Direcţia Naţională Anticorupţie tinde să devină un etalon de măsurare a „cutremurelor” din societate, aşa cum Richter le măsoară pe cele ale pământului. Dac-ar fi să aleg între cele două tipuri de cutremure, le-aş alege pe cele ale DNA. Nu ştiu dacă-i bine sau rău, dar este evident că-s mai sigure, oricât ar fi ele de puternice, tot mai rămâne ceva şi cineva în viaţă... Cutremurele astea pe scara DNA fac şi un soi de selecţie naturală, curăţind societatea, ceea ce nu-i rău deloc!

Nu aşa gândesc împricinaţii care s-au umplut de milioane de euro pe seama retrocedărilor de terenuri şi imobile. Au exploatat din plin o lege proastă, un soi de „restitutio in integrum” pe care i l-au impus ţărăniştii lui Iliescu (că dac-ar fi fost după el n-ar fi dat nimic înapoi), lege împănată cu „scăpări” avocăţeşti de care-s pline absolut toate legile importante emanate de nişte parlamente în care avocaţii şi samsarii puşi pe chiverniseală şi-au făcut de cap – restul, deputaţi-auto şi senatori-lopată, nişte persoane bune doar de ridicat mâinile la comanda şefului de „cuib” parlamentar... Aşadar, o lege proastă care i-a îmbogăţit pe mulţi, avocaţi, judecători, procurori, parlamentari, primari, evaluatori şi prietenii întreprinzători ai acestora. Nu vor fi, probabil, descoperite niciodată toate faptele de corupţie din domeniul retrocedărilor, singura mea mângâiere este că ăştia nu vor dormi niciodată liniştiţi... Nici măcar cei „evaporaţi” între timp prin jungla amazoniană, cum ar fi Crinuţa Dumitreanu, fostă şefă ANRP şi-un anonim deputat PDL, numitul Teodorescu. Ca să nu mai vorbim de membrii eternului fost cuplu Dorin Cocoş – Elena Udrea, bănuiţi şi ei că s-au înfruptat din borcanul cu miere al retrocedărilor frauduloase sub umbrela bunelor relaţii personale şi de partid cu Alina Bica.

Exploatând, deci, această lege proastă (ungurii, de pildă, n-au dat niciodată înapoi „in integrum” bunurile imobile naţionalizate de comunişti, s-au limitat la nişte despăgubiri de câteva zeci de mii de euro), nişte băieţi deştepţi au cumpărat pe mai nimic drepturile litigioase de la nişte proprietari în vârstă şi nedescurcăreţi, pe care le-au revândut statului sau altor persoane la preţuri de zeci de ori mai mari. Asta da afacere! Şi ce-ar fi ilegal aici? Păi ilegal ar fi, de pildă, că d-na Alina Bica, acum procuror şef la DIICOT, prin 2011 secretar de stat la Justiţie şi membră într-o Comisie care le dădea sau nu înapoi oamenilor proprietăţile, această d-nă Bica putea să semneze sau nu respectivul act de retrocedare. Iar ca să-l semneze, ea şi ceilalţi doi-trei membri ai respectivei Comisii erau „motivaţi” financiar de samsari, avocaţi, evaluatori. Semnai şi luai moca un teren la Snagov, sau te mulţumeai cu câteva milioane de euro... Nimica toată!

Cazul pentru care a fost „agăţată” pe stradă Alina Bica şi dusă în arest preventiv pentru 30 de zile este cel cu un teren care valora vreo 30 de milioane de euro, în sectorul doi al Capitalei, evaluat la 90 de milioane de euro de un evaluator iniţiat în afacere, bani pe care statul român s-a grăbit să-i plătească, conform legii proaste de care vorbeam, bugetul sărăcind astfel cu vreo 60 de milioane de euro. E mult, e puţin pentru ditamai bugetul statului român? La prima vedere nu-i mult, dar dacă începi să scoţi din arhive toate cazurile astea de „malpraxis” din comisiile care se ocupau de retrocedări ajungi la miliarde de euro pagubă, ceea ce e cu adevărat mult.

Reţeta corupţiei din acest domeniu – asupra căreia preşedintele Băsescu a atras atenţia cu mult timp în urmă – îngrijorează însă mai mult decât sumele propriu-zise. Pentru că în afacere sunt băgaţi oameni importanţi, de la vârful unor instituţii importante. Alina Bica este doar un exemplu, în hora asta imundă mai sunt băgaţi parlamentari, avocaţi, vom vedea şi primari chemaţi la DNA, directori de pe la Romsilva, lideri de partide, demnitari ai statului şi fel de fel de personaje controversate, care gravitează în jurul acestor oameni ca un cântec de sirenă încolăcind corăbiile unor bieţi marinari. Sute de consilieri, asistenţi şi asistente mişună pe culoarele ministerelor, căutând chilipiruri pentru ei şi afaceri grase pentru şefii lor – altfel de ce ar fi pline ministerele de membri de partid? Altfel de ce te-ai ciocni peste tot de reprezentanţii unui partid etnic – de UDMR e vorba –, care, la guvernare sau în afara ei, beneficiază de toate avantajele unui sistem corupt, fiind parte activă a acestui sistem pe care, apoi, au tupeul să-l critice? Markó Attila Gábor, deputat UDMR, urmărit penal în cazul Bica este doar un exemplu, maghiarii nu sunt nici pe departe uşi de biserică, se vând şi se cumpără ca orice alt politician de pe Dâmboviţa.

Nu cred în premoniţii, dar uite cum s-au petrecut lucrurile: am terminat de scris editorialul ăsta sâmbătă pe la prânz. I-am dat titlul şi-am închis laptopul. Seara, la nouă şi-un sfert, m-am simţit clătinat de-un cutremur adevărat, de 5,5 pe Richter. Ca să vezi... Oare dac-o să scriu că dispare din peisajul politic Ponta, chiar va dispărea?