Din nişte declaraţii ale directorului general al Grupului austriac Erste Bank, Andreas Treichl, reiese că românii sunt cam abrutizaţi de anii de socialism-comunism-capitalism de cumetrie pe care-i poartă în spate (cel puţin asta e interpretarea mea, s-ar putea să greşesc). Dumnealui, de pe soclul pe care se află, i se pare că ne-am lăsat prea uşor manipulaţi şi manevraţi de guvernanţi, care au tăiat 25% din leafă bugetarilor fără să clipească şi fără să aibă parte de mari manifestaţii de protest – greve, rebeliuni, tot tacâmul. „În ţările occidentale aşa ceva nu ar fi fost posibil.” Acelaşi domn este, însă, de părere că România îşi va reveni foarte rapid de pe urma recesiunii în care a intrat cu un an-doi în urmă şi că Erste Bank are deplină încredere în România. Concluzie (a mea, nu a lui, dar pare o urmare logică): stăm pe un prezent destul de nesigur, dar ne aşteaptă un viitor strălucit...

Aşa o fi, singura problemă a acestui domn este că nici el nu ştie ce să facă, să ne laude sau să-i fie milă de noi. Nici el, dar nici măcar noi nu ştim cum stăm sub acest aspect. Este clar că, faţă de liberii şi demnii occidentali, românii sunt nişte oiţe care-şi pun gâtul sub cuţit fără să le-o ceară nimeni – semn că nu degeaba „Mioriţa” s-a născut în curbura Arcului Carpat... În acelaşi timp, însă, nu pot să nu constat că viaţa fără griji a acestor occidentali s-a produs oarecum iresponsabil, pe baza unui consum iraţional, iar dacă am învăţat ceva de la ei în ultimii ani, atunci învăţătura asta se cheamă risipă, credite doar cu buletinul şi... cam atât. Pentru că, din păcate, noi n-am învăţat să şi muncim ca nemţii (intră şi austriecii aici, chiar dacă mai forţat...) şi nici să fim solidari ca ei. Noi, românii, ne risipim nu doar banii, ci şi inteligenţa, ingeniozitatea şi spiritul creator. Aşa suntem noi, risipitori şi egoişti...

De asta, mă gândesc, au şi acceptat bugetarii tăierile de lefuri fără ca sindicatele care îi patronează să facă prea multă gălăgie. Păi ce să mai zică bugetarii când liderii de sindicat erau anchetaţi pentru corupţie?! Cine să-i mai strângă şi să-i scoată în stradă, la proteste sau grevă generală, când cei mai importanţi şefi de sindicate sunt prinşi cu „mita-n sac” (se potriveşte perfect şi fără diacritice...)? Toate ziarele (mă rog, aproape toate) au publicat pagini întregi cu poze înfăţişând averile acestor lideri de sindicat, cum să mai ai încredere în aceşti oameni şi să-i urmezi în proteste şi manifestaţii de stradă?

Aceasta ar fi o faţă a monedei, care încearcă să salveze onoarea „nereperată” a miilor de bugetari „abrutizaţi”. Dar, dacă ne gândim bine, nu putem să uităm zecile de ani de comunism care ne-au transformat în nişte „mămăligi” care explodează foarte greu. De unde, din ce experienţe să aduni ştiinţa necesară organizării unor proteste eficiente?! Pentru că de ieşit în stradă şi strigat „Jos...” e simplu, problema e că gestul în sine nu rezolvă nimic dacă nu este susţinut şi politic. Iar aici... Aici e o altă dandana, faptul că o droaie de lideri sindicali s-au transformat în parlamentari şi alţi demnitari ai statului nu a dus la revigorarea mişcării sindicale în România. Nu mă întrebaţi de ce, pentru că nu ştiu. Sunt tentat să apelez la o marotă, aceea a dezbinării iremediabile (şi veşnice?!) a populaţiei dacice, constatată de cronicarii anonimi. Câţi daci om mai fi, iarăşi nu ştiu, dar dezbinaţi, risipitori şi egoişti sigur suntem!

Oricum, ca să închei într-o notă mai optimistă (?!), niciun protest din lume nu ne-ar fi adus pe linia de plutire din punct de vedere al cheltuielilor bugetare. Tăierile-îngheţările de lefuri şi pensii, însă, se pare că da... Semn că în unele cazuri prea multă emancipare sindicală dăunează sănătăţii bugetare! Aşa că voi răspunde în cel mai direct mod cu putinţă unei întrebări care mi s-a pus la fel de direct: nu cred că manifestaţiile de stradă, protestele şi grevele ar fi rezolvat tăierile de lefuri şi îngheţarea pensiilor, pentru că în ecuaţia asta complicată intră creşterea economică, PIB-ul, reducerea cheltuielilor bugetare şi reformarea instituţiilor statului român. La noi, în România, lucrurile astea se mişcă mai greu decât, să zicem, în Austria.