EDITORIAL. Cum ajung pesedeii la vorba marinarului...
Dezbaterea publică – o vorbă de dânşii inventată... Uite c-a ajuns şi Masterplanul General de Transport în dezbaterea publicului. La ce bun, cine îl va dezbate şi, mai ales, cine va ţine cont de observaţiile publicului? – astea sunt lucruri la care nimeni nu se gândeşte. Important e să mai bifăm un punct la rubrica „realizări”: dezbaterea publică.
Aşadar, planul ăsta general de transport a fost prezentat Comisiei Europene cu o întârziere de un an de zile. E nevoie de CE pentru că de-acolo vin fonduri nerambursabile pentru autostrăzile care vor lega România de alte ţări europene. Dan Şova-Holocaust a tras de timp cât a putut, apoi s-a retras din afacerea „marilor proiecte” cu autostrăzi şi s-a „călugărit” în preajma amicului Ponta, ca purtător de vorbe. Avocat fiind, la asta se pricepe.
Noul ministru al Transporturilor, Ioan Rus, un ardelean despre care mi-ar place să ştiu că şi face oarece, nu doar şade şi cugetă, a elaborat o nouă strategie de transport, în care se cam uită de autostrăzi şi se revine la drumuri expres. Diferenţa dintre cele două ar fi că drumurile expres sunt mai ieftine cu vreo 30%, dar şi mai simple, au o singură bandă pe sens şi n-au locuri de parcare, WC-uri publice etc. Avem, deci, o nouă strategie, cu 500 km. de autostrăzi şi 2200 km. de drumuri exprese. Lungimea autostrăzilor s-a redus dintr-o singură mişcare de pix de cinci ori!
Nu mă întristează excesiv noua orientare a lui Ioan Rus, mă nedumereşte doar cum de a fost ea acceptată. Să nu-şi fi amintit „corifeii” pesedeului că l-au criticat ani de zile pe Traian Băsescu pentru că ar fi spus, cu 20 de ani în urmă, că România n-are nevoie de autostrăzi? Nu pot să cred că ajung acum la vorba marinarului. Vorbă proastă, altfel, pentru că nu poţi lega România de lumea civilizată cu drumuri exprese, în dauna unor autostrăzi performante, civilizatoare şi, în final, profitabile nu doar pentru economia românească (orfană de ambii părinţi), ci şi pentru cea a europenilor cu care facem afaceri. Mă rog, scuzabil din partea unui ministru care nu umblase decât pe ape, dar să refaci gândirea asta de marinar după 20 de ani... Parcă-i prea mult!
Bun, trecem şi peste asta şi ajungem la cei 500 de km. de autostrăzi, care se vor împărţi cam aşa: Sibiu – Braşov – Ploieşti, Braşov – Bucureşti, Piteşti – Craiova. Autostrada atât de dorită de europeni, Sibiu – Piteşti, dispare. Semn, zic cârcotaşii cusurgii, că PSD n-are nevoie de marile fabrici din industria de automobile. De ce n-ar avea nevoie? Pentru simplul motiv că electoratul PSD nu are treabă cu industria şi performanţa economică, ci cu ajutoarele sociale pentru asistaţi. Mi se pare oarecum excesiv, chiar dacă motive să gândeşti atât de drastic sunt destule. Ajunge, de pildă, să vezi cum renunţă guvernul PSD la 4 miliarde de lei din fonduri europene nerambursabile pentru autostrăzi, ca să le dea primarilor drept mită electorală în două tranşe. Începi să crezi că nu degeaba i se spune „partidul asistaţilor”...
Cine, ce câştigă din noua orientare „strategică” a ministrului Rus? Câştigă doar cei care s-au ocupat şi se ocupă de studiile de fezabilitate. Chiar dacă nu vor fi complet refăcute, vor fi destule milioane de euro date degeaba unor firme prietene, abonate la bani din bugetul statului pentru nişte studii cu acţiune întârziată. Noi, ceilalţi, ne uităm cu gura căscată la guvernanţii care inventează mereu noi metode de furt din banii publici şi ne imaginăm deja noi procese pentru noii şi vechii corupţi ai regimului Ponta.
Din acest masterplan se înţelege că nu vom avea prea curând nici autostrăzi, nici drumuri exprese. N-am reuşit să cheltuim fonduri europene cu această destinaţie până acum şi nu există niciun motiv să credem că vom reuşi s-o facem de-acum încolo. Ne vom zbate în continuare în „dezbateri publice” care nu nasc nicio idee, vom circula pe aceleaşi străzi ponosite impracticabile şi îl vom înjura în continuare pe acelaşi „vinovat de serviciu”, Traian Băsescu; păi n-a zis el că nu ne trebuie autostrăzi? De cine să asculte Şova şi Rus, de preşedintele României sau de preşedintele PSD?
Noi ne-am învăţat să circulăm pe orice drum, nu ne mai atinge nicio prostie a niciunei guvernări, oricare ar fi ea, dar ce ne facem cu partenerii noştri europeni, care vor să aibă acces la şosele moderne, civilizate pentru afacerile lor? Cu ăştia va fi mai greu, urmează să vedem cum explică Ioan Rus inapetenţa guvernului Ponta pentru autostrăzi şi din ce bani se vor face drumurile astea exprese. Nu de alta, dar în 2018 întreaga Românie va sărbători a doua Mare Unire şi singura adevărată, cea semnată Victor Ponta-preşedinte, iar unirea asta va însemna şi autostrăzi-drumuri exprese peste Carpaţi, peste Prut, peste Tisa, peste Dunăre... Peste şi sub ce-o mai vrea Întâiul Unificator al României Ortodoxe Mari...
Până în momentul acestei miraculoase uniri izvorâte din conştiinţa curată a salvatorului naţiei, Victor Ponta, să avem răbdare şi să circulăm cât mai puţin pe drumurile lui Băsescu-Boagiu-Orban-Mitrea-Şova-Rus, ca să-i amintesc doar pe cei mai cunoscuţi dintre miniştrii Transporturilor din România post-decembristă.