Doi politicieni responsabili ar fi gândit şi făcut aşa: „Chiar dacă demersul nostru de suspendare a preşeşdintelui ţării ar avea şanse, tot n-o putem face, pentru că punem în pericol stabilitatea ţării”. Nu e cazul politicienilor dâmboviţeni Victor Ponta şi Crin Antonescu. La ei e taman invers: chiar dacă ştiu că demersul lor de suspendare a preşedintelui Băsescu n-are nicio şansă, ei continuă în penibil, sperând că astfel vor acoperi mizeria cu suspendarea lui Geoană de la şefia Senatului.

Absolut aiurea. Cum să mai poţi spera că România mai are vreo şansă cu aceşti oameni pregătindu-se din greu să o guverneze?! Cum să mai crezi într-o Opoziţie gata să sacrifice totul, adică 20 de milioane de români, pentru ca mirosul putrefact al propriilor dejecţii partinice să nu ajungă la nasul electoratului ameţit de foame, sete, neîncredere, promisiuni, iluzii deşarte?!

Cam asta-i situaţia cu suspendarea preşedintelui. N-are nicio şansă, dar în mintea imberbilor e musai ca „exerciţiul democratic” să se producă. Cui foloseşte? Nici măcar lor şi în niciun caz României. Dacă ar avea succes, iniţiativa asta ar trebui să-i desfiinţeze din punct de vedere politic, pentru că îngroapă ţara, o decredibilizează în faţa instituţiilor internaţionale şi o aruncă în haos.

Mă cuprinde disperarea când văd cât de jos coboară, cu fiecare an care trece, politicienii români. Văd primarii Puterii furând pe rupte, în dispreţul oricărei logici politice şi al oricărui bun simţ, oricât de comun. (Dar măcar îi văd, până acum doi-trei ani procurorii tremurau de frică în faţa reprezentanţilor Puterii, gunoiul era băgat sub preş, iată că lucrurile s-au schimbat, iar preşedintele Băsescu nu e deloc străin de schimbarea asta, chiar dacă lucrurile nu-l avantajează.) Văd politicienii din Opoziţie acţionând fără nicio responsabilitate, de parc-ar fi nişte jucători de alba-neagra în faţa gării din Sf. Gheorghe. Văd societatea civilă anulând printr-o prestaţie jalnică orice speranţă într-o alternativă în folosul celor mulţi. Văd o prestaţie jalnică a instituţiilor statului, oarbe şi surde la nevoile oamenilor, dar cu urechile pâlnie la mită, şpagă, trafic de influenţă.

Este oribil să spui că singura speranţă a României a ajuns Direcţia Naţională Anticorupţie. Brusc, DNA s-a transformat dintr-un „instrument al lui Traian Băsescu pentru stârpirea Opoziţiei politice” într-o instituţie „credibilă, care trebuie şi va fi încurajată”. Cam asta a spus liderul Opoziţiei, Victor Ponta, sugerând procurorilor să nu-i cerceteze doar pe primarii Puterii, ci şi pe ceilalţi. Corect! Imediat a ripostat un alt „imberb”, ministrul Internelor în persoană, Traian Igaş: „Se pregătesc şi dosarele primarilor din Opoziţie”. Hopa, ce noutate ne spune dom ministru! Şi oare de ce ne-o spune? Chiar crede că nu ştim  cât de mare şi generalizată a ajuns corupţia inclusiv sub atenta dumisale supraveghere?!

Ăştia sunt politicienii care ne conduc şi care nu ne lasă nicio speranţă. Cu toate păcatele lui, care ţin în special de lipsa moderaţiei şi a simţului diplomatic, preşedintele Traian Băsescu a încurajat cât a putut măsurile în forţă anticorupţie şi a salvat „grecizarea” României. E drept, preţul l-am plătit şi îl plătim cu toţii, dar mi-e greu să cred că există undeva, în lumea asta, o societate în care guvernul sau preşedintele se transformă în haiduci, iau de la bogaţi şi dau la săraci. Nu mai cred în minuni şi nici nu cred că asta ar fi o societate dreaptă şi perfectă.