Emil Boc şi-a dat demisia. Aş zice că prea târziu pentru PDL, care s-ar putea să nu treacă de 15% la viitoarele alegeri – ceea ce n-ar fi, neapărat, o nenorocire, a mai fost şi pe la 7% cu ceva ani în urmă. Dar acum problema României nu este PDL, ci schimbarea premierului şi a Guvernului şi, deloc în ultimul rând, imaturitatea liderilor Opoziţiei.

Demisia în sine nu este o dramă pentru nimeni. Urmările ei pe termen scurt s-ar putea, însă, să fie. Pentru unii, care nu gândesc mai departe de propriile orgolii, este chiar o victorie. Victoria asta şi-o vor împărţi în zilele următoare protestatarii din stradă, liderii USL, parte din societatea civilă şi, aşa cum e normal, orice opozant al Puterii. În opinia mea, însă, adevăraţii câştigători ai „meciului” – care nu vor culege şi recunoştinţa naţiei, pentru că naţiunea înseamnă mai mult decât această tagmă a jefuitorilor de conştiinţe – sunt Dan „Felix” Voiculescu şi ale sale Antene. El este întemeietorul noului regim, în care, spre deliciul huliganilor de la galeria Sud, mai mult ca sigur Traian Băsescu nu va rezista decât până la sfârşitul anului 2012 – asta în cel mai bun caz. „Vae victis”, ziceau strămoşii noştri romani, pe care i-am civilizat cam aşa cum ne civilizează acum pe noi „ultraşii” de pe stadioanele patriei.

Întrebarea pe care ne-o punem cu toţii este ce va urma demisiei (sau depunerii mandatului, se pare că există nişte diferenţe de nuanţă juridică) lui Emil Boc; cu siguranţă, un premier acceptat şi de Opoziţie, pentru că altfel nu se poate, şi un guvern „mult mai popular”, după cum spuneau mulţi comentatori. Ce înseamnă „popular”? În accepţiunea „victorioşilor” pe care-i pomeneam anterior, ar însemna un guvern care să pregătească alegerile anticipate atât de dragi USL-ului. La ce ar fi bune alegerile anticipate la câteva luni înaintea celor la termen? Doar Crin Antonescu ştie, el are scopul său bine definit, se visează preşedinte al României înainte de termen, ceea ce, în opinia mea, nu are absolut nicio legătură cu interesul naţional. În accepţiunea oamenilor normali, o guvernare populară ar însemna o guvernare responsabilă, autoritară şi echilibrată, indiferent din ce oameni va fi ea formată. Altfel, îmi pare rău s-o spun, vom traversa din nou deşertul... FMI-ul şi Comisia Europeană abia au plecat din România şi ne-au avertizat că orice derapaj populist ne este fatal. Sigur, în opinia lui Crin Antonescu ăştia de la FMI nu-s buni de nimic, ei sunt doar clienţii noştri, iar măscăriciul care se visează preşedinte n-a aflat că, în această relaţie, nu stăpânul, ci clientul dictează! Dar să-l lăsăm, omul e deja crispat la gândul că se va alege preşedinte şi foarte curând nu se va mai înţelege cu nimeni...

Ei bine, apropo de noul guvern şi de noua democraţie ante şi post-electorală. Ceea ce sper că va face preşedintele Traian Băsescu este să numească premier un specialist cu o solidă gândire economică şi neafiliat politic, care să-şi formeze o echipă bine înfiptă în realităţile sociale, dar şi economice ale României. Această echipă va conduce România într-o perioadă de haos, care nu durează de azi-de ieri, dar va avea mandat limitat şi răspunderi limitate – probabil să ţină România pe linia de plutire (linie pe care a fost adusă, să nu uităm!, de hulitul premier Boc şi hulitul său Guvern, după o guvernare liberală care ne-a îngropat într-un uriaş deficit bugetar) şi să pregătească cele două rânduri de alegeri din acest an. Va fi încă un guvern de sacrificiu, aşa cum a fost şi cel condus de Emil Boc, dar va avea mai multe şanse să dezamorseze conflictele sociale, chiar dacă va continua o politică austeră cerută imperios de FMI.

Să nu ignorăm nici planurile pe care probabil le are în această direcţie preşedintele Traian Băsescu. El a amânat cu câteva ore întâlnirea cu partidele politice de ieri, pentru că situaţia s-a schimbat, iar subiectul discuţiilor va trebui să fie altul. În esenţă, „actorii” de pe scena noastră politică vor trebui să dea dovadă de înţelepciune (grea misie...) şi să găsească o soluţie bună nu pentru partide, ci pentru România. În opinia mea, alegerile anticipate şi demisia lui Traian Băsescu, cerute de Opoziţie şi de protestatarii din stradă, nu fac parte din această categorie.

Din păcate, vor urma runde de negocieri şi pertractări, pe care degeaba le dorim noi cât mai scurte. Chiar dacă se va ajunge la o înţelegere între Putere şi Opoziţie (ceea ce, sincer să fiu, nu cred că se va întâmpla), vom avea parte de bătălii pentru fiecare minister şi mai ales pe Ministerul Administraţiei şi Internelor, care organizează alegerile, precum şi pe ministerul doamnei Elena Udrea... (o victorie de imagine pentru foarte mulţi). Un circ pe care l-am tot văzut, de care mie nu-mi era deloc dor şi pe care-l vom plăti foarte scump.