Părerea generală este că toate partidele au pierdut la aceste alegeri, mai puţin „partidul” Mircea Diaconu, care a obţinut de unul singur (?!) mai multe voturi decât PMP, partidul bătăioasei doamne Udrea şi al „timonierului” Traian Băsescu. Judecată doar parţial corectă, pentru că:

*USD a pierdut vreo 6% faţă de ce se aştepta, dar rămâne, totuşi, cu 16 europarlamentari. Cifră imensă chiar şi pentru orgoliosul domn Ponta.

*Mişcarea Populară nu are decât puţin peste 6%, dar d-na Udrea o va întoarce ca la Pleşcoi oricând va dori: „PMP e un partid cu 4 luni vechime, ce vreţi mai mult?”. Păi, de pildă, o bună parte a electoratului român ar dori ca d-na Udrea să lase partidul ăsta în pace, pentru că, dacă îl va căpuşa în continuare, nici măcar flerul şi experienţa politică ale preşedintelui Băsescu nu-l vor mai putea salva din anonimat. Chestie de interpretare, desigur, dar din ce trăiesc românii dacă nu din interpretări şi înţelesuri subtile?!

*PNL nu a atins procentele „comandate” intempestiv de Crin Antonescu, dar are totuşi 6 europarlamentari, ceea ce nu-i puţin pentru un partid plecat de curând dintr-o alianţă aflată la guvernare, un partid din care PSD şi Victor Ponta muşcă precum un maidanez înfometat dintr-o oaie şchioapă.

În opinia mea, Mircea Diaconu este departe de a fi un câştigător. Recunosc că pentru mine el a încetat să existe când a făcut din teatru o afacere şi din politică o meserie la care nu se pricepe. Scorul lui real este, probabil, ceva în jurul cifrei de 2%, restul până la 7% sunt voturi asigurate de baronii PSD, care au gândit că-şi pot permite să piardă 3-4 procente faţă de cifrele asigurate de sondajele de opinie, şi tabăra profitorilor Puterii din PNL – şi unii, şi alţii dorind ruperea PNL şi refacerea USL cu mâinile lui Diaconu şi ale lui Tăriceanu.

Pe primul loc printre înfrânţii acestor alegeri stă partidul lui Vasile Blaga. Democrat-liberalii au fost o deziluzie pentru comentatorii de politică, liderul lor aproape că n-a existat, pentru Blaga s-au bătut Monica Macovei şi Theodor Stolojan, doi oameni care îl cară în spinare de-o bună bucată de vreme. Până când, oare?

O altă persoană de la care se aştepta mai mult este Mihai Răzvan Ungureanu. Fostul premier n-a reuşit nici jumătate din cifra obţinută de un actor amator în politică, ceea ce înseamnă, la o primă evaluare, că omul nu seamănă cu ceea ce vede ţaţa Elvira la crâşma din sat când se duce să-şi ia bărbatul beat acasă şi nici nu poate coborî la puterea de înţelegere a unui electorat perfect manipulabil. În plus, nu are nici un partid serios în spate, aşa că degeaba îşi bate gura încercând să coaguleze dreapta politică, procentul de 3% îl face mic de tot, aproape insesizabil.

Cred că pentru un eventual succes în toamna prezidenţialelor a candidatului partidelor de dreapta e grabnică nevoie de câteva lucruri: *demisia lui Vasile Blaga din fruntea PDL *Elena Udrea să facă „ciocul” mult mai mic, atât de mic încât nici să nu i se-audă tocurile înalte şi foşnetul poşetei în glodul uliţelor *PNL să-şi aleagă un preşedinte bătăios şi convingător, aş zice că primarul Sibiului, Klaus Johannis, este ce le şi poate ce ne trebuie *Partidele să găsească un candidat la preşedinţie care să ştie şi limba elitelor, dar şi pe cea a vulgului, fără de care în România nu se pot câştiga niciun fel de alegeri.

Aşa cum văd eu lucrurile după „lecţia” oferită de acest scrutin, ar mai fi nevoie de un lucru. Ar fi foarte bine ca în bătălia pentru câştigarea prezidenţialelor Traian Băsescu să se vadă şi mai ales să se audă cât mai puţin. Prezenţa lui pe ecranele televizoarelor va naşte mereu aceeaşi replică predilectă din partea bugetarilor şi familiilor lor: „Ne-ai tăiat pensiile şi salariile, nenorocitule”... Şi dacă n-ai reuşit în trei ani de zile să le explici că n-ai avut altă soluţie şi că tăierile astea de salarii la bugetari au salvat ţara de la un faliment comparabil cu cel al Greciei (care, pentru că nu a acceptat curba de sacrificiu, şi-a vândut totuşi nişte insule...), atunci cu siguranţă nu-i vei lămuri nici acum.