ACTUALITATE 12 ianuarie 2012

EDITORIAL. Bani grămadă, caracter ioc!

de Dumitru Manolăchescu | 630 vizualizări

Accidentul de maşină provocat de antrenorul Mircea Lucescu a readus în dezbatere o temă niciodată uzată: nevoia de bun simţ. Nenorocirea cu bunul ăsta simţ este că el nu se învaţă la şcoală sau pe banca antrenorilor de fotbal, bunul simţ îl ai, ori nu-l ai. Bun simţ nu înseamnă bună purtare, poţi să fii un nesimţit de cea mai pură factură chiar dacă îi treci pe bătrâni strada şi dai  bună ziua vecinilor. Şi viceversa, desigur, nu toţi cei care se poartă frumos, au maniere şi fac impresie bună sunt şi oameni de bun simţ.

M-aş fi aşteptat la Mircea Lucescu să aibă bun simţ şi să tacă după întâmplarea nefericită cu accidentul. N-a avut bun simţ şi n-a tăcut, nici măcar n-a mulţumit cerului că a scăpat ieftin... În schimb, ca să-şi „repereze” onoarea de şofer cu experienţă, s-a apucat să-l acuze pe vatmanul care nu reuşise să evite coliziunea cu maşina pe care, conform martorilor, o conducea de parcă ar fi vrut să se sinucidă. Stupid, urât, contraproductiv, aiurea total, mai că-mi vine să cred că bătrânul Lucescu, lovit rău la coaste, şi-a pierdut uzul raţiunii.

Mi-am dat seama, cu ocazia asta, că oamenii nu tac niciodată când ar trebui. Dau din gură doar ca să se audă vorbind, iar dacă nu pot vorbi scriu pe bileţele, transformate apoi în glorioase manuscrise, stupizeniile pe care nu le-au putut rosti prin viu grai. E o fatalitate, o boală fără leac. Am observat că boala asta îi atinge pe toţi cei care au un caracter şubred, lipsit de suportul unei educaţii solide. Verbiajul nu este doar apanajul sportivilor, ci şi al oamenilor politici, conducători sau şefi şi şefuţi de tot soiul. Asemenea oameni vor vorbi indiferent despre ce, convinşi că ştiu despre ce cuvântă.

Revenind la Mircea Lucescu, e lesne de constatat că omului i s-a urcat succesul la cap. Mă rog, în opinia mea succesul lui este unul relativ, depinde mult cu cine îl compari, adică dacă îl compari pe Mircea cel bătrân cu Răzvan cel tânăr sau cu Ilie Stan, atunci, desigur, seniorul Lucescu e un om de mare succes. Altfel, însă... Oricum, succesul cu Şahtior şi căruţa de bani pe care a câştigat-o de la patronul echipei (un fel de Gigi Becali mult mai bogat al ucrainenilor) i-a coborât mult nivelul bunului simţ comun, dacă l-o fi avut vreodată.

N-aş fi vrut să fie nevoie să-mi aduc aminte, dar am un prieten care nu l-a suportat niciodată pe Mircea Lucescu şi cu care m-am certat de multe ori din cauza asta. Acuzele amicului meu se refereau la caracterul omului şi „antrenorului de succes” Lucescu: „Nu are nici valoare de antrenor, nici bun simţ, uită-te la el cum se manifestă, face pe nebunul şi pe înţeleptul fotbalului, dar Cornel Dinu este mult peste el la toate capitolele”. Multă vreme n-am fost de acord cu părerile lui, acum cred că va trebui să mă gândesc serios dacă n-ar fi potrivit să recunosc că omul avea dreptate şi că nimic nu s-a schimbat în bine între timp. Dimpotrivă...

Şi ce simplu ar fi fost dacă „înţeleptul” Lucescu ar fi tăcut! Sau dacă ar fi spus câteva vorbe simţite, pe care nici măcar „purtătorul de cuvânt” Ioaniţoaia nu le-ar fi putut falsa: „Îmi pare rău, eu sunt singurul vinovat”. Cât o fi de greu să recunoşti un lucru atât de evident?! O fi, iar aici ajungem din nou la treaba cu caracterul şi cu bunul simţ. Calităţi (unii le-ar numi, mai degrabă, defecte...) care, în general, sunt invers proporţionale cu averea pe care o posedă omul şi fără nicio legătură cu şarmul personal.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
eugen, 12 ianuarie 2012
La 11 ian. 1922 s-a facut prima injectie cu insulina descoperita de profesorul Nicolae Paulescu. Un articol pe aceasta tema ,l-ar fi scutit pe domnul sa se agite pentru apararea distinsei clase citeste integral
Baiazid, 12 ianuarie 2012
D-le jurnalist :dvs falsati din prim slova pe care ati scris-o si doriti cu orce pret sa duceti cititorii in eruare pentru ca nu sunt la sentimentul dvs.Care este problema ca dvs nu-l simpatizati pe citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.