Ce se-ntâmplă acum în fotbalul românesc este o ilustrare perfectă a obiceiurilor nevrednice şi condamnabile din societatea românească. Ar fi fost peste putinţă ca fotbalul să trăiască altfel decât întreaga societate. Un timp am sperat că băieţii ăia talentaţi, bogaţi şi plini de femei care jucau pe terenurile de fotbal vor rezista tentaţiei de a deveni nişte hahalere, aidoma şefilor lor mici şi mari – antrenori, preşedinţi de cluburi, de ligi, de federaţie, arbitri şi alţii care trăiesc din fotbal. Un fotbal urât, pe care unii dintre noi îl credeam măcar corect şi onest. S-a dovedit că eram naivi.

Când şeful arbitrilor şi alţi arbitri mai mărunţei sunt chemaţi la DNA şi acuzaţi de corupţie, când şeful Ligii şi şeful Federaţiei sunt audiaţi şi puşi sub acuzare pentru practici suspecte în dezafilierea unei echipe, când preşedinţi şi patroni de cluburi sunt prinşi cu valize cu milioane de euro de dat şpagă unor jucători ca să câştige sau să „trântească” un meci, când jucătorii se bat între ei pe teren, iar spectatorii din tribune aruncă cu petarde sau pătrund nestingheriţi pe teren şi-i lovesc pe jucători, când toate astea se-ntâmplă înseamnă că fotbalul românesc se află nu într-o criză existenţială, ci într-o uriaşă groapă plină de rahat. Din care nu va ieşi decât atunci când societatea românească în ansamblul ei va reuşi să iasă din aceeaşi uriaşă groapă.

Fotbalul românesc trăieşte vremuri grele. S-a manelizat. Sunt mult prea mulţi bani la mijloc, prea mari interese, dar prea puţină pasiune şi talent adevărat. Din tot amestecul ăsta nenorocit iese un fotbal puturos, de mocirlă. Am crezut c-am dat lovitura construind pe o groază de bani un stadion „reprezentativ”, numit pompos Naţional Arena... Reprezentativ pentru ce? Ce să reprezinte stadionul ăsta de 5 stele amărâte?! Civilizaţia, cultura, talentul, pasiunea, onestitatea şi corectitudinea din societatea românească, obligatoriu extinse şi asupra fotbalului nostru?! Sau violenţa, orgoliul nemăsurat, setea de câştig, lăcomia, trufia şi prostia?!

Doar orgoliul şi orbirea noastră pot face din rahat, bici. Pe stadionul Petrolul din Ploieşti, şi ăsta modernizat pe bani mulţi, violenţa din tribune putea să nască o dramă pe terenul de joc. Din fericire n-a murit nimeni, dar, dacă lucrurile nu se vor schimba de la cap la coadă, de la conducători la jucători, arbitri şi spectatori, atunci va muri, cu siguranţă, fotbalul românesc. Fotbal pentru care au trăit şi au murit oameni adevăraţi, nu păpuşi cu suflete de ceară care se bat pentru milioanele de euro, albi şi negri, vehiculate prin genţi diplomat sau conturi bancare.