Responsabilii vieţii noastre fac orice-i taie capul, mai puţin lucrul esenţial pentru care sunt plătiţi, au jurat cu mâna pe Biblie şi cu semnul crucii pe piept: să guverneze pentru binele ţării şi al poporului. Iată, sunt aproape două săptămâni de când patru miniştri liberali şi-au dat demisia din funcţii. Nu contează din ce motive, important e că la Interne, la Economie, la Finanţe şi la Sănătate nu mai există miniştri. Preşedintele PNL a propus alţi oameni în loc, dar orgoliile, interesele, calculele cinice şi ambiţiile partenerilor din USL nu-i lasă să ocupe fotoliile vacantate.

Putem trăi fără aceşti miniştri? Sigur că putem, s-ar putea chiar să nu le simţim lipsa. Şi-apoi, Guvernul are doi oameni care le fac pe toate, Ponta şi Dragnea, ce ne mai trebuie? Ne trebuie multe, ne trebuie întâi de toate un stat de drept, iar statul ăsta de drept are nevoie de legitimitate chiar şi într-un început de dictatură zeflemistă pontiană. Nu suntem de capul nostru, ne urmăresc o mulţime de ochi ai Uniunii Europene şi ai lumii libere care aşteaptă de la guvernul Ponta să se trezească, să facă ceva, să guverneze şi el ceva... E nevoie de legi drepte şi curate, e nevoie de măsuri economice inteligente, e nevoie de locuri de muncă, de investiţii, de încurajarea mediului de afaceri privat. E nevoie de lucruri pe care doar un Guvern responsabil le poate face.

Să guvernezi, însă, e complicat. E mult mai simplu să-ţi găseşti un duşman de moarte cu care să te lupţi şi-n somn, e mult mai lesne să te cerţi cu aliatul fidel din USL şi să laşi treburile ţării în seama unei adunături care mai are puţin şi se comportă ca o Mare Adunare Naţională: taie, spânzură, modifică legi în crucea nopţii, imunizează reprezentanţii Puterii în faţa legii, face comisii şi paracomisii de anchetă perfect inutile, scrie pe genunchi o nouă Constituţie pentru liniştea şi prosperitatea celor puternici... În timp ce toate astea se întâmplă cu acordul tău, tu, premier între premieri, te poţi ocupa de jocuri de culise pentru câştigarea simpatiei electoratului. Pentru că urmează nişte alegeri şi ai nevoie de voturi. Altfel îţi pierzi şi scaunul de preşedinte de partid, şi fotoliul de prim-ministru. Ceea ce n-ar fi tocmai în regulă.

Cam astea sunt jocurile din politica românească la ora când, de pildă, în Ucraina sute de mii de oameni ies în stradă pentru a-şi apăra dreptul de a fi europeni, nu eurasiatici. Acorduri minore însoţesc demersurile politicienilor de pe malurile Dâmboviţei când în România câteva sute de privilegiaţi de la o instituţie care supraveghează de nu mai poate societăţile de asigurări îşi trag lefuri de zeci de mii de euro pe lună. Fără ruşine, fără nicio apăsare. ASF-ul lui Dan Radu Ruşanu nu poate fi, însă, supravegheat, pentru că Guvernul prietenului Ponta n-are timp de nimicuri. El are de luptat cu aliatul Antonescu şi cu duşmanul Băsescu.

În jurnalul politic al zilei de marţi Victor Ponta n-a apucat să scrie „Am înfrânt!”. Poate că nici nu şi-a dat seama că a înfrânt, de fapt, dorinţa şi speranţa de a trăi normal într-o ţară normală a milioane de români. Aidoma partenerilor de guvernare, el trăieşte într-o realitate paralelă, în care jocurile de Putere sunt chiar esenţa existenţei. Viaţa oamenilor este prinsă în acest joc murdar şi inutil, dar asta chiar nu mai contează.

Aşteptăm cu nerăbdare următoarea pagină din jurnalul politicienilor dâmboviţeni. Acolo, cu siguranţă, îşi va găsi un binemeritat loc şi un partid aflat în umbră în ultimul timp: UDMR. Un partid care se află întotdeauna la unul din capetele dilemei. Un partid care oferă întotdeauna o soluţie. Un partid care se va ocupa şi de românii din HarCov. Contra cost şi în manieră proprie, desigur, dar pe cine mai interesează costurile şi manierele guvernării?!

E seara târziu şi încă n-am aflat dacă liberalii rămân sau pleacă din USL. Nu ştim, deci, nici dacă vor mai rămâne în „cel mai cinstit guvern al României postdecembriste”. Nu ştim, de fapt, cine şi dacă ne mai guvernează. Dar, la urma-urmei, pe cine interesează chestia asta?