Nu cred că e vorba de un război distrugător al culturilor, al civilizaţiilor. Cred mai degrabă că suntem la capitolul „revoluţiei de catifea” care aduce în linia întâi două feluri de a gândi şi a face politică. V-aţi dat seama, desigur, că la revoluţia de catifea a votului din 16 noiembrie mă refer. Mai exact la Klaus Iohannis şi la uriaşele noastre aşteptări în ceea ce îl priveşte.

Sociologii care ştiu despre ce vorbesc dacă nu sunt înregimentaţi politic continuă să cerceteze dedesubturile scenariului la filmul epic „2/16 noiembrie”, cu aceiaşi actori în rolurile principale: Klaus Iohannis şi Victor Ponta. Reiese o definiţie a viitorului românesc imediat care îţi dă fiori: aşteptările oamenilor sunt atât de mari încât nici măcar Dumnezeu nu le poate împlini.

Ne-am fi aşteptat la altceva, oare? Da, dacă am fi fost nişte visători incorigibili. Dar nu suntem, cei mai mulţi dintre noi am renunţat să credem în „conducătorul providenţial”. Dacă după experienţele Iliescu, Constantinescu, Băsescu vei continua să crezi că un om poate schimba sistemul, înseamnă că ai o mare problemă şi trebuie să apelezi la un psiholog. Aşa încât, de la Iohannis nu avem decât aşteptări moderate, în concordanţă cu ceea ce economia girată de un guvern PSD-Ponta poate livra societăţii româneşti încă abulice.

Spun toate astea pentru că observ neîncrederea şi nerăbdarea cu care este întâmpinată „epoca” prezidenţială Iohannis. De la rochia prea scurtă a primei doamne, la consilierii şi decoraţii preşedintelui, trecând pe la ochelarii sexy ai preşedintei liberale Alina Gorghiu – totul devine subiect aprig de dispută publică. Rochia doamnei Carmen Iohannis chiar nu mă interesează, putea să lipsească de tot având în vedere că respectiva doamnă are încă ce arăta publicului spectator (mă rog, e un fel de a spune că nu mă pricep deloc la haine, să depăşim momentul...). Despre consilierii şi decoraţii preşedintelui proaspăt ales putem, însă, discuta. Nu ştiu dacă prestaţia Alinei Gorghiu la Antena 3 merită atenţia mea şi a dvs. Aş înclina să cred că mai degrabă nu.

Două nume controversate stau în toate titlurile ziarelor: consilierii Dan Mihalache şi Adrian Muraru. Primul e un tip antipatic, pesedisto-liberal de felul lui, trecut prin ciurul şi dârmonul unei politichii dâmboviţene despre care „neamţul” Iohannis nu pare să ştie mare lucru. Mihalache ăsta a fost impus consilier prezidenţial de către PNL, scopul numirii fiind acela de a-l „monitoriza” pe necunoscutul Iohannis – nu-ţi poţi permite să laşi un preşedinte nesupravegheat, nevegheat de „icoana” făcătoare de minuni a partidului-mascul dominant. Iar un om provenit din PSD-ul lui Ion Iliescu, care-l înjură în cel mai convingător mod pe Traian Băsescu şi nu are relaţii cu oamenii lui Vasile Blaga – ei bine, un asemenea specimen e întotdeauna de folos pe lângă Iohannis. În folosul cui – asta rămâne de văzut, e prea devreme să ne pronunţăm.

Celălalt consilier, Adrian Muraru, un istoric controversat şi el, este omul din umbra primei decoraţii acordate de proaspătul preşedinte Klaus Iohannis: anticomunistul Octav Bjoza. Ce nu ştia (sau ştia?!) Iohannis e că Bjoza ăsta se declarase cu cinci ani în urmă simpatizant al mişcării legionare. Adică omul recunoscuse de bunăvoie şi nesilit de nimeni că în fragedă tinereţe, în puşcăriile comuniste aflându-se, fusese educat şi marcat de colegii de detenţie, camarazii legionari. E ceva rău în asta? În principiu, da, pentru că în România nu se mai poartă de câţiva ani buni amintirile cu Legiunea şi Căpitanul. În acelaşi timp, însă, episodul înmânării decoraţiei „Steaua României” de către preşedintele Iohannis a avut loc fix pe 22 decembrie, zi decretată prin lege drept „Ziua Comemorării Victimelor Comunismului” în România – lege promovată de Monica Macovei şi adoptată în martie 2012. Preşedintele Iohannis avea, deci, dreptul să decoreze un luptător anticomunist, mai ales că acesta reprezintă foştii deţinuţi politici din ţara noastră, dintre care 17 l-au şi însoţit la Cotroceni cu ocazia decorării.

Ce vreau să spun, în esenţă, este că adevărul are multe faţete, multe, neaşteptate şi necunoscute. Iar preşedintele Klaus Iohannis va avea mult de lucru până să înţeleagă cu ce se mănâncă politichia dâmboviţeană. Să înţeleagă şi mai ales să găsească soluţii pentru contracararea balcanismului desuet, coruptibil şi plângăcios în care ne scăldăm cu voluptate de 25 de ani încoace. Iar în această privinţă, consilierii domniei sale pot juca un rol extrem de important – motiv pentru care n-aş acorda prea multă încredere nici lui Dan Mihalache, nici lui Adrian Muraru şi nici „pupilei” Alina Gorghiu. Dar, cine ştie, e posibil să ni se demonstreze că apetenţa proaspetei preşedinte liberale către injuriile tip Antena 3 face parte dintr-o lucrătură savantă, menită să-i facă pe Gâdea, Badea şi Ciuvică pupiniohanişti... Asta o fi soluţia?! Asta o fi noua politică emanată de la Cotroceni? Mă străduiesc să cred că nu.