Indiferent ce-aş gândi şi ce-aş scrie eu azi, lumea care mă citeşte tot la zăpezile cât casa din Vrancea şi Buzău se va gândi. Aşa că voi renunţa la ideea de a le mulţumi „ziariştilor” de la televiziunile lui Dan Voiculescu pentru măreaţa realizare de a-l filma pe super-masculul Emil Boc tocmai când se dezgolea de haine într-un vestiar al unei săli de sport. De ce le-aş mulţumi ăstora? Pentru că mă fac să regret din ce în ce mai puţin faptul că am lucrat mai mult timp în presa comunistă decât în cea capitalistă; diferenţa dintre „stăpânii” Ceauşescu şi Voiculescu este net în favoarea primului, la toate capitolele.

Revenind la ce ne doare şi nu ne mulţumeşte, e de observat „gingăşia” cu care acţionează autorităţile locale din zonele sinistrate de căderile de zăpadă. Spun gingăşie ca să nu zic frică, cred c-aţi înţeles... Prefectul se teme de preşedintele Consiliului Judeţean, primarului îi e frică de şeful Poliţiei, consilierilor le e frică de alegători... Şi viceversa, întotdeauna viceversa. Tuturor le e frică de alţii, ceea ce, în principiu, e bine, e un soi de echilibru al terorii, numai că treaba asta nu e deloc eficientă în situaţiile-limită create de ultimele zbateri ale unei ierni mai degrabă blânde în întregul ei.

Dacă m-ar chema Gabriel Berca şi-aş fi ministru de Interne, i-aş da afară din serviciu atât pe prefecţii din Vrancea şi Buzău, cât şi pe preşedinţii de Consilii Judeţene din cele două zone geografice sinistrate. N-aş putea, desigur, legea nu mi-ar da voie să renunţ decât la prefecţi. Şi-atunci, vedeţi ce parşivă e situaţia, nu dau afară pe nimeni, pentru că risc să stric echilibrul... politic. De ce i-aş da eu afară pe cei patru „cavaleri ai Apocalipsei”? Nu pentru că nu s-au pregătit deloc de iarnă, aşa cum s-ar putea crede (ar fi şi ăsta un motiv îndestulător, dar nu suficient...), ci pentru că nu se înţeleg între ei, aparţinând unor partide diferite. Aici e problema noastră în teritoriu şi din această cauză vom suferi cât vom trăi noi şi urmaşii noştri, dacă nimic nu se va schimba între timp (mă refer la concepţia despre lume şi viaţă a clasei noastre politice, nu la actorii nevrednici care ocupă scena într-o piesă sau alta). Suspiciunea reciprocă nu este, în acest caz, în avantajul oamenilor din teritoriu şi, dacă e să ne gândim puţin la ce tocmai ni se-ntâmplă, nici în favoarea celor aflaţi la „butoane”. Pentru că sinistraţii, miile de oameni amărâţi şi supuşi dezastrelor, vor rămâne cu amintiri greu de uitat când va fi vorba să-şi voteze candidatul preferat – indiferent despre ce alegeri e vorba.

Mi se pare o idioţenie să mizezi pe faptul că doar Puterea va fi sancţionată de electorat pentru slaba prestaţie în „vremea zăpezilor” din februarie. Întâi de toate pentru că nu peste tot prestaţia a fost slabă, jandarmii şi militarii au suplinit multe din erorile de organizare şi să nu uităm nicio clipă că aceşti oameni fără culoare politică au salvat şi imaginea prefectului Puterii, şi pe cea a preşedintelui CJ aparţinând Opoziţiei. Aşa încât, mă gândesc, dac-ar fi să mulţumească politicienii cu pricina cuiva, ar cam fi cazul să-i adune pe jandarmii şi militarii prezenţi zi şi noapte la operaţiunile de salvare a sinistraţilor şi să-i îmbrăţişeze, bărbăteşte, recunoscându-şi propria neputinţă şi înaintându-i în grad pentru calităţile lor umane.

Ce vreau să spun e că nici politicienii, nici parte a tinerilor capabili de intervenţie din zonele sinistrate n-au trecut acest ultim examen al sesiunii de iarnă la deszăpezire. Îmi doresc ca preţul bâjbâielilor şi bâlbâielilor feluritelor autorităţi publice locale să fie plătit la alegeri, pentru că oamenii n-au dreptul să uite. Şi îmi mai doresc ca experienţa din acest februarie să fie o lecţie pentru politicienii de mâine. Aceştia vor trebui să înveţe că nu există duşmănie politică atunci când e vorba de viaţa şi avutul oamenilor pe care ai jurat să-i serveşti. Covasna este, şi în această privinţă, un judeţ atipic. Nu doar pentru că şi oamenii sunt altfel, mai gospodari şi mai puţin aplecaţi spre bârfa politică, ci şi pentru că Puterea este concentrată în mâinile unor oameni aparţinând aceluiaşi partid. Judecaţi dvs. dacă-i bine sau rău, eu mă abţin pentru că orice-aş spune, tot aiurea ar fi...

Am scris, ceva mai sus, „politicienii de mâine” pentru simplul motiv că „politicienii de azi” sunt pierduţi din acest punct de vedere, n-au nicio treabă cu devotamentul pentru binele public. Îmi este suficient să-i ascult pe Crin Antonescu, Radu Mazăre, Mircea Toader... (lista e mult prea lungă, aşa că renunţ) ca să mă lămuresc definitiv că m-am născut ori prea devreme, ori prea târziu; oricum, numai contemporan cu mizerabilii ăştia şi cu ceilalţi care le seamănă n-aş fi vrut să fiu.