Am văzut de destule ori cum sunt citite nişte texte scrise de alţii, nu de cel care le citea: vorbitorii nu simţeau cuvintele, le citeau neutru şi fără convingere. Prin urmare, nu erau credibili dacă nu aveau talent oratoric. Am avut acelaşi sentiment când l-am văzut-auzit pe preşedintele Iohannis citind un text de cinci minute la o şedinţă a CSM. Mi s-a părut că citeşte mecanic, poticnit şi neconvingător ideile altora. Ce-i ăla „exotism mediatic” în materie de justiţie?! Exprimarea e ditirambică şi de nerecunoscut printre monosilabele sobre, austere cu care ne-a obişnuit Iohannis.

Bun, e vorba de formă şi forma nu contează mai mult decât fondul. Nu întotdeauna, mă rog... Dar forma asta pe mine mă duce automat cu gândul la consilierii d-lui preşedinte, adică la cei care-i scriu textele cu pricina. Tot automat fac legătura cu celălalt preşedinte, Traian Băsescu. Şi la el existau scribi consilieri, numai că omul nu prea citea textele şi era mult mai convingător pentru că vorbele îl reprezentau, era preşedintele Băsescu, nu era consilierul Diaconescu. Bun-rău, textul acela vorbea despre convingerile preşedintelui, nu despre părerile unor consilieri-poeţi, scriitori, istorici sau politicieni traseişti.

Iată cum devine importantă şi forma, nu doar fondul discursului, talentul oratoric, vorbirea fluentă în faţa unui public nu sunt prostii inventate de unii care n-au ce face cu timpul lor. Arta conversaţiei şi talentul de a vorbi convingător ar trebui să facă parte, obligatoriu, din pregătirea unui candidat la preşedinţie. Iohannis este nepregătit la această materie, el citeşte fără talent nişte fiţuici scrise de oameni pe care publicul larg îi cunoaşte foarte puţin sau deloc. Şi-atunci, pe bună dreptate, ai pretenţia să fii reprezentat de preşedintele pe care l-ai ales, nu de consilierii pe care el şi i-a ales fără să te-ntrebe, fără să te consulte. E dreptul lui să şi-i aleagă, dar e şi dreptul nostru să nu ne placă.

Pe mine, de pildă, nu mă interesează opiniile unui traseist politic antipatic, cum este consilierul prezidenţial Dan Mihalache, sau simpatiile pro-legionare ale unui istoric devenit şi el consilier al preşedintelui. Nu mă interesează nici măcar talentul literar al unei zvăpăiate doamne consilier, găsită de preşedinte şi angajată pe Facebook. Ce să facă omul de rând cu „talentaţii” ăştia?! Nimic, eventual să-i înjure, pentru că românul are nevoie de opiniile şi politica preşedintelui Iohannis, nu de elucubraţiile unor consilieri mult prea preocupaţi de părerile lor şi prea puţin ocupaţi de buna funcţionare a instituţiei prezidenţiale.

Pe fond, nici măcar Iohannis n-ar trebui să-şi permită să agite nişte păreri stângace şi periculoase în legătură cu Justiţia şi presa. Asta cu atât mai mult cu cât a promis continuarea eforturilor lui Traian Băsescu în lupta împotriva corupţiei, deci pentru sprijinirea independenţei şi eficienţei Justiţiei. Nu poţi să te joci cu vorbele într-o materie în care mergi pe sârmă deasupra prăpastiei, nu poţi vorbi de „exotism mediatic”, marginalizând presa, atunci când presa a sprijinit în mod esenţial lupta anti-corupţie. Ce s-ar fi făcut ţara asta fără o Justiţie puternică în ultimii ani? Unde am fi fost, cine ne-ar fi băgat în seamă? Este, cu adevărat, un pericol să ai o Justiţie-superputere în stat? O fi, dar nu pentru România anului 2015. O Românie care, în pofida părerilor exprimate de preşedintele Iohannis, mai are încă ani buni nevoie de Mecanismul de Cooperare şi Verificare impus de Comisia Europeană. Toate astea trebuie atent analizate, aici are dreptate dl. preşedinte, dar nu de Dan Mihalache... Şi încă ceva, domnule preşedinte: când încep să te laude indivizi-televiziuni precum Radu Tudor-Antena 3, ori puşcăriaşi precum Nelu Fenechiu înseamnă că trebuie să te gândeşti serios la ce-ai spus şi la ce zici, pentru că, e clar, ceva nu-i în regulă în discursul tău!

Altfel spus, prima luare publică de poziţie a preşedintelui Iohannis în privinţa Justiţiei a fost o nereuşită personală de care ar trebui să fie conştient. Dacă n-a reuşit să exprime exact ce-a dorit, riscând să nu fie înţeles de presă şi de marele public, înseamnă că ori are o problemă de comunicare, ori o problemă de consiliere. În ambele cazuri, trebuie să repare urgent stricăciunile. Aş prefera să fie vorba de prostiile consilierilor, şi nu de stângăciile preşedintelui, pentru că e mai uşor să dai afară nişte consilieri proşti sau ticăloşi decât să-ţi repari tu imaginea stricată. Deocamdată, văd că preşedintele repară azi ce-a stricat ieri, explică azi ce n-a reuşit să comunice ieri. Merge, deocamdată merge, dar nu cred că va ţine pe termen mediu şi lung, oamenii se vor sătura repede de ezitări, stângăcii şi „coabitări” periculoase. Continuând pe această linie bleagă şi neconvingătoare, Iohannis va deveni repede din „sfânt”, „demon” – chiar şi pentru cei care înţeleg cât de greu e să scrii mai bine decât să vorbeşti...