Lucrurile încep să se precipite şi vor continua aşa până când Ucraina va ceda şi va accepta „violul” colectiv din partea ruşilor, cedând regiunile din estul ţării. Dorinţa liderilor de la Kiev este desfăşurarea în bune condiţii a alegerilor anticipate din 25 mai. Rezultatul acestora va putea oferi puţină linişte şi ceva mai multă siguranţă noii Puteri. Asta este şi dorinţa liderilor europeni şi americani, care insistă ca Rusia să stea departe de „manevre” diplomatice şi manipulări grosiere în Ucraina şi alte state est-europene.

Rusia nu are nicio intenţie să stea pe margine în acest conflict. Dimpotrivă, îl alimentează cu tot felul de provocări. Un înalt oficial rus aflat pe „lista neagră” a interzişilor în spaţiul european şi nord-american şi-a bătut joc de „politica de securitate” a României, violând spaţiul aerian al ţării noastre la întoarcerea dintr-o vizită frăţească în Transnistria.

Întrebarea mea este una normală: cine se ocupă de politica externă a României? Cine este comandantul Forţelor Armate? Cine ia deciziile care angajează ţara noastră în conflicte inutile? Episodul Rogozin nu este unul de natură să ne facă să ne mândrim cu conducătorii noştri. Rogozin ne-a ameninţat, ne-a făcut subiect de glume proaste, câştigând notorietate pe seama neputinţei liderilor români de a-i oferi o replică unitară şi pragmatică – de genul interzicerii accesului în spaţiul nostru aerian. Nu cu vorba, cu vorba a făcut-o premierul Ponta, ci cu fapta. Cu fapta n-a făcut-o nimeni...

Poate că nici nu se putea, poate că nici nu trebuia, dar simt nevoia să ştiu că într-o situaţie-limită, într-o poveste care poate avea urmări neplăcute pentru noi toţi, liderii noştri politici se pun de acord, lăsând deoparte glumiţele nereuşite şi obstrucţiile reciproce. Nu am înţeles nici nevoia de replică a lui Traian Băsescu la provocările de joasă factură ale vicepremierului rus, după cum nu înţeleg nici „eroismele” gratuite şi forţate ale lui Victor Ponta. Care se „bate” atât cu Rogozin, cât şi cu Băsescu. Măi să fie, dottore, vezi că l-ai ratat pe Obama, dar las că vine Biden la Bucureşti şi îi poţi aplica lui un croşeu verbal ucigător...

Nu am intenţia să glumesc, dar când e vorba de Ponta... n-ai cum să-l iei în serios, diferenţa între ce e şi ce vrea să fie e mult prea mare ca să nu te contrarieze. Ieri a trimis o scrisoare preşedintelui Băsescu, cerând reunirea de urgenţă a CSAT pentru dezbaterea problemei ucrainene. Poate e bine să se reunească CSAT, poate e momentul să se adopte nişte decizii – cu toate că habar n-am ce decizii pot lua ai noştri fără acordul şi aprobarea Uniunii Europene şi Statelor Unite. Cred mai degrabă că Ponta are nevoie să se mai certe o oră-două cu Băsescu, să aibă apoi ce dezbate televiziunile amicilor politici penali. Apă de ploaie, cu alte cuvinte, dar dacă refuză, Traian Băsescu se pune într-o situaţie delicată. Pentru că intuim deja ce va urma: Victor Ponta îl va decreta „iresponsabil” pe preşedinte şi va anunţa (a făcut-o deja, dar va reveni cu alte argumente) că el, premierul, preia conducerea CSAT şi îşi asumă soarta ţării pe plan extern şi militar. Ceea ce ne poate crea mari probleme de siguranţă naţională, ştiut fiind că tânărul nostru premier n-are nicio treabă cu asemenea înalte responsabilităţi.

Până una-alta, în cazul unui război la graniţe, România este învinsă din start, pentru că în loc să se bată cu ruşii, Ponta şi Băsescu se vor bate între ei. Iar exemplul lor belicos va fi urmat de susţinători, care se vor încăiera uitând cine le este duşmanul comun. Parcă-i văd pe preafericiţii părinţi ai naţiunii, prieteni ai „guvernului social Ponta”, aruncând cruci, blesteme şi anateme în „oastea de strânsură” a dreptei băsiste. Nu cu ruşii avem noi treabă, noi avem veşnicul nostru război electoral, cu binecuvântată participare ortodoxă.