ACTUALITATE 24 ianuarie 2012

EDITORIAL. Generaţii şi guverne de sacrificiu

de Dumitru Manolăchescu | 127 vizualizări

Când a ajuns preşedinte, Emil Constantinescu promitea, cu licăriri de lacrimi în ochi (n-a avut niciodată talentul lui Traian Băsescu în materie...), că în România nu vor mai exista generaţii de sacrificiu. După patru ani de „domnie” preşedintele-intelectual se declara învins de sistem, lăsând urmaşilor şi urmaşilor-urmaşilor săi misiunea de a-i salva pe români de la sacrificii inutile. N-a fost să fie, urmaşii n-au fost nici ei mai pricepuţi, iar generaţiile de sacrificiu au tot înghiţit în sec până când, în timpul domniei preşedintelui-jucător Traian Băsescu, nişte români patrioţi n-au mai rezistat şi-au montat un detonator în mămăliga care nu mai exploda. Fitilul a fost aprins chiar de preşedinte, care nu mai vedea bine ce face din cauza plânsului care-l podidea pentru sacrificiul altor şi altor generaţii. Despre ce a urmat, într-o lecţie viitoare.

Aşa s-ar putea rezuma istoria generaţiilor de sacrificiu dintr-o Românie debusolată, în care poliţiştii ameninţă că ies în stradă dacă nu le sunt mărite lefurile (vă daţi seama ce filme cu bătăi între poliţişti şi jandarmi am vedea?!), iar un tânăr militar, locotenent parcă, vine la „rivoluţie” să strige „jos Băsescu” îmbrăcat în uniformă... Este o ţară pe care nu înţeleg de ce se bat atâţia oameni înţelepţi s-o conducă, formând guverne de sacrificiu pentru noi şi vechi generaţii de sacrificiu.

În iarna 2008-2009, când se chinuiau să formeze un guvern care să dureze măcar 100 de ani, Traian Băsescu şi Emil Boc nu-şi închipuiau că vor fi terminaţi politic în următorii 3-4 ani. S-au aruncat cu capul înainte în tot felul de reforme şi conflicte, unele inevitabile, altele haotice din cauza nepriceperii şi orgoliului lor sau al unor miniştri, au închis liniile de dialog cu cetăţenii (cu Opoziţia era oricum greu de vorbit), cu societatea civilă, au strangulat supapele nemulţumirii populare şi-au ignorat „feedback”-ul atât de necesar supravieţuirii politice într-o perioadă de austeritate şi reforme antipopulare (celor care spun că n-au existat reforme în guvernarea Boc, le amintesc câteva cu efecte deloc benefice pe planul imaginii: Codul Muncii, codurile din Justiţie, Legea Învăţământului,  Legea salarizării sectorului bugetar, schimbările din asistenţa socială, Legea Sănătăţii...). Prin urmare, odată cu apariţia unor noi generaţii de sacrificiu, asistăm, iată, şi la scrierea istoriei unor guverne şi chiar a unui preşedinte de sacrificiu.

Preşedinte care, în loc să stea liniştit şi echidistant la Palatul Cotroceni, s-a apucat să joace, să-şi asume şi bunele, dar şi relele Guvernului Boc. Neşansa uriaşă a regimului Băsescu-Boc s-au numit criza economică şi „cercul vicios” al  împrumuturilor şi acordurilor cu FMI. O instituţie fără de care n-ai acces la împrumuturi ieftine, dar pe care nu poţi apoi s-o păcăleşti mimând politici de austeritate şi reforme. Nu poţi, chiar trebuie să faci ce-ai promis, altfel robinetul cu bani ieftini de la FMI se închide şi... întrebaţi-l pe premierul ungar ce înseamnă asta!

PDL şi Traian Băsescu au sperat că răbdarea oamenilor va ţine până în toamna lui 2012. N-a ţinut, Opoziţia a pus fitilul şi preşedintele însuşi l-a aprins de la ţigara din colţul gurii, ignorând sfatul doctorului Raed Arafat conform căruia „tutunul dăunează grav sănătăţii”, inclusiv longevităţii politice. Ce a urmat, se vede acum cu ochiul liber: o profundă criză socială şi de încredere se adaugă crizei economice în mocirla căreia se zbate nu doar ţara noastră, ci întreaga Europă. Nu am argumente şi nu sunt nici suficient de naiv încât să sper că Opoziţia politică poate produce o schimbare în bine a politicilor sociale şi economice în condiţiile păstrării acordului cu FMI; nu cred, de asemenea, că protestele străzii anunţă vremuri mai bune pentru români. Dacă blestemele neprietenilor m-ar arunca în locul guralivului trio din fruntea Opoziţiei – Crin Antonescu-Victor Ponta-Dan Voiculescu (cu o remarcă: ultimul mai mult scrie...) –, aş învăţa câte ceva din istoria guvernării Emil Boc şi nu m-aş bucura prea tare că mă voi înfrupta, ca un flămând ce sunt, din ciolanul Puterii. Nu ştiu exact ce-aş face, nici nu-i treaba mea să ştiu, dar aş fi extrem de prevăzător şi circumspect să guvernez într-o Românie prea puţin dispusă să mai aibă răbdare. Şi totuşi aş face ceva: i-aş închide „sonorul” lui Ion Iliescu, pentru a nu obliga populaţia să audă acuze, sfaturi şi vorbe înţelepte de la un fost preşedinte-vinovat de stagnarea ţării în mocirla „capitalismului de cumetrie” vreme de cel puţin 10 ani de zile. Puţină decenţă, ce dracu!

P.S. Le cer scuze celor  care se aşteptau să citească azi, la această rubrică, un text liric despre Mica Unire. Nu mai simt, nu mai văd, nu mai aud niciun semnal încurajator în această direcţie. Şi-atunci, la ce bună istoria când nu înveţi nimic din lecţiile ei?! Sună aiurea să vorbeşti despre unire într-o Românie atât de dezbinată.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
, 26 ianuarie 2012
@Razvan, sa vii sa-ti dau si tie jumatate din ce incasez de la "portocalii"..sau nu, iti dau tot ce iau, da-mi o adresa ceva. P.S> Scriu si la Curentul, Adevarul, Evenimentul, Gandul...iti dai citeste integral
, 25 ianuarie 2012
HALAL PRESEDINTE.HALAL DISCURS.HALAL COMANDANT DE NAVA.
, 25 ianuarie 2012
Stelian zi-ne sincer cum esti platit? La numarul de comentarii? Pe zi? Sau ai salariu fix? Lasa-ne cu propaganda!
, 25 ianuarie 2012
Nu a fost Ziua Unirii..a fost Circul Mare din Moscova sau Circul Globus. La Iasi s-a mancat fasole cu carnati, iar leguma cu esapament a facut ravagii in toata tara, vedeti a venit viscolul! In rest, citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.