În lumea asta nebună se poate întâmpla orice. Se poate, de pildă, ca un şef de mare partid de stânga din România, adicătelea – teoretic cel puţin – urmaş al comuniştilor de altădată, care dărâmau biserici oriunde puteau face un bloc sau o piaţă, să se transforme într-o persoană profund religioasă. Poziţie deloc discretă şi modestă, cum probabil s-ar cuveni unui om sincer ataşat credinţei ortodoxe, respectivul şef de mare partid social-democrat înfierând cu mânie proletară adversarii politici de altă religie decât a lui. S-ar putea înţelege de aici că românii au partide religioase şi la stânga, şi la dreapta, şi la centru, pentru că aşa vor alegătorii, aşa vrea poporul. N-ar fi departe de adevăr logica asta, mi-e şi frică să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă Iohannis ar fi declarat că-i ateu. Îmi revin obsesiv în minte celebre replici ale altor candidaţi la Prezidenţiale, actualizate în campania din 2014: „Credeţi în Dumnezeu, domnule Iohannis?” – l-ar fi întrebat Victor Ponta profund-creştin-ortodoxul pe neastâmpăratul Iohannis. „Nu cred în niciun Dumnezeu, dragă d-le Ponta, sunt ateu” – ar fi răspuns, molcuţ, Iohannis. În acel moment, poporul român alegător profund creştin, başca majoritar ortodox, ar fi votat în proporţie covârşitoare împotriva „necredinciosului”, „păgânului”, „ateului nenorocit”, „neamţului străin de neam şi ţară” Iohannis. Din fericire pentru români, neamţul nu este ateu. E luteran, creştin adică. A fost ok, alegătorii s-au dovedit mai înfuriaţi de minciunile şi aroganţa ortodoxului Ponta decât de biserica luterană, despre care n-aş crede că românii ştiu prea multe. Important pentru electoratul de la oraşe şi sate a fost că Iohannis nu e ateu, adică e dus la biserică, nu mai conta dacă-şi face cruce şi la care dintre ele anume. Nu prea îmi dau seama cum l-au votat românii de două ori pe Ion Iliescu, cred că n-au înţeles ce-i aia „liber cugetător”...

Ei, dar în lumea noastră balcanică nebună se poate întâmpla şi altfel. Uite, de pildă, la greci: ăştia şi-au ales un premier ateu! Un ţâşti-bâşti, cum ar zice Radu Banciu, de-abia 40 de ani, extremist de stânga, nepurtător de cravată, care nu crede într-o Putere divină. Păi nu-i frumos, fraţilor? Un popor mai ortodox decât românii, cel grec adică, alege să fie salvat de sărăcie, criză, austeritate de un prim-ministru profund nonconformist şi, mai ales, ateu (la ei preşedintele e mai mult decorativ). Culmea ar fi să şi reuşească, să vezi atunci criză în BOR...

S-ar putea crede că ortodoxul Victor Ponta şi Alexis Tsipras, premierul ateu grec, n-au nimic în comun, chit că fac parte amândoi din marea familie populistă de stânga. Nu-i deloc aşa, cei doi au, totuşi, cel puţin două pasiuni comune: una ar fi promisiunile electorale fără acoperire, cealaltă se numeşte Che Guevara. Şi Ponta, şi Tsipras sunt fanii liderului comunist Ernesto Rafael Guevara de la Serna, revoluţionar de stânga cubanez alintat de prieteni „El Che”. Mă rog, dacă îl aduc în discuţie şi pe alt guevarist celebru, primarul pesedist Radu Mazăre, lucrurile se complică şi riscăm să devenim apologeţi ai revoluţiei cubaneze.

Vedeţi, aşadar, ce repede schimbători, ciufuţi şi ciudaţi sunt oamenii când sunt puşi în situaţii-limită: românii ortodocşi şi-au ales preşedinte un luteran fără să ezite, dovedind o nesperată maturitate politică într-un moment decisiv pentru viitorul lor, în vreme ce şi mai ortodocşii greci au îndrăznit chiar mai mult, alegând să fie conduşi de un partid extremist de stânga şi un premier ateu într-un moment mult mai complicat pentru ei decât cel din noiembrie 2014 pentru noi.

Încurcate şi nebănuite sunt căile Domnului! Aproape la fel de încâlcite şi nebănuite precum cele ale politicienilor de toate culorile, încurcaţi în egală măsură de voinţa electoratului şi perspectiva amestecului de mirosuri de pe lumea cealaltă, tămâia tămăduitoare şi fumul de smoală topită reuşind o combinaţie toxică, nesănătoasă pentru mântuirea conştiinţelor încărcate ale sus-numiţilor. Să sperăm că până la momentul acela – pe care, desigur, îl dorim cât mai îndepărtat – românii se vor lămuri cum stă treaba cu luteranismul, ortodoxismul şi ateismul clasei politice, încercând să înţeleagă lucruri mai importante pentru ţara lor, cum ar fi lobby-ul economic pro-rus al unor înalţi demnitari social-democraţi români. Despre greci mai bine tac, Tsipras al lor e o combinaţie explozivă Che Guevara-Putin, asezonată cu rachiu de anason, vodcă, măsline şi arme automate Kalaşnikov. Mult mai periculoasă decât pan-slavismul nemărturisit al liber-cugetătorului Ion Iliescu, lăsat moştenire profundului ortodox Victor Ponta.