Eugen Iordăchescu este avocatul deputatului Markó Attila Gábor; deputatul ăsta a rămas în Ungaria prin decembrie 2014 şi-acum se vede obligat să renunţe din motive de nepotrivire de caracter la ţara în care s-a născut: Markó este implicat atroce în „afacerea” ANRP, din care mulţi oportunişti în păcălirea statului s-au înfruptat – printre ei Elena Udrea şi fostul soţ Cocoş, deputatul Theodor Nicolescu, celebrul şef al ANI, Horia Georgescu, şi alte vreo 10 persoane. El a fost citat să se prezinte la DNA, pentru a mărturisi cum i s-a părut funcţia de membru în Comisia de despăgubiri a ANRP, o afacere în care – e opinia mea, nu e nimeni obligat să mă creadă – niciunul din membrii acestei Comisii supraevaluate şi supraretribuite de statul român nu este nevinovat. Diferenţa poate fi doar aceea dintre „luare de mită”, „abuz în serviciu” şi „trafic de influenţă”, capete de acuzare care îi şi separă pe cei care şi-au băgat mâna până la cot în cazanul cu miere de cei care doar au semnat „ca primarul”, mai exact ca prostu-n târg, ştiind că prin zonă se-ntâmplă treburi necurate.

Insist asupra unor lucruri pe care le ştiţi, cu siguranţă, doar pentru a-mi explica încăpăţânarea cu care nu cred în nevinovăţia lui Markó Attila Gábor. Niciunul dintre membrii acelei faimoase comisii, în care s-au bulucit ca năucii toţi oportuniştii şi vânătorii de sinecuri, nu este nevinovat. Chiar dacă n-au luat, cu mâna lor, şpăgi de nu ştiu câte procente din sumele acordate despăgubiţilor sau cesionarilor, ei au ştiut despre ce-i vorba şi-au „consimţit”, elegant, să tacă sau să favorizeze. Ceea ce e cam totuna, orice spui în apărarea ta tot prost ieşi...

Şi-acum să venim la caz, la avocatul lui Markó, dl. Eugen Iordăchescu. Uite ce zice omul ăsta cumsecade despre clientul său: „Oricând magistraţii pot să decidă luarea unei măsuri preventive faţă de el. Nimic nu îi împiedică. Că nu s-a întâmplat până acum e un mare semn de întrebare. Există încuviinţarea Camerei încă din decembrie”. Din câte-mi dau seama, Iordăchescu nu pricepe nimic din ce i se-ntâmplă clientului Markó. Şi nu e singurul. Mulţi români nu pricep de ce maghiarul Markó Attila are un statut privilegiat într-o ţară în care minoritatea din care face parte se plânge că este opresată, nedreptăţită, descurajată. Adică de ce trebuie să stea „în numele legii” Georgescu, Nicolescu, Ionescu în arestul Poliţiei şi, în numele aceleiaşi legi, lui Markó i se permite să se bucure de civilizaţia şi dragostea Budapestei paterne?!

Răspunsul nu poate fi decât unul singur, l-a dat deja acelaşi avocat debusolat: magistraţii români n-au decis, încă, dacă Markó trebuie să fie arestat sau nu. Aici, însă, iarăşi nu se înţeleg nişte lucruri: e vinovat omul, sau nu? Dacă nu, de ce s-a cerut renunţarea la imunitatea lui parlamentară? Dacă da, de ce i s-a permis să plece nestingherit din ţară, sau de ce nu este dat în urmărire internaţională, ca orice borfaş care nu se supune legii româneşti, căutând adăpost aiurea?

De-acolo, de la Budapesta, ocrotit de statul ungar, Markó declară că n-are de gând să se-ntoarcă în România. Normal, că n-o fi prost să se bage singur în gura lupului, semn c-a ştiut şi-a făcut lucruri de care nu-i foarte sigur că-s cuşere... De-aici, de la Bucureşti, Parlamentul îi plăteşte în fiecare lună acestui „fugitiv” în pusta maghiară vreo 10.000 de lei din banii noştri – indemnizaţia, Biroul din teritoriu, locuinţa din Bucureşti, sper să nu-i fi plătit şi prezenţa la şedinţele de la Casa Poporului. Din decembrie până acum, iată, s-au adunat nişte bani. Dar ce nu face statul român ca să-şi apropie minoritatea maghiară prin reprezentanţii ei din UDMR?! Nu se ştie niciodată când ai nevoie de voturile maghiarilor în Parlament, de sprijinul UDMR la guvernare... De-un singur lucru mi-e silă, vorba unei doamne iubitoare de înţelesul simplu al acestui cuvânt: mi-e silă că suntem proşti. Sau, ca să fiu mai nuanţat, mi-e silă că alţii ne cred proşti. Dar cel mai silă mi-e când constat că tocmai cei care ne cer voturile ne cred proşti! N-am nicio aşteptare de la unguri, ei trăiesc în altă lume, dar am mari aşteptări de la Guvernul României, de la Parlamentul României, de la instituţiile statului român cu atribuţii în această materie. Şi e normal să am aşteptări de la instituţiile, de la Puterile statului român, pentru că statul suntem noi, cei care-i plătim excesele şi prostiile în fiecare secundă a vieţii noastre, înjurând şi blestemând clipa în care noi, şi nu alţii, am născut acest stat hoţ, ticălos, prost, arogant, nemernic.

Silă de ei, milă de noi... Până la urmă, ajungi să crezi că tot ce trăim se întâmplă între silă şi milă. Dacă-i întrebi pe ei, adică pe ăia de care ne e nouă silă, vei vedea că şi lor le e silă şi milă. Silă de noi, milă de ei...