E un ger de crapă pietrele, oraşul e gol ca o ciutură într-o fântână secată şi singurul lucru care îţi străbate mintea îngheţată este să ajungi mai repede în casă şi să fierbi o ţuică. Lângă o ţuică poţi să suporţi şi o veste proastă pentru „poporul PSD”: după ani de procese şi haiducie parlamentară a fost condamnat Adrian Năstase. Ca şi Al Capone, celebrul mafiot, fostul premier a fost prins cu o mâţă mică într-un sac mare, dar mai are drept la recurs – la Înalta Curte, apoi la CEDO, la Sfântul Petru, Sfânta Parascheva şi cine ştie la ce Instanţă Supremă mai are acces un om cu atâtea relaţii sus-puse! E drept, mai are şi alte procese pe rol, dar nu se ştie niciodată ce vor gândi judecătorii când vor scăpa de „dictatorul” Băsescu şi vor da ochii şi urechile cu noua Putere...

A primit decât doi ani, cum ar spune Mircea Geoană, altă victimă a obsesiilor politice motivate de motto-ul „puterea cu orice preţ”. Doi ani nu-i mult, dar odată cu condamnarea definitivă a atotputernicului Năstase se va distruge un mit: cel al invincibilităţii în faţa Justiţiei. Când Năstase Adrian va păşi în curtea închisorii şi va îmbrăca hainele specifice locului, România va intra în rândul ţărilor în care Justiţia a scăpat de sub cizma politicului. Putem crede că vor urma şi alţii, fostul primar de Cluj, Apostu Sorin, „mogulul” S.O. Vântu şi mulţi, mulţi alţii care îşi aşteaptă rândul, şi care o vreme nu vor mai dormi liniştiţi. Ceea ce e foarte bine, poate se mai potolesc şi hoţii ăştia cu funcţii importante, averi nemăsurate şi privilegii pe măsură.

Ce mi se pare ciudat în toată povestea asta nu este sentinţa în sine, ci reacţia „tovarăşilor” din PSD. Toţi declară cu convingere şi seninătate că Năstase e nedreptăţit, că e vorba de o decizie politică a celor de la Putere, de manevrele „chiorului” etc. Descalificant pentru liderii „marelui partid”, dar şi pentru simpatizanţii săi oneşti, care chiar cred în valorile sociale ale politicilor de stânga. Pentru Ponta, Sârbu şi alţii ca ei orice sentinţă împotriva unui lider pesedist este una politică, influenţată obligatoriu de preşedintele Băsescu, sau, la nevoie, de şeful DNA, Daniel Morar. Desigur, în opinia acestor tovarăşi de încredere niciodată, dar absolut niciodată nu se poate vorbi de influenţe politice sau de exces de zel justiţiar când este arestat sau condamnat un politician din sfera vremelnicei Puteri. Altfel spus, conform acestor sănătoase principii socialiste, „tot ce face Opoziţia e bine şi tot ce face Puterea e rău”. Sau, în acelaşi registru: „Puterea e definitiv coruptă, Opoziţia este definitiv corectă”. Restul sunt doar accidente de parcurs...

Sloganurile astea nu mai prind nici măcar în Piaţa Universităţii, printre revoluţionarii de profesie sau rezerviştii rezervistului Dogaru. Justiţia română a reuşit să-şi depăşească frica şi complexele dictate de factorul politic. Urmează să scape şi de „complexul” valizelor cu bani şi excursiilor în ţări exotice plătite de amicii mafioţilor şi mogulilor. Eu sper să se întâmple şi minunea asta, sper chiar ca Vântu şi Năstase să împartă, cândva, o celulă într-o închisoare de maximă siguranţă. Ăsta ar fi semnalul mersului definitiv biped al magistraţilor români.