EDITORIAL. Cine mai guvernează ţărişoara?
Suntem ca bolnavii după anestezie: euforici. Sau ca băutorii zdraveni după un chef monstru: mahmuri. Nu ne-am trezit. Nu simţim foamea, burta ne e plină încă de procentele câştigate de Iohannis la alegerile prezidenţiale.
Dar senzaţia asta de mahmureală euforică săţioasă nu va mai ţine mult. Ţărişoara trebuie guvernată. Ponta e mahmur, Băsescu este euforic, Opoziţia e ca şarpele boa după ce-şi înghite prada: somnolentă. PSD-ul e în pragul divizării, n-am înţeles ce le-a căşunat pe Geoană, Vanghelie şi Şova când ar fi trebuit să-i dea afară pe Dragnea şi Ponta. E ceaţă densă la vârful partidului şi, dacă acolo-i aşa, mă întreb cum o fi prin organizaţiile din teritoriu.
Ce altceva decât derută, dezamăgire, tristeţe, panică? Cum să te simţi confortabil când în doar câteva zile treci de la extaz la agonie fără plasă de siguranţă dedesubt? Şi totuşi, oamenii din conducerea PSD nu par a înţelege ce se-ntâmplă în jurul lor. Sau poate nu-i interesează. Poate că se consideră deasupra meschinelor interese ale vulgului. Poate că singurul lor scop este să se salveze pe ei, să-şi salveze propriile poziţii. Scapă cine poate! – este strigătul disperat al muezinului, din oră-n oră, la porţile partidelor din alianţa care ar trebui să guverneze România.
Să recapitulăm: Geoană este vinovatul de serviciu. În 2009, când a pierdut alegerile prezidenţiale, a fost dat afară din PSD şi reprimit apoi pe uşa din dos. În 2014, când Ponta pierde alegerile prezidenţiale, afară din partid este dat tot Geoană... Mai mult decât atât, i se ia şi vila de protocol, ca o dovadă vie (a câta, oare?) că guvernul Ponta acţionează nu în spiritul legii (vila trebuia să i se ia demult) ci în spiritul propriilor interese şi umori (vila se ia abia când locatarul devine nefolositor). Urâtă treabă, cum să mai crezi într-un partid care guvernează după bunul plac şi numai pentru satisfacerea nevoilor clientelei politice?
Şi totuşi, cine mai guvernează? Victor Ponta e obosit, nervos şi ineficient – mă rog, întotdeauna a fost aşa, dar unii dintre noi abia acum îi văd adevărata faţă. Bugetul e gata zilele astea, au venit deja FMI-ul, Banca Mondială şi Comisia Europeană să-l ia la puricat. Nu cred că supervizorii vor refuza bugetul domnişoarei ministru Petrescu, dar nici nu cred că îl vor accepta aşa cum a fost el întocmit. Adică în dorul lelii, mai exact cu siguranţa premierului care ştia, atunci, că acum va fi preşedinte şi... totul se rezolvă, ne descurcăm noi, îl aducem noi din condei! Uite că n-a fost să fie, iar acum urmează plata poliţelor scadente.
Nu ştie ce să facă nici Opoziţia, adică noul PNL – că altă Opoziţie nu există. Nu cred că le-ar fi greu să atragă de partea lor nehotărâţii din PSD, UNPR, PP, UDMR, formând astfel o majoritate nouă, care să ducă la debarcarea guvernului Ponta. Dar o fi momentul oportun unei schimbări de guvern? Ce pietre de moară va duce cu sine noul guvern liberal, în perspectiva alegerilor parlamentare de peste nici doi ani de zile? Nu va deconta, atunci, PNL greşelile actualei guvernări? PSD, sau ce va mai rămâne din acest partid, va susţine sus şi tare că el a lăsat ţara pe creştere economică, pe progres în toate domeniile, pe bunăstare şi lefuri mărite, pe râuri de lapte şi miere... Dar au venit nenorociţii ăştia care v-au mai tăiat o dată lefurile şi pensiile şi-au stricat tot ce-am făcut noi bun şi solid în ţărişoară!
Asta n-ar trebui să se-ntâmple. Victor Ponta poate fi schimbat sau nu, e treaba propriului partid să ia o decizie, dar guvernul PSD va trebui să-şi poarte crucea până când i se-ncheie mandatul. Sigur, asta ne poate costa, dar nu cred că un guvern liberal ar putea face minuni. Dimpotrivă, este posibil să constatăm că într-un asemenea guvern vom revedea figuri pe care le credeam de domeniul trecutului. De ce să rişte, la urma-urmei, noul PNL să piardă bruma de credibilitate câştigată printr-un fericit ricoşeu prezidenţial?
Alegerile parlamentare au rostul lor, ele trebuie să ne dea un guvern credibil şi previzibil ca durată. Nu am agreat nicio clipă maniera în care s-au impus, în 2012, noua majoritate parlamentară şi guvernul său. A fost o ticăloşie, o manipulare grosolană realizată de Antenele lui Voiculescu. Nu mi-ar place să văd aceeaşi scenă şi cam aceiaşi actori, doar în roluri diferite. Nu cred că noul PNL este pregătit să guverneze, chiar dacă se bucură de tot sprijinul preşedintelui ales. Aşa că puţintică răbdare, neicusorule, nu poţi guverna după nişte metode pe care tocmai le-ai repudiat... Nu poţi să apelezi din nou la acelaşi veşnic Gabriel Oprea, la acelaşi neschimbat Kelemen Hunor, la mereu aceleaşi „soluţii imorale”. Sub nici o formă!