favoarea unui principe străin, Carol I, instalat la 10 mai 1866.

Peste ani, în 1947, un alt rege al românilor, Mihai, era obligat să abdice în favoarea comuniştilor într-o manieră sensibil asemănătoare. Ca şi regele Mihai, A. I. Cuza a încercat să revină în ţară ca persoană privată, dar n-a fost lăsat (nu, refuz să cred că e vorba despre acelaşi Ion Iliescu...). Reformele lui Cuza au influenţat în mod decisiv România abia născută, pregătind-o pentru întâlnirea cu civilizaţia Occidentală. Cu alte cuvinte, statul naţional român unitar şi modern este creaţia domnitorului A. I. Cuza, sprijinit de casele regale ale Europei şi în mod deosebit de francmasoneria franceză (nu se ştie nici azi dacă a fost sau nu francmason, ceea ce pentru unii e foarte vesel, iar pentru alţii e foarte trist).

În mod normal, acum ar trebui să zic ceva despre unitatea şi frăţia românilor, despre hai să dăm mână cu mână... Îi rog să mă ierte pe cei cu inima română, dar suntem atât de departe de visul de unire al înaintaşilor încât mi se pare indecent să aduc vorba despre unirea din cuget şi simţiri. Care unire? Între cine şi cine? Unirea asta rămâne doar un vis. Poate nu pentru toţi românii, poate e un vis neîmplinit doar pentru românii din Secuime, oameni în care statul român nu investeşte nimic azi şi acelaşi nimic mâine – nici încredere, nici speranţă. Poate că nu înţelegem noi, cei de-aici, mersul epocii la români şi facem pe nebunii de răi şi preţioşi ce suntem.

Aşa că fiţi deştepţi şi optimişti, aşa cum e naţia noastră de la Cuza citire, şi nu aplecaţi urechea la sunetul unui pian dezacordat. Iar când vă enervează, trageţi în pianist!

Citeşte şi Mica Unire, sărbătorită altfel în acest an

Vezi şi Programul manifestărilor dedicate Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859