Devine din ce în ce mai clar pentru toată lumea – nu cred că mai sunt mulţi naivi care să gireze „guvernarea în folosul poporului” a premierului Victor Ponta şi actualei majorităţi parlamentare – că jocul de-a Puterea se execută doar în interesul celor aflaţi la Putere. De aceea nu mai miră pe nimeni apariţia pe scena politică a jocurilor în Poante: „De-a unitatea USL”, „De-a Tăriceanu”, „De-a UDMR” şi „De-a candidatura la prezidenţiale”, născocite de Ponta, desigur, şi de sfătuitorii lui din PSD-UNPR-PC, jocuri care până acum au ţinut loc de guvernare.

Jocul „De-a unitatea USL” a fost la început un joc în doi, din care unul a plecat pentru că era călcat tot timpul pe bătături. Acum acest joc este mimat doar de unul dintre parteneri, de dragul publicului spectator care se îndrăgostise de cuplul jucăuş. Conştient că publicul va aplauda în continuare un cuplu, jucătorul rămas şi-a găsit un alt partener. Tot liberal, dar cu sânge nobil, dichisit şi parfumat, numai bun să risipească mirosul greu al social-democraţiei autohtone, autoritariste, obosite, înfometate de-atâta guvernare în care a dat totul pentru cei mulţi din sălile de spectacol şi nimic pentru jucătorii de pe scena politică.

Drept pentru care, după ce l-au pierdut pe nărăvaşul Antonescu, Victor Ponta şi PSD au lansat jocul „De-a Tăriceanu”. Acest joc urmează să-l aducă la şefia Senatului pe liberalul cu sânge albastru, cinci neveste şi cam tot atâtea prenume, cunoscut de poporul care nu uită traiul bun pe datorie drept premierul care s-a bătut cu Băsescu. Acelaşi Tăriceanu va fi şi omul de la care PSD aşteaptă să rupă hălci din PNL, formând un alt partid liberal, unul Reformator, aplecat mult spre stânga social-democrată nereformată. Acest partid are un singur scop, acela de a-i lăsa lui Crin Antonescu o foarte mică marjă de acţiune într-o Opoziţie şi-aşa slăbită şi de a legitima alianţa stângace PSD-UNPR-PC în faţa Europei.

Jocul „De-a UDMR” a adus la guvernare, spre disperarea şi în dispreţul electoratului din Ardeal, un partid care nu joacă decât de dragul propriului public, pe care-l adoarme cu steaguri secuieşti, promisiuni de autonomie şi plăcuţe bilingve. S-a dovedit, astfel, că UDMR e bun oricând, partidul ăsta are întotdeauna două-trei perechi de dansatori politici de rezervă, capabili să intre mintenaş pe scenă când şeful formaţiei face semn.

În sfârşit, ultima Poantă, jocul intitulat „De-a candidatura la prezidenţiale”, s-a dezvăluit minţii noastre curioase zilele trecute, când Victor Ponta, atât de sensibil la farmecul feminin, a recunoscut că prietenul său Daniel Constantin şi femeile social-democrate l-au făcut să se decidă: va candida la alegerile prezidenţiale din partea alianţei de stânga. „PSD va avea un candidat, ori eu, ori Geoană”. Vorbe, desigur, ştim cu toţii că mult-aşteptatul candidat va fi Ponta. Care s-ar putea să câştige în faţa unui la fel de mult-aşteptat candidat unic al dreptei, mai ales dacă acel candidat nu se va numi Klaus Iohannis sau Mugur Isărescu.

Acest al patrulea joc, care începe acum să se desfăşoare, demonstrează oricui înţelege ceva din meandrele politicii dâmboviţene că Victor Ponta şi baronii PSD nu şi-au dorit niciodată un Crin Antonescu la Cotroceni, ei folosindu-l pe preşedintele liberal pentru a-şi legitima acţiunile stupide şi lovite de nulitate constituţională împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Faptul că acele acţiuni n-au reuşit, faptul că Băsescu nu numai că nu a cedat, dar a mai şi punctat în sondajele de opinie a zdruncinat mult încrederea reciprocă între membrii foştilor aliaţi din USL. Acum lucrurile au intrat pe făgaşul normal, împlinindu-se pohta păpuşarilor din umbră: Antonescu alungat, în pierdere de viteză, atacat mereu de Antenele lui Voiculescu, discreditat de foşti liberali acum penali, rolul lui fiind jucat acum de bătrânul amorez Tăriceanu. Ponta candidează la prezidenţiale cu şanse reale, iar gândul la un posibil regim Ponta preşedinte – Tăriceanu premier le umple sufletele de speranţă tuturor hoţilor, corupţilor, puşcăriaşilor, politicienilor certaţi cu legea din această ţară.

Este motivul pentru care, dacă mă întrebaţi pe mine, n-aş vota niciodată un asemenea cuplu sau unul asemănător, gen Ponta-Oprescu. N-au fost nici liberalii lui Antonescu uşi de biserică, s-a dovedit acest lucru, dar la un moment dat, împreună cu PDL, ei au reuşit să oprească nişte legi pe care le impunea pe şest PSD-ul şi care ne-ar fi îngropat în uitare în faţa Europei civilizate şi a lumii. Dar, desigur, aceasta este doar o opţiune personală, pe care n-am deloc intenţia să o impun cuiva. Cu altă ocazie vom vorbi, desigur, şi despre „ce-i de făcut”, pentru că întrebarea apare din ce în ce mai des în spaţiul public.