EDITORIAL. Bolnavii de cancer – trataţi prin selecţie naturală financiară
Până să ne omoare Băsescu, PSD, Ponta, PNL, Iohannis şi politicienii corupţi ne scurtează viaţa chiar cei care au jurat să ne-o salveze ori de câte ori va fi nevoie: medicii şi farmaciştii. Îmi cer scuze, de la început, pentru generalizări celor câtorva medici oneşti şi cinstiţi pe care-i cunosc; din păcate, nu avem nici timp, nici mijloace să măsurăm cu exactitate cine-i hoţul şi cine-i cinstitul în materie. Şi poate nici nu-i bine s-o facem, poate că am descoperi lucruri care ne-ar speria şi mai tare...
Aşadar, procurorii DNA, mânca-i-ar naţiunea pe ei!, au început ieri să-i cheme la raport pe medicii, farmaciştii şi reprezentanţii firmelor producătoare de medicamente pentru bolnavii de cancer. E vorba de cancer, nu de operaţii estetice sau de silicoane în buze sau sâni. E vorba de boala asta ticăloasă care te omoară încet şi dureros, transformându-te încet, dar sigur, într-un cadavru viu. Bolnavii de cancer au nevoie de medici adevăraţi şi de medicamente adecvate pentru a se salva. Există şi medici, şi medicamente. Nu există, însă, bani suficienţi pentru a plăti generos nişte medici, nişte farmacişti şi nişte producători de medicamente eminamente ticăloşi.
Medicii, farmaciştii şi producătorii de medicamente au realizat un lanţ al infracţiunilor folosindu-se de boala unor nefericiţi. Metoda se practică de mult, dar procurorii au ajuns la ea abia acum – corect, mai bine mai târziu, dar câţi români or fi murit pentru că n-au avut bani să cumpere medicamentele alea scumpe prescrise de medici şi găsite doar în anumite farmacii?! Metoda e simplă: te duci la medic, el descoperă că ai un cancer într-o anumită fază, care poate fi oprit doar cu o anumită medicaţie. Dacă medicul e corect, se uită la tine, la boala ta şi îţi prescrie un medicament pe care ţi-l poţi permite şi care e la fel de eficient ca unul foarte scump (există medicamente generice relativ ieftine, cu nimic mai prejos decât cele care-i îmbogăţesc pe producători, farmacişti şi unii doctori). Dacă nu-i corect, dacă-i pus pe căpătuială, excursii în străinătate, congrese, mese scumpe, mobilier moca şi bani cât să-i umple toate buzunarele halatului, atunci medicul cu pricina îţi prescrie un medicament pe care tu nu ţi-l poţi permite. Sau ţi-l poţi doar dacă-ţi vinzi casa, maşina, vita sau porcul din bătătură şi tot ce mai poţi vinde. Culmea e că niciodată, dar niciodată un asemenea medicament scump nu garantează vindecarea bolnavului de cancer! Adică sărăceşti degeaba, îţi întârzii, eventual, moartea cu câteva luni, alimentându-ţi zadarnic aşteptările şi speranţele, care tot într-o moarte dureroasă se vor sfârşi.
Să reluăm: medicul îţi prescrie un medicament scump, tu îl cumperi (sau nu...) de la o farmacistă binevoitoare, care n-are niciodată medicamente ieftine pentru cancer, şi pleci fericit acasă cu gândul că te-ai salvat. Fericită e toată lumea o vreme, nu? Medicul ia, sub diferite forme, o mită substanţială pentru că a prescris ce trebuia, conform înţelegerii nescrise cu producătorul medicamentului, farmacistul ia şi el mita pentru că „n-a avut” alt medicament la fel de util pentru bolnav, producătorul de medicamente îşi vinde produsul în toată lumea pe bani grei...
Cine pierde, la urma-urmei?
Pierdem toţi. Pierde statul, pentru că nu ajung banii de la buget pentru toţi bolnavii de toate bolile pământului; deci pierdem noi toţi. Pierd casele de asigurări de sănătate, care se joacă, prin funcţionarii lor corupţi, cu vieţile noastre.
Cine câştigă? Am mai spus: câştigă medicii corupţi, câştigă farmaciştii corupţi, câştigă funcţionarii corupţi de la Casele judeţene de asigurări de sănătate, câştigă producătorii de medicamente. Răsplata bunelor servicii ale acestui adevărat „lanţ al corupţilor”: călătorii în străinătate, congrese în ţări şi staţiuni exotice, „mici” atenţii şi cadouri pe care medicii şi farmaciştii cinstiţi nu şi le pot permite în mod obişnuit. Dar mai ales intrarea într-o „elită” a coruptibililor – deloc onorabilă, dar superconfortabilă financiar.
Grozăvia, însă, abia începe: bolnavii de cancer trataţi printr-un soi de selecţie naturală financiară sunt primul segment urmărit de procurori. Nu sunt străini de această practică ticăloasă nici medicii cardiologi, nici reumatologii, nici alţi specialişti obligaţi, prin jurământ, să ne salveze. Vor urma, sunt sigur, alte şi alte dezvăluiri. Deocamdată sunt vizaţi vreo 16 medici din Bucureşti, Sibiu, Mureş, Bistriţa, Cluj, Timiş. Dar caracatiţa e mult mai mare.
Unii nu vor înţelege care-i, de fapt, problema atâta vreme cât medicamentele astea scumpe salvează vieţi. O să încerc să fiu mai clar: bolnavii de cancer, mai ales aceşti bolnavi pot fi salvaţi la fel de bine şi cu medicamente mai ieftine, care, în plus, sunt şi la îndemâna oamenilor amărâţi. Într-o ţară în care pensia medie e de 800 de lei pe lună e o crimă să te joci de-a viaţa şi moartea cu bolnavii de cancer fără mijloace financiare. Dacă aş fi bolnav de cancer şi mi s-ar prescrie un medicament care costă, să zicem, 2.000 de lei pe lună, eu nu mi l-aş permite decât dacă mi-aş vinde casa, maşina şi-aş mai cere nişte bani de la copii sau prieteni. Aş muri, adică, cu zile, pentru că undeva, pe un raft ascuns al farmaciei şi într-un colţ de inimă neagră a unui medic ticălos, există un medicament mult mai ieftin, care face aceleaşi servicii şi pe care mi l-aş fi putut permite.
Nu se numeşte, asta, crimă cu premeditare?! Nu este, ăsta, un atac la fiinţa naţională?!