Mă obişnuisem cu cinismul politicienilor. Ăştia se uită în ochii tăi şi te mint aşteptând să-ţi rupi gâtul ca să aibă de ce plânge. Cu cinismul medicilor n-am prea avut, spre norocul meu, treabă. Am învăţat, însă, de-a lungul anilor că nu poţi fi doctor dacă nu ţi-ai blindat inima într-o carcasă greu de străpuns. E normal, la urma-urmei, pentru că nu poţi participa la durerile tuturor celor care îţi cer ajutorul, rămâi tu fără suflet dacă împarţi prea multă simţire către cei suferinzi. Şi-atunci este firesc să te-mbăţoşezi, să devii puţin nesimţitor şi să-ţi foloseşti harul pentru salvarea oamenilor care au nevoie de priceperea ta. S-o faci fără să lăcrimezi, dar s-o faci corect şi cu profesionalism.

Uite, însă, că am dat şi peste un medic-munte de cinism. E chiar celebrul doctor Raed Arafat, marele, uriaşul făuritor al serviciului SMURD, omul căruia românii îi pupă şi picioarele, nu doar mâinile, fără să ştie totuşi prea bine de ce. Dar românii simt întotdeauna nevoia să se întoarcă spre Providenţă, iar atunci când ea e departe, sunt buni şi oamenii providenţiali. Arafat este un asemenea om providenţial. Pentru unii mai este şi-acum, pentru mine nu. S-a demascat şi parcă-mi pare rău că a făcut-o, cred că aş fi preferat să-l cred un om degrabă săritor şi simţitor la durerile altuia.

S-a întâmplat, mai întâi, accidentul de avion din Apuseni, în care au murit cu zile doi oameni. Arafat tocmai fusese numit secretar de stat, pentru a se ocupa de coordonarea serviciilor medicale de urgenţă. Lentoarea cu care s-a acţionat atunci, „ceaţa” în care s-a cufundat cazul (şi azi, după vreo doi ani de zile, se mai duc miniştrii de-atunci să dea declaraţii, să depună mărturie), faptul că nimeni nu e vinovat de bâjbâiala serviciilor de toate felurile m-au făcut să mă-ntreb... unde e doctorul Arafat? Ce-a făcut omul ăsta, cum a acţionat el ca să-şi salveze colegii de profesie de la moarte? N-am găsit un răspuns dar mi-am spus că numai eu sunt vinovat de asta, nu mă pricep să caut unde trebuie.

Raed Arafat a rămas bine-mersi secretar de stat, coordonator al serviciilor medicale de urgenţă, acţionând într-un anonimat neobişnuit pentru lumea în care ne învârtim. Din care n-ar fi ieşit, probabil, decât la un alt accident teribil. Ceea ce, fatal, s-a şi întâmplat. Luni spre seară, un elicopter SMURD s-a prăbuşit în lacul Siutghiol, de lângă Mamaia, prilej cu care au murit alţi patru salvatori de oameni – un medic, o asistentă şi doi piloţi. Au murit tot cu zile, ca şi cei din Apuseni. Mai rău, au murit strigând după ajutor în apa aproape îngheţată, sub privirile neputincioase ale oamenilor de pe malul lacului, care anunţaseră 112 şi toate serviciile de urgenţă posibile. Serviciile astea au ajuns prea târziu, iar când au ajuns n-au avut ce le trebuie ca să ajungă în timp util la oamenii care mureau.

Ce-a făcut Raed Arafat? Ce servicii medicale de urgenţă a coordonat şi cum le-a coordonat, dacă pompieri, salvări, bărci cu şi fără motor n-au reuşit să salveze patru oameni aflaţi la o distanţă de câteva sute de metri în mijlocul unui lac? În toată nebunia din acea noapte, Raed Arafat, doctorul Raed Arafat, a reuşit să-şi devoaleze latura cinică a multiplei sale personalităţi: „Dar sunteţi siguri că oamenii aceia ar mai fi trăit dacă ajungeam noi mai repede la ei?” – ăsta a fost răspunsul la o întrebare a unei ziariste curioase să ştie de ce s-a acţionat atât de lent şi amatorist pentru salvarea celor patru.

Am un singur răspuns, doctore, acum îl am: nu noi, ci TU trebuia să fii sigur că acei oameni trăiau şi-ar fi trăit dacă tu şi oamenii tăi n-aţi fi acţionat ca nişte împiedicaţi, ajungând la ei după zeci de minute! TU erai moralmente obligat să crezi asta, dacă între timp n-ai fi devenit un biet cinic secretar de stat. Situaţie în care, la cinismul normal şi acceptat pentru un medic de Urgenţe, ai adăugat cinismul gălăgios şi iresponsabil al politicienilor de la care te-ai molipsit. Ai devenit un cinic fără frontiere, comparabil cu un alt medic talentat, devenit primar şi politician de duzină.

Aşa încât voi încheia scurt: fără niciun respect, Arafate!