Până la urmă, în Covasna se va face tot atâta autonomie câtă e pe la Călăraşi sau Târgovişte. M-am liniştit în legătură cu acest subiect, apreciind o dată în plus previziunile în materie ale preşedintelui Traian Băsescu, după ce am citit ce-au avut de spus despre autonomia interetnică trei tirolişti de sud, adică trei oameni cu expertiză în domeniu pe care îi chemaseră în ajutor marii autonomişti covăsneni Tamas Sandor şi Antal Arpad. Foarte bine că i-au invitat, foarte bine c-au venit. Cu atât mai bine cu cât cei trei autonomi din Tirolul de Sud au avut tupeul să facă lumină în oceanul de întuneric în care înotau susţinătorii autonomiei teritoriale pe criterii etnice din HarCov.

Am aflat, astfel, două lucruri foarte importante, pe care de-acum înainte nimeni nu le va mai putea ignora: ca să vrei autonomie teritorială trebuie să te bazezi pe o economie puternică, adică pe nişte venituri la bugetul local care să-ţi permită să trăieşti onorabil fără să apelezi la bugetul statului pe care, într-un fel sau altul, îl repudiezi. Trebuie să te bazezi nu doar pe scandal interetnic, şantaj şi ameninţări, ci şi pe nişte sume frumuşele care să-ţi intre, de undeva, la finanţele locale. Exclus bugetul statului, la acela tocmai ai renunţat de bună voie şi nesilit de nimeni; e drept, nu mai dai nici tu statului cât dădeai (am înţeles că tirolezii dau doar 10% din ce încasează statului italian), dar cu siguranţă judeţele Covasna şi Harghita nu sunt în situaţia de a se descurca pe cont propriu, adică fără ajutorul statului român, nici dacă n-ar contribui cu nimic la bugetul centralizat.

În al doilea rând, specialiştii în autonomie din Tirolul de Sud au insistat asupra „concordiei” care trebuie să însoţească această acţiune pe plan naţional. Altfel spus, autonomia teritorială se poate realiza numai cu acordul populaţiei majoritare în statul român, nu poţi să faci o enclavă în inima ţării şi să te declari liber de obligaţii faţă de stat doar pentru că nişte sondaje de opinie pe plan local au dezvăluit un scor bun în favoarea autonomiei teritoriale. O asemenea abordare naşte, obligatoriu, conflicte interetnice de care nimeni, dar absolut nimeni n-are nevoie acum (şi nu ştiu dacă va avea vreodată) în România, în Europa şi în lume.

Cu alte cuvinte, dragi autonomişti, e nevoie de dialog, de conlucrare, de armonie, nu de segregare forţată, de dispreţ faţă de valorile celuilalt, de impunerea cu forţa a unui concept insuficient înţeles şi în Covasna, nu mai vorbesc de ţara întreagă. Şi poate că, atunci când modelul autonomiei teritoriale tiroleze sau bavareze sau de oriunde altundeva va fi suficient argumentat şi, prin urmare, acceptat de populaţia majoritară în statul român, poate că atunci ne vom bucura cu toţii de autonomia teritorială pe care, iată, nu doar preşedintele Băsescu o vedea aceeaşi la Giurgiu ca la Tg. Secuiesc...

Sigur, e foarte posibil ca liderii UDMR şi cei ai recent binecuvântatului Partid Popular al Maghiarilor din Transilvania să caute şi să găsească alte forme de autonomie teritorială, mult mai rapid şi lesne fezabile decât cea tiroleză. Pentru că scopul final al acestor lideri nu este armonia interetnică, ci scandalul şi şantajul, elemente absolut necesare întreţinerii „focului” care le încălzeşte şezuturile comod garnisite în fotoliile Puterii permanentizate. Până atunci, însă, liderii maghiari doritori de autonomie teritorială cu orice preţ au a reflecta asupra unui adevăr care a devenit aproape truism: nu poţi să fii autonom doar când e vorba să ai tot felul de drepturi, trebuie să-ţi asumi şi scâncetul copilului înţărcat de la sânul mamei.