EDITORIAL. Clip electoral cu „fă Doina” şi eternul copilot
Ca să vedeţi ce înseamnă să fii fals şi prost... sfătuit. Au fost inundaţii în unele părţi ale României chiar în zilele când naţiunea noastră creştină sărbătoarea Paştele. Asta-i treaba, ploile vin primăvara, zăpezile se topesc tot primăvara şi tot primăvara vine şi Paştele. Pentru orice guvern normal din lumea asta, inundaţiile înseamnă intervenţia celor care au sarcini în domeniu, începând de la miniştrii de resort şi mergând până la portarii de la primăriile cu probleme. Doar atunci când inundaţiile sunt catastrofale şi ameninţă siguranţa naţională e cazul să se implice direct, cu cizmele şi pelerinele din dotare, premierul sau preşedintele. Zilele trecute n-au fost inundaţii catastrofale, deci nu era nevoie de prezenţa premierului „la faţa locului”. Şi totuşi, acesta a venit în Teleorman, s-a urcat într-o barcă împreună cu prietenul-baron Dragnea şi s-a făcut de râsul curcilor.
Victor Ponta ne confirmă o dată în plus că nu poate fi decât copilot. Pe maşina de curse, pe super-avionul american F16 şi, iată, în barca trasă de jandarmi pe nişte ape de 30 de cm. Absolut penibil tabloul: Ponta şi Dragnea echipaţi „de luptă”, ministrul Apelor, Doina Pană, îmbrăcată de oraş, venită parcă din alt film – o doamnă cu palton, pantofi şi păr alb... Ca să-i filmeze cât de mult şi de tare şi de sincer „compătimesc” ei cu prostimea inundată de apele prost gospodărite de toate guvernele României, inclusiv de d-na Pană, în altă barcă se înghesuiau „prietenii” ziarişti cu microfoane şi camere. Ceea ce, încă o dată se demonstrează, nu-i deloc înţelept...
Pentru că, în focul pălăvrăgelii libere, false şi inutile proprii unui premier fals şi inutil cum este Victor Ponta, se strecoară un nevinovat „tu ce faci fă, Doina, aici? Aveai chef de nişte inundaţii?”. Ce altceva mai deştept să-l întrebe premierul pe ministrul Apelor?! Sigur că „fă”-ul a fost înregistrat şi redat, apoi, fidel în media independentă. Şi sigur că s-a pornit o avalanşă de comentarii care de care mai docte şi mai pilduitoare. E în regulă, e normal, anormal este ce a făcut apoi premierul Ponta: ca de obicei, a început să mintă. Şi el, şi d-na ministru cu părul alb. Evident, se încurcă în propriile minciuni şi devin penibili, atrăgând şi mai mult atenţia asupra falsului, grosolăniei, imposturii care domină „strategia” de comunicare şi guvernare a liderilor PSD.
Pentru că nu „fă Doina” e problema, de „fă”-ul ăsta e plină lumea satului românesc din sudul şi estul ţării, el vine din vechime şi nici măcar nu a avut, iniţial, sens peiorativ. Adevărata problemă sunt manipularea şi falsul folosite de premier şi oamenii lui pentru a strânge nişte voturi de la amărâţii loviţi de soartă. Nu mă interesează deloc cum i se adresează Victor Doinei, putea să-i spună şi „ce pana mea cauţi fă în barcă, nu vezi că ăştia abia mai pot să ne tragă?!”. Putea orice, e copilot în barca baronului Dragnea Teleormăneanul şi copilot la conducerea unui guvern dominat de „piloţii-baroni”. Dar ca să manipulezi, să falsezi, să minţi tot timpul, să te prefaci îngrijorat de soarta unor oameni când pe tine nu te interesează în mod real viaţa şi necazurile lor, să faci din minciună şi fals un mod de a reuşi în politică – pentru toate astea ai nevoie de foarte mult talent actoricesc, pe care piloţii şi copiloţii „bărcilor” noastre politice nu-l au. Drept pentru care mă-întreb cât timp îi vor mai putea minţi aceşti actori de mâna a doua pe bieţii alegători? Cât timp îi vor mai putea păcăli cu construirea unor diguri inutile (unele chiar dăunătoare, conform părerii specialiştilor), câtă vreme cele mai multe din casele astea sunt ridicate în luncile inundabile ale apelor care ies din matcă aproape în fiecare primăvară? Câtă vreme vor mai reuşi să-i „lămurească” pe oameni că fac eforturi să aducă bani de la buget pentru respectivele diguri (repet, cele mai multe dăunătoare pentru cei din aval), când banii ăştia sunt „drenaţi” prin firmele prietenilor politici?
Din 2004 încoace mergem din rău în mai rău. „Mihaela, dragostea mea”, zicerea lui Geoană când s-a crezut preşedinte, a făcut carieră în Media, aşa cum va face şi „ce faci fă, Doina” a lui Ponta. Între aceste două „mărci înregistrate” de PSD în viaţa noastră politică este, totuşi, o diferenţă de calitate în favoarea lui Geoană. El era doar naiv, nu şi grobian.