Spune-mi cu cine te-nsoţeşti ca să-ţi spun cine eşti – asta e o vorbă din popor mai veche decât mine. Şi mai înţeleaptă. Plină de înţelesuri care scapă omului mereu grăbit. Înţelepciunea populară te învaţă, de pildă, că nu-i sănătos să te înrudeşti prin tot felul de alianţe cu hoţii, mai ales când sunt ţigani. N-au ascultat sau n-au înţeles pilda asta nici Mircea Băsescu, nici fratele lui mai mare şi mai important. S-au dat în bărci cu familii mafiote de ţigani hoţi şi-au plătit preţul. Un preţ mare a plătit Mircea Băsescu, unul încă nedefinit fratele Traian. „Aventurile” intime, înrudirea, dansul cu ţigănci costă întotdeauna. Mai devreme sau mai târziu, denunţul dinspre familiile ţigăneşti va ajunge la DNA sau alte instituţii ale statului. Mai contează că de cele mai multe ori este un denunţ mincinos?!

Zicerea populară are sens mai ales când e vorba de „familii” politice. Acolo delaţiunea, denunţul, minciuna pândesc la fiecare pas, se ascund unde nici nu te-aştepţi. Vreţi exemple? Câte vreţi: Ponta e denunţat de Vanghelie şi Geoană în fiecare seară, deocamdată fără urmări. La Adrian Năstase, însă, denunţurile apropiaţilor politici s-a lăsat cu o încercare de sinucidere şi nişte ani de puşcărie. La fel s-a întâmplat în cazul lui Dan Voiculescu, a fost denunţat şi „împins” în braţele DNA de emulul personal, omul care-i datora nu doar sute de mii de euro, ci şi funcţia de preşedinte de partid şi ministru în guvernul Ponta. E clar, unde trăieşte denunţul, moare recunoştinţa...

Elena Udrea însăşi este urmărită de nişte denunţuri pornind de la „foştii” camarazi de partid, poate şi de la o bună prietenă, puternică pe vremuri, aflată acum după gratii într-un solid dosar al unor terenuri retrocedate fraudulos. Ieri, d-na Udrea a dat cu subsemnatul la DNA. Bănuind metodele „parşive” de lucru ale procurorilor, care promit reducerea pedepsei suspecţilor în caz de colaborare, precum şi regimul deloc comod din celulele arestaţilor preventiv, am putea merge şi mai departe, afirmând că Elena Udrea însăşi ar putea să devină, la rândul ei, denunţător. Interesele sunt mari, prieteniile politice la fel, dar când se-ajunge la siguranţa personală, la perspectiva unei celule neprietenoase uiţi de prieteni, de familii politice, de iubiri împărtăşite sau nu şi dai pe gură totul, spui şi ce n-ai văzut, şi ce n-ai auzit, şi ce nu s-a întâmplat niciodată. Denunţi pe toată lumea, adică de ce să stai tu în puşcărie şi ăia să fie liberi? Dă-i dracului pe toţi, să se-aleagă praful, să sufere toată lumea, n-am fost singurul care-a pus mâna pe bani, pe terenuri, pe câştigurile ilicite. Nu cred că va fi cazul Elenei Udrea, dar principiul rămâne valabil.

Oricine poate spune orice despre oricine. Un caz tipic, de dată relativ recentă, de denunţ la întâmplare, gen „să moară şi capra vecinului”, este reprezentat de delaţiunile unui fost ministru al fostului guvern Boc, Gabriel Sandu îl cheamă, care a mărturisit c-ar fi dat bani şefilor PDL ca să fie numit ministru. Tot el a afirmat c-ar fi contribuit cu bani la campania electorală a PDL şi a fostului preşedinte Traian Băsescu. Aici lucrurile se împart: cu siguranţă Sandu a dat bani la partid pentru diverse campanii electorale, toţi cei care candidează pentru un loc în Parlament, de pildă, dau bani pentru a ajunge acolo, partidele n-au niciodată destui bani ca să-şi susţină campaniile fără „donaţiile” doritorilor de funcţii. Cei mai mulţi dintre parlamentari îşi susţin cu bani din propriile buzunare acţiunile din campaniile electorale. Cât despre sutele de mii şi milioanele de euro despre care spune că le-ar fi băgat Sandu în buzunarele lui Emil Boc şi Traian Băsescu, pentru a fi numit ministru, daţi-mi voie să am mari îndoieli că, dacă aceştia ar fi luat banii, ar fi riscat să-l demită pe generosul „contribuabil” din funcţie la prima remaniere de guvern. Mai degrabă aş crede că denunţătorii, dragii de ei, spun tot ce le trece prin cap pentru a li se scurta pedepsele şi pentru a fi lăsaţi să aştepte judecata în sânul familiei, nu în arestul Poliţiei.

Adevărul este că în materie de contribuţii băneşti la partid, la campanii avem o mare problemă: legea nu acţionează eficient. Se simte acut nevoia unei legi a finanţării partidelor şi a campaniilor electorale, care să spună cu subiect şi predicat ce e voie şi ce nu e voie, de unde poţi şi de unde nu poţi lua bani. Altfel, denunţătorii îşi vor face întotdeauna treaba, declarând orice şi învinuind pe oricine, de preferat oameni cu funcţii importante, pentru că asocierea asta, presupun ei, îi poate scăpa de probleme. Aiureli, dar ce nu face un denunţător disperat şi, mai ales, vinovat?!

Iată cum devine politica o afacere periculoasă, iar denunţătorii nşte colaboraţionişti de serviciu ai Puterii judecătoreşti. Este o metodă de lucru a procurorilor pe care nu noi am inventat-o, e folosită de multă vreme în SUA şi în alte state civilizate, cu democraţii avansate. Important ar fi ca oamenii legii să discearnă între fabulaţie şi adevăr în materie de denunţuri. Şi să nu-i exonereze de orice vină pe făptuitorii-denunţători doar pentru că au contribuit, astfel, la prinderea altor infractori.

Un lucru devine clar: guvernarea Emil Boc este băgată, prin aceste denunţuri, într-o belea cât dosarul Microsoft de mare. Rămâne de văzut câte din denunţurile astea se verifică şi, mai ales, cât de mult îi vor afecta ele pe liderii importanţi ai noului PNL şi chiar pe Traian Băsescu. Oricum, DNA-ul probează din nou profesionalism, susţinând prin fapte sintagma „Nimeni nu este mai presus de lege”.