Descinderile în forţă cu mascaţi, arestările, cătuşele, tribunalele, condamnările, penitenciarele au devenit locuri comune, obişnuinţe ale vieţii cotidiene. S-au schimbat doar „actorii”, cu ani în urmă în rolurile condamnaţilor erau distribuiţi doar figuranţi: găinari, hoţi de buzunare, eventual violatori. De-un timp încoace au apărut „peştii mari” la care nici nu visam: parlamentari, demnitari ai statului, şefi de partide, oameni importanţi din afaceri şi fotbal. Dar... există şi-un dar: atât de mult s-a obişnuit societatea românească cu hoţia la drumul mare practicată de Mafia politică, încât n-ar mai fi impresionată nici măcar de arestarea lui Moş Crăciun, dacă Moşul ar avea carnet de membru al vreunui partid.

Ne-am obişnuit cu răul şi lipsa asta de reacţie nu-i deloc bună. Justiţia nu-i mai sperie pe răufăcătorii politici. Îmi aduc aminte cum tremura de indignare „poporul pesedist” la arestarea şefului Consiliului judeţean Argeş, cum s-au dus fruntaşii PSD, cu Adrian Năstase cap de coloană, să-l sprijine pe „nedreptăţitul” şi „cinstitul” şef de Consiliu pesedist la tribunal! Ce spectacol, ce teatru ieftin! Nici când l-au arestat pe Adrian Năstase n-a fost uşor, alt val de indignare a potopit figurile vorbitoare ale unora ca Ponta, Sârbu et. comp. Cum să arestezi, dom’le, un ditamai fost premier? Cum să-l obligi la gesturi disperate de sinucidere?! Eşti mulţumit, Băsescule?! Ticălosule, nenorocitule, las’ că scăpăm noi de tine şi de regimul tău opresiv!

Am scăpat, iată, şi de Băsescu, şi de „regimul” lui, dar „opresiunea” continuă. În „regimul” Băsescu au fost arestaţi capi ai partidelor, „eminenţe cenuşii” intangibile vreme de 25 de ani, Hrebenciuc e în puşcărie „de probă”, Voiculescu e condamnat definitiv la 10 ani de închisoare, alţi zeci şi zeci de înalţi demnitari ai statului, de senatori şi deputaţi îşi aşteaptă rândul. Dar DNA-ul d-nei Codruţa Kövesi lucrează şi în „regimul” Iohannis, e una din puţinele instituţii publice, alături de ANI şi Înalta Curte, care-şi merită cu prisosinţă banii de la buget şi laudele rapoartelor pe Justiţie ale observatorilor europeni.

Şi totuşi, munca procurorilor, arestările, condamnările nu mai sperie pe nimeni, frica de Justiţie s-a consumat, aproape a dispărut, în ciuda entuziasmului lucrativ al parchetelor. Vinovat pentru arestările demnitarilor au rămas acelaşi Băsescu şi „regimul” lui opresiv, asta-i situaţia, vom avea o mulţime de condamnaţi politici la orizontul anilor 2020. Aş paria de pe-acum pe înfiinţarea unei „Asociaţii a foştilor deţinuţi politici ai regimului Băsescu”. Şi cred c-aş câştiga pariul, pentru că Nicuşor Constantinescu, Radu Mazăre, Liviu Dragnea, Adrian Videanu, o mulţime de alţi infractori din mediul politic îşi aşteaptă sentinţele cu zâmbetul pe buze şi cu replica adânc înfiptă în colţul gurii: „Sunt nevinovat, e un proces politic instrumentat de oamenii lui Băsescu”. (Da, la o adică şi Videanu va recita stingher textul ăsta...). Prin urmare, de ce şi la ce bun să ne mai speriem? Oameni sunt şi în puşcăriile astea şi nici măcar nu-i aşa de rău la prizon, uite că Năstase a rezistat, Becali rezistă, Voiculescu rezistă... Care-i problema?! Unde mai pui că nici măcar averile acestora n-au fost afectate din cale-afară, iar imaginea de victime ale regimului Băsescu le-a fost şi le este întreţinută de televiziunile mogulilor încă liberi. Mii de români spălaţi pe creiere i-ar vota şi-acum cu ambele mâini, fără nicio reţinere.

Şi pentru ca deziluzia să fie completă, constat că, pe măsură ce Justiţia îi bagă la pârnaie pe politicienii hoţi, alţii le iau locul. O nouă generaţie de infractori politici, din păcate tineri, a pătruns în instituţiile importante ale statului român, cu aceleaşi năravuri şi aproape acelaşi discurs. Plus o mai atentă pregătire a „loviturilor”, o mai bună „şcoală” a hoţiei, traficului de influenţă şi şantajului şi o nesimţire totală faţă de măsurile punitive ale Justiţiei româneşti. Păi nu merită să furi de la stat 20 de milioane de euro, de pildă, şi să faci pentru asta 3-4 ani de puşcărie în diverse companii selecte?! Merită, dacă reuşeşti să-ţi ascunzi banii pe numele rudelor îndepărtate, lucru din ce în ce mai greu de făcut de-o vreme-ncoace, dar nu imposibil, răufăcătorii vor găsi soluţii mai rapid decât guvernele supuse tribulaţiilor şi presiunilor politice.

Ca să nu mai vorbim că judecătorii sunt şi ei oameni. O justiţie în care o doamnă judecător – al cărei soţ, tot judecător, a fost condamnat la patru ani de închisoare... cu suspendare (!?) pentru corupţie – încă judecă procesele unor importanţi oameni politici, oferind soluţii care de care mai curioase, o asemenea justiţie nu poate produce frică sau reţinere, ci doar bucurie pentru hoţi şi corupţi şi îngrijorare pentru societatea civilă mereu minţită, mereu depăşită de situaţie. E şi ăsta un motiv din cauza căruia frica de Justiţie nu mai funcţionează.